Între sfintele femei sărbătorite în a doua parte a lunii martie veți descoperi modele de curaj și determinare, precum Sfânta Drosida sau Sfânta Maxima; modele de mame credincioase, precum Sfânta Lidia și Sfânta Euvula; și sfinte care și-au dedicat viața ajutorării aproapelui, precum Sfânta Gavrilia și Sfânta Sofia.
Sf. Mc. Drosida – 22 martie
Sfânta Drosida este menționată în două acte martirice, unul în limba greacă și unul în siriacă, dar și în omilii și imnuri ale Sf. Ioan Gură de Aur.
Aceasta a fost fiica împăratului Traian, persecutor al creștinilor, și a suferit moarte martirică în Antiohia, la scurt timp după mucenicia Sfântului Ignatie Teoforul (secolul I).
Pe când era creștină în ascuns, dar nu era încă botezată, a auzit că cinci fecioare (Aglaida, Apolinaria, Daria, Mamtuza și Taisia) se îngrijesc de recuperarea și îngroparea trupurilor creștinilor martirizați. Fiica împăratului s-a alăturat lor, dar încă din prima noapte fecioarele au fost prinse și arestate.
Cele cinci tinere au suferit martiriul, iar Sfânta Drosida a fost ținută prizonieră, tatăl ei sperând că aceasta va renunța la Hristos.
Tânăra a vrut să meargă de bună voie spre unul dintre cuptoarele încinse pe care împăratul le pregătise pentru creștini, dar și-a dat seama că nu este botezată și nu dorește să se meargă înaintea Domnului fără „îmbrăcăminte de nuntă”.
De aceea, s-a uns cu mirul pe care îl avea cu sine și intrând într-un lac s-a botezat, zicând: „Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh! Amin”.
După aceea a petrecut șapte zile în rugăciune, iar în a opta zi a mers singură către cuptoarele încinse unde a primit cununa martiriului.
Sf. Lia din Roma – 22 martie
Informațiile despre Sfânta Lia provin dintr-o epistolă a Fericitului Ieronim către Sfânta Marcela.
Fericitul Ieronim a fost contemporan cu Sfânta Lia, o femeie nobilă din Roma, născută într-o familie privilegiată. După ce a rămas văduvă, aceasta a renunțat la averea sa și s-a alăturat unei mănăstiri din cetatea Romei.
Fericitul Ieronim o descrie în epistola sa ca pe o femeie binecuvântată, care își petrecea nopțile în rugăciune și le învăța pe celelalte maici mai degrabă prin exemplu decât prin învățături. Cuvioasei nu-i păsa de hainele pe care le purta, se îmbrăca adesea în sac și mânca alimente simple, cât mai puțin preparate.
Se pare că Sfânta Lia a trecut la Domnul în 384, chiar în timp ce Fericitul Ieronim și Sfânta Marcela studiau Psalmul 73, după cum acesta menționează în epistola sa.
Sf. Sofia din Kiev – 22 martie
S-a născut în Moscova, în 1873, într-o familie înstărită. În copilărie, vizita adesea, alături de frații săi, mănăstirea Optina.
A studiat la Conservatorul din Kiev și era admirată pentru vocea ei, având în față un viitor strălucit. La 22 de ani, înainte de absolvire, s-a îmbolnăvit și a fost în pericol să-și piardă vocea.
Înainte de a pleca la tratament, în Elveția, fiind grav bolnavă, a zăbovit la mănăstirea înființată de prietena sa. Acolo s-a vindecat în chip minunat și a decis să intre în monahism, împlinind astfel o promisiune mai veche.
A trăit în mai multe obști monahale și peste tot era iubită de monahii și laici. Prin răbdarea și rugăciunile sale a salvat o comunitate de monahii de la sărăcie și un preot s-a vindecat de alcoolism, iar numeroși orfani au fost ajutați.
A primit ascultarea de stareță la o mănăstire foarte mare din Kiev, care necesita bune abilități de administrare. Cu sufletul îndurerat din cauza despărțirii de obștea pe care o fondase, Sfânta Sofia a mers în noua comunitate monahală, unde, prin bunătatea, simplitatea și smerenia sa, a câștigat inimile monahiilor.
