Pentru Mihaela Andrei, manager de proiect la Centrul Maternal „Sf. Elena” Casa Vieții al Parohiei Beldiman din Iași, sprijinirea femeilor însărcinate aflate în dificultate este o misiune socială zilnică, pe care o face cu multă dragoste față de mame și copii. În centrul maternal pe care îl coordonează, încrederea, siguranța și sprijinul emoțional devin pași spre o lume mai bună pentru mame și copii.
Alexandra Nadane: Ce v-a determinat să vă implicați în sprijinirea femeilor însărcinate aflate în dificultate și cum s-a dezvoltat această implicare de-a lungul timpului?
Mihaela Andrei: Femeia însărcinată poartă o viață în burtica ei și va aduce un copil pe lume. Sarcina este un dar de la Dumnezeu, iar noi ocrotim darul și sprijinim femeia. Așa am văzut în familie, la mama și la bunica. Felul lor protectiv de a se purta cu mamele și un fel delicat, gingaș de a vorbi despre o femeie însărcinată. Cu atât mai mult dacă este o mamă singură, fără protecție și dacă se confruntă cu dificultăți.
Implicarea a venit în martie 2022, odată cu deschiderea Centrului Maternal „Sf. Elena” Casa Vieții, scopul fiind sprijinirea cuplul mamă-copil și a femeilor în criză de sarcină. Părintele paroh mi-a cerut să implic și asta am făcut. În primii doi ani s-au făcut investiții pentru finalizarea proiectului, apoi a urmat licențierea, autorizarea centrului și încheierea de parteneriate cu alte instituții de interes, autorități locale și ONG-uri, stabilirea procedurilor de lucru și programelor de parcurs cu beneficiarele.
Îmi place să cred că centrul este mai mult decât o casă nouă pentru mame cu copiii, Centrul Maternal „Sf. Elena” este un program adaptat nevoilor fiecărei familii de beneficiari.
A. N. Care sunt cele mai frecvente nevoi pe care le întâlniți la femeile care ajung centru și ce tip de sprijin face diferența pentru ele?
M. A.: Prima nevoie pe care o mamă o simte la instalarea în centru este stabilirea unei relații bazate pe încredere, sentimentul de siguranță și protecție. Apoi apar nevoile de integrare în grup, de apartenență, nevoia de apreciere, de a fi văzută și încurajată, exprimarea emoțiilor, plus nevoile materiale, de consiliere, ajutor și îndrumare.
Sprijinul emoțional face diferența, pentru că ajutorul pe care îl oferim are scopul ca fiecare mamă să-și (re)descopere valoarea, puterea și resursele interioare pentru a face față provocărilor și a parcurge următoarele etape ale vieții, fără să depindă de cineva sau să rămână asistată social, să învețe să ducă o viață autonomă. Este un proces condiționat de istoricul personal și educație, care ia timp, este provocator și fiecare persoană absoarbe cât poate.
Până la finalul programului, în cele 24 de luni avem în vedere ca toate aspectele importante ale vieții să fie pe plus, mai sus în comparație cu momentul intrării beneficiarei în program.
A.N.: Cât de important este sprijinul comunității – familie, prieteni, voluntari, parohie – în procesul de sprijinire al femeilor însărcinate și al mamelor?
M. A.: Proiectul nostru se bazează 100% pe sprijinul parohiei, al comunității locale și al comunității de donatori, în această ordine. Cheltuielile centrului cu fiecare beneficiar se ridică lunar la 700 lei, iar costul vieții, unde veniturile sunt zero, este acoperit integral de program.
Reintegrarea mamelor în societate se face mult mai repede dacă există sprijin din partea familiei și al prietenilor bine intenționați. Relația deschisă și apropiată cu mamele ne pune în ipostaza de observatori pentru a încuraja sau nu, acest tip de relații, cu alte cuvinte de a le deschide ochii beneficiarelor acolo unde nu este o relație sănătoasă de atașament.
Interacțiunea cu mediul extern centrului se face și prin vizitele și activitățile găzduite în centrul maternal, tocmai pentru a le oferi mamelor și copiilor un exemplu de viață de familie, caldă și echilibrată.
A. N.: Ne puteți povesti o experiență sau o întâlnire cu o mamă care v-a marcat profund și v-a confirmat că această lucrare merită continuată, chiar și atunci când este dificilă?
M. A.: Ne bucurăm când mamele își continuă viața fără să depindă de ajutor din exterior în ce privește deciziile de viață, resursele financiare și educația copiilor. Această autonomie ne arată că timpul petrecut în centrul maternal, parcurgerea programelor (social, medical, psihologic, educațional, religios) sunt resurse utile pentru organizarea vieții de zi cu zi.
Un exemplu ar fi o mamă cu patru copii, transferată la noi din centrul de violență domestică, cu ordin de protecție împotriva unui soț agresiv cu mama și cu copiii. Ea a rămas în comunitate, după 24 luni trăite în centrul maternal, locuiește într-un apartament închiriat, copiii merg la aceeași școală în comunitate, muncește, iar din când în când ne vizitează.
A.N.: Ce gânduri aveți pentru cei care ar dori să construiască un centru maternal, dar au diferite temeri legate de provocările pe care le vor întâlni pe parcurs?
M. A.: Îndemnul meu este să înceapă! Nu spun că este ușor pentru că, odată început un astfel de proiect, el se dezvoltă, cere implicare și resurse, dar primul pas contează. Noi am început de la un teren primit donație la parohie, apoi, cu ochii deschiși către oamenii aflați în nevoi, se găsesc soluții. Începeți mai întâi cu o locuință individuală și cu sprijin acordat constant pe mai multe planuri (emoțional, social, financiar, educațional), apoi cu identificarea unor finanțări și a donatorilor, cu implicarea voluntarilor și a altor organizații. Se poate, cu multă creativitate și nădejde în ajutorul lui Dumnezeu!
Foto: Arhiva personală
