Mitropolitul Laurențiu: Canonul cel Mare devine un adevărat îndrumar pentru omul credincios

„Pentru omul care înțelege imperativul Evangheliei de schimbare profundă a vieții prin pocăință, Canonul cel Mare devine, astfel, un adevărat îndrumar”, a subliniat luni Mitropolitul Laurențiu al Ardealului la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a săvârșit slujba Deniei Canonului cel Mare, în cadrul căreia s-a citit integral textul Sfântului Andrei Criteanul. Mitropolitul Ardealului a explicat semnificația duhovnicească a acestei rânduieli din perioada Postului Mare.

„Repetarea canonului exprimă rezumatul întregii noastre experiențe penitențiale, ca o pregătire stăruitoare pentru pocăință”.

Înaltpreasfinția Sa a arătat că textul Canonului cel Mare aduce în actualitate întreaga istorie a mântuirii: „Personalitățile și evenimentele din Vechiul și Noul Testament sunt prezentate într-un ton ascetic, legat de pocăință. Toată istoria mântuirii este prezentată ca având rezonanță spirituală în sufletele credincioșilor”.

„În viața duhovnicească a fiecărui credincios, prin pocăință, legătura dintre cele două Testamente nu este numai diacronică și succesivă, ci și simultană și întotdeauna actuală și relevantă”.

Mitropolitul Laurențiu a subliniat dimensiunea personală a pocăinței și responsabilitatea fiecărui credincios: „Omul învață cum să înceapă să-și plângă viața sa, să înțeleagă că prin fiecare păcat al său el reproduce toate fărădelegile umanității îndepărtate de Dumnezeu”.

Denia Canonului cel Mare a Sfântului Andrei Criteanul a fost săvârșită anul acesta luni, în săptămâna a cincea din Postul Mare, în mod excepțional, deoarece miercuri este praznicul Bunei Vestiri.

Foto credit: Mitropolia Ardealului


Știri recente