Revoluția din 1917 a găsit-o în această mănăstire, de unde a fost arestată. Chiar în lipsa ei, maicile au ținut piept încercărilor autorităților de a aduce schimbări.
Sfânta Sofia a trecut prin două perioade de închisoare, dar și-a lăsat amprenta și în acest mediu, propovăduind Evanghelia și convertind pe unii dintre deținuți.
A fost eliberată deoarece se îmbolnăvise grav. După o vreme, epuizată de boală, dar înconjurată de câteva ucenice, a trecut la Domnul în martie 1941, după ce și-a spus rugăciunile de dimineață și a citit din cartea ei preferată, Sfânta Evanghelie.
Sfânta Sofia a fost canonizată în august 2012, iar moaștele sale se află în Catedrala Sf. Nicolae a Mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului din Kiev.
Sf. Maxima din Singidunum – 26 martie
Sfânta Maxima a fost soția preotului Montanus, alături de care a pătimit în timpul prigoanelor împotriva creștinilor din secolul al IV-lea.
Sfântul Montanus era preotul cetății Singidunum (în prezent Belgrad), într-o provincie romană locuită în acea vreme de geto-daci.
Când sfântul a aflat că mai-marele cetății a început prigoana împotriva creștinilor, a mers în cetatea Sirmium, dar a fost prins și supus la chinuri pentru a jertfi idolilor și a se lepăda de Hristos.
Văzând că Sfântul Montanus nu renunță la credința lui, guvernatorul cetății a cerut să fie adusă soția lui, Maxima, sperând că aceasta se va speria și îl va convinge și pe soțul ei să cedeze.
În schimb, Sfânta Maxima a cerut să pătimească și ea pentru Mântuitorul Hristos. Prin urmare, guvernatorul a poruncit ca cei doi soți să fie aruncați în râu, deoarece nu s-au supus poruncii împărătești.
Sfinții Montanus și Maxima au fost duși în locul în care râul Sava se varsă în Dunăre. Li s-a legat câte o piatră de gât și, după ce preotul a rostit o rugăciune, au fost aruncați în apă. Valurile au adus la mal trupurile lor, care au fost luate de creștini și păstrate cu cinste.
Sf. Mc. Larisa – 26 martie
Sfânta Larisa a fost printre mucenicii din Goția care au pătimit în timpul împăratului roman Grațian și al împăratului goților, Iungurih.
Martiriul lor a avut loc în a doua parte a secolului al IV-lea, după unele surse, în anul 373.
Împăratul Iungurih era un aprig persecutor al creștinilor, pe care îi obliga să jertfească zeilor, iar dacă aceștia refuzau, îi tortura și îi executa, adesea fără a fi judecați.
Odată, împăratul a ordonat ca o biserică în care se rugau creștinii să fie încuiată și incendiată. Printre cei 308 creștini, după cum menționează unele surse hagiografice, se afla și Sfânta Larisa. Doar numele a 26 dintre aceștia s-au păstrat.
Moaștele mucenicilor au fost strânse de văduva unui alt conducător al goților, Alla, împreună cu fiica sa, Duclida. Cele două femei au dus sfintele moaște în Siria, de unde o parte a fost adusă ulterior în Crimeea.
Sf. Mc. Matrona din Tesalonic – 27 martie
Sfânta Matrona a fost slujnica unei femei de origine iudaică, soția guvernatorului Tesalonicului.
Din tinerețe, Sfânta Matrona era creștină, dar stăpâna ei, Pantilla, încerca să o oblige să renunțe la mersul la biserică și să meargă în schimb la sinagogă. Însă Sfânta Matrona a răbdat pentru Hristos bătăile și amenințările stăpânei sale.
Într-o zi, Pantilla a aflat că sfânta a mers la biserică și, înfurindu-se, a bătut-o, a legat-o și a închis-o. A doua zi, stăpâna a găsit-o pe sfânta dezlegată, rugându-se, și a închis-o iarăși. Situația s-a repetat până când, după patru zile fără apă și hrană, Sfânta Matrona a trecut la Domnul sub cruntele bătăi ale Pantillei.
