„Armata Română a fost și rămâne un fundament puternic al identității naționale și un simbol al jertfelniciei și al curajului, fiind garantul stabilității și al rezistenței noastre în fața vitregiilor vremurilor”, a transmis sâmbătă Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal.
„Ziua Armatei Române reprezintă un binecuvântat prilej de a aprecia importanța pe care această nobilă și veche instituție o are în cadrul parcursului istoric al neamului nostru, ca apărătoare a demnității, libertății și integrității naționale, precum și de a reflecta, cu recunoștință, la uriașa ei contribuție în devenirea noastră prin secole”, a mai transmis ierarhul în mesajul cu prilejul celebrării Zilei Armatei Române.
Înaltpreasfinția Sa a amintit că Armata Română, alături de Biserica Ortodoxă Română, se bucură de cea mai mare încredere în societatea contemporană, deoarece „întruchipează statornicia, rezistența și demnitatea românească și contribuie, decisiv, la promovarea valorilor noastre românești, creștine și europene”.
„Întotdeauna, Biserica a fost alături de Armata Română, sprijinind moral și spiritual pe cei care au apărat pământul strămoșesc. Chiar și atunci când alte simboluri s-au prăbușit sub greutatea vremurilor, acestea au rămas neclintite, oferind speranță și încredere”, a subliniat ierarhul.
„Acum, când lumea se confruntă cu numeroase crize și amenințări, Armata și Biserica rămân repere de stabilitate și de moralitate, păstrând vie flacăra speranței în sufletul românilor.”
Înaltpreasfințitul Părinte Nifon și-a încheiat mesajul transmițând binecuvântări militarilor din Garnizoana Târgoviște și rugăciuni pentru binele comunității locale.
Despre Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române celebrează momentul din 25 octombrie 1944, când Armata Română a eliberat ultimele teritorii aflate sub ocupație străină, în nord-vestul Transilvaniei, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
După eliberarea țării, militarii români au continuat lupta pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, contribuind la victoria finală din 9 mai 1945, care a marcat sfârșitul războiului în Europa.
Ziua Armatei a fost oficiată cu slujbe religioase și ceremonii cu depuneri de coroane de flori în toate garnizoanele din țară. La ceremonia de la Mormântul Ostașului Necunoscut din București a participat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.
Foto credit: Arhiepiscopia Târgoviștei