Stăpâna i-a aruncat trupul de la înălțime, de pe zidurile casei, iar acesta a fost luat de creștini, care l-au îngropat. Mai târziu, episcopul Tesalonicului a ridicat o biserică în numele sfintei și a așezat acolo moaștele sale.
Pantilla și-a găsit sfârșitul alunecând din locul de unde aruncase trupul Sfintei Matrona.
Sfânta Matrona a trăit în secolul al IV-lea, iar mănăstirea închinată ei se află printre primele trei mănăstiri ridicate în Tesalonic (secolele VI–VII).
Sf. Lidia – 27 martie
Sfânta Lidia este pomenită alături de soțul său, Sf. Mc. Filit, senatorul, și cei doi fii ai lor, Macedon și Teoprepie. Aceștia au trăit în timpul împăratului Hadrian (secolul al II-lea) și erau creștini.
Toată familia a fost adusă în fața împăratului păgân, care, neputând ține piept înțelepciunii Sfântului Filit, i-a trimis la Amfilohie, ducele Sloveniei.
Acesta i-a supus la chinuri și i-a aruncat în închisoare. Noaptea, în timp ce se rugau în temniță, au apărut îngeri care i-au întărit în lupta lor. De asemenea, unul dintre supraveghetori, văzând acestea, s-a convertit.
A doua zi, ducele avea pregătit un vas plin cu untdelemn fierbinte, care s-a răcit în mod minunat, de îndată ce sfinții au intrat în el. Văzând aceasta, ducele însuși a crezut în Hristos și a cerut ajutorul Lui, intrând în cazan.
Împăratul a venit de la Roma și a dat poruncă ca cei șase — familia, supraveghetorul și ducele — să fie lăsați șapte zile în acel vas.
Cu harul lui Dumnezeu, sfinții au rezistat, rușinându-l pe împărat, care s-a întors la Roma.
În final, aceștia au trecut la Domnul, primind cununa martiriului.
Sf. Gavrilia din Leros – 28 martie
Sfânta Gavrilia s-a născut în 2 octombrie 1897, în Constantinopol, fiind ultima dintre cei patru copii ai unei familii înstărite.
A fost un copil sociabil și vesel, fiind iubită de părinții săi și de frații mai mari, iar cu mama sa a avut o relație foarte apropiată. A primit o educație bună și, la inițiativa tatălui său, a învățat mai multe limbi străine.
În 1923, în timpul schimburilor de populație, a ajuns alături de familia ei, din Asia Mică, la Tesalonic. Aici s-a înscris la cursurile de filosofie ale Universității Aristotel, fiind a doua femeie din Grecia care studia la facultate.
A pornit apoi singură spre Atena, unde a lucrat într-o clinică de psihiatrie și ca profesoară de engleză și franceză. Simțea că trebuie să meargă mai departe, în Anglia.
Așa că, având o forță sufletească inepuizabilă și o singură liră englezească, a ajuns la Londra, unde a fost mai întâi profesoară de franceză.
Ulterior, a îngrijit o fostă actriță în vârstă, pe care a ajutat-o să-și recupereze mobilitatea, chiar dacă nu își obținuse încă diploma de chiropractician.
A trăit greutățile celui de-Al Doilea Război în Londra, fiind aproape de cei aflați în suferință.
Întoarsă în Grecia, a fost profesoară și directoare la o școală din Salonic, iar apoi și-a deschis un cabinet medical în Atena, unde a devenit rapid foarte căutată. Pe lângă faptul că vindeca picioarele oamenilor, le dădea sfaturi și le asculta necazurile. Banii pe care îi câștiga într-o zi de muncă nu îi mai avea spre seară, plătea chiria unui orb, cumpăra haine celor șomeri și ajuta orfanii.
Moartea mamei sale în 1954 i-a declanșat o criză interioară, prin care a simțit că legătura ei cu această lume s-a rupt definitiv. Astfel, a început să se contureze ideea de a pleca spre India.
Timp de un an a dat curs mai multor invitații pentru a ține seminarii și a lucra în Austria, Israel, Cipru, Liban și Iordania, ajungând într-un final în India.
În anii petrecuți aici s-a întâlnit cu mari misionari străini, medici și scriitori, unii devenindu-i prieteni, și a lucrat în leprozerii.
A străbătut India folosind toate mijloacele de transport posibile pentru a ajunge la spitale, pentru a instrui personalul medical și pentru a trata pacienții. Toate acestea le făcea la vârsta de aproape 60 de ani, deoarece spunea ea: «Cine iubește, nu obosește».
După patru ani de muncă asiduă, a petrecut 11 luni în Himalaya, lângă izvoarele Gangelui, în rugăciune și liniște, care i-au pregătit inima pentru momentul în care Domnul a chemat-o la monahism. A petrecut trei ani de noviciat la o mănăstire din Betania, Țara Sfântă, iar apoi misiunea ei a continuat.
S-a întors o perioadă în India, apoi a străbătut Globul. A mers în Africa, Franța, Statele Unite ale Americii, Belgia, Danemarca și Elveția. Cu toate că nu avea bani, întotdeauna răspundea afirmativ la orice invitație primea, iar Domnul se îngrijea de toate.
În toate călătoriile și misiunile sale nu s-a despărțit de metanier și de Rugăciunea inimii, pe care a făcut-o cunoscută și altora. Printre altele, a făcut un tur în 12 state din America de Nord pentru a ține conferințe despre acest subiect.
O dată, a primit în dar un metanier care îi aparținuse Sfântului Amfilohie din Patmos. Neștiind ce să facă într-o anumită situație, s-a rugat cu metanierul respectiv, iar Domnul a luminat-o să meargă în Patmos să-l întâlnească pe Părintele Amfilohie. În această călătorie, atât ea, cât și sora care o însoțea, primesc tunderea în monahism din mâna sfântului.
Călătoriile au continuat, deoarece primea mereu solicitări de a ajuta. Sfântul Sofronie de la Essex i-a propus să rămână stareță la mănăstirea pe care o înființase în Anglia, dar Sfânta Gavrilia a refuzat. În 1979, i s-a cedat un apartament în Atena, care va deveni „Casa Îngerilor”. Toate tipurile de suferințe umane vor trece prin acest loc și își vor găsi alinarea la Sfânta Gavrilia.
Spre finalul vieții, s-a îmbolnăvit de cancer al ganglionilor limfatici și s-a vindecat în mod minunat în timpul Sfintei Liturghii. Mai avea de împlinit misiunea ridicării mănăstirii din Insula Leros, locul în care a primit schima mare și în care a trecut la Domnul în anul 1992, la vârsta de 95 de ani.
Sf. Euvula, mama Sf. Pantelimon – 30 martie
Sfânta Euvula a trăit în timpul domniei împăratului Maximian (secolele III–IV) și era din Nicomidia.
Cu toate că provenea dintr-o familie de creștini, s-a căsătorit cu un grec păgân, Eustorgios, care a fost mai târziu convertit împreună cu fiul lor, Sfântul Pantelimon.
Știind că nu va trăi mult, cuvioasa s-a străduit să insufle fiului ei valorile creștine, rugându-se în același timp ca Duhul Sfânt să-i lumineze mintea și inima pentru ca el să primească tot ceea ce îl învăța.
Pe patul de moarte, Sfânta Euvula i-a lăsat Sfântului Pantelimon testament ca acesta să nu se îndepărteze niciodată de Dumnezeu și să dobândească o inimă plină de milă. Plină de Duhul Sfânt, aceasta a profețit că o mare prigoană se va abate asupra Bisericii și că fiul ei va fi un mare mucenic.
Datorită rugăciunilor ei, Sfântul Pantelimon a dobândit un caracter blând, smerit și ascultător, iar calea i-a fost îndreptată spre Sfântul Ermolae, care l-a botezat.
Sfânta Euvula este cinstită în mod deosebit la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Athos, unde, în 2003, a fost ridicată o biserică în cinstea ei.
Citește și: Materic digital: Sfintele lunii martie (I)
