Matericul digital al lunii aprilie reunește unul din cele mai cutremurătoare exemple de pocăință din sinaxare, o prorociță mai puțin cunoscută din Vechiul Testament, mucenițe și cuvioase. Luna aceasta avem și prima sărbătoare din an a uneia dintre sfintele femei canonizate în 2025.
Sf. Maria Egipteanca – 1 aprilie
Sfânta Maria s-a născut în Egipt, spre sfârșitul secolului al V-lea. La vârsta de 12 ani a părăsit casa părintească și a mers în Alexandria, unde, timp de 17 ani, a dus o viață păcătoasă.
Într-un an, a văzut o mulțime de oameni călătorind spre Ierusalim cu prilejul sărbătorii Sfintei Cruci, așa că s-a alăturat lor, vânzându-și trupul corăbierilor, drept plată pentru călătorie.
Ajunsă în Țara Sfântă, o putere nevăzută o împingea afară din biserica în care se afla lemnul Cinstitei Cruci, la care dorea să se închine.
Văzând icoana Maicii Domnului la intrarea în biserică, s-a rugat cu durere și a făgăduit că, dacă o va lăsa să intre, își va schimba viața. Maica Domnului i-a ascultat rugămintea, iar cuvioasa și-a ținut făgăduința.
Cu trei pâini uscate drept hrană, a trecut Iordanul și a mers în pustia cea mai adâncă. A petrecut acolo 47 de ani, în post și rugăciune, înfruntând frigul, arșița, setea și ispitele vrăjmașului.
În pustie l-a întâlnit pe Cuviosul Zosima căruia i-a mărturisit întreaga sa viață. Sfânta Maria a trecut la Domnul după ce părintele a spovedit-o și a împărtășit-o cu Trupul și Sângele Domnului.
Acesta a transmis istorisirea despre viața cuvioasei, care a fost consemnată de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.
Biserica o sărbătorește la 1 aprilie și în Duminica a cincea a Postului Mare, iar viața ei este citită integral la Denia Canonului Mare din săptămâna a cincea.
Sf. Teodora din Tesalonic – 5 aprilie
Sfânta Teodora a fost o monahie despre a cărei viață nu se cunosc foarte multe detalii.
Se știe doar că a fost o maică virtuoasă și că, la câțiva ani după ce a trecut la Domnul, a murit și stareța ei.
Când maicile au mers să o îngroape, au descoperit trupul Teodorei care, deodată, ca și cum ar fi fost vie, s-a mutat pentru a-i face loc maicii starețe.
Din acel moment, prin sfintele sale moaște s-au săvârșit numeroase minuni precum vindecări de boli trupești și sufletești.
Sfânta Teodora, sărbătorită în 5 aprilie, este adesea confundată cu o altă Sfânta Teodora, cinstită în luna august, ocrotitoarea mănăstirii din centrul Tesalonicului.
De asemenea, unele surse susține că ar fi vorba despre o singură sfântă Teodora a Tesalonicului.
Sf. Cuv. Platonida – 6 aprilie
Este cunoscută și drept Sfânta Platonida de Nisibe și a trăit la sfârșitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea.
O scurtă biografie a ei a fost scrisă de Sfântul Dimitrie de Rostov în secolul al XVII-lea.
Sfânta a slujit ca diaconiță în Mesopotamia câțiva ani, dar dorind viață de liniște, s-a retras în deșertul Nisibe, în apropiere de orașul modern Nusaybin, lângă granița dintre Turcia și Siria.
A devenit stareța unei comunități de maici pe care a întemeiat-o. A stabilit o rânduială strictă, cu o masă pe zi și un program bogat în rugăciuni, citiri din Sfânta Scriptură și din scrierile Părinților Bisericii.
Vinerea cinsteau Pătimirile Domnului și se opreau din lucru, petrecând toată ziua în rugăciune.
Rânduiala era aspră, dar Sfânta Platonida era blândă cu maicile și nu le cerea nimic din ceea ce ea însăși nu făcea. Întotdeauna se dădea pe sine ca exemplu.
Aceasta a trecut la Domnul în pace, înconjurată de obște, în 6 aprilie 308.
Sfânta Cuvioasă Platonida de la Argeș, una din sfintele femei românce canonizate în 2025, a primit numele cuvioasei la tunderea în monahism. De asemenea, cea mai nouă biserică a mănăstirii Ostrov, unde sfânta româncă a fost călugărită, are unul dintre hramuri dedicate Sfintei Cuvioase Platonida din Nisibe.
Sf. Mc. Irina – 9 aprilie
Sfânta Irina este sărbătorită alături de Sfinții Rafail și Nicolae.
Aceștia au fost martirizați în timpul unui atac al turcilor în insula Lesvos în data de 9 aprilie 1463.
Sfintele moaște și viețile lor au fost descoperite în anul 1959, după ce sfinții s-au arătat mai multor persoane. Astfel, a fost aflată identitatea lor: Sf. Rafail era starețul mănăstirii din Karyes, de lângă satul Thermi, Nicolae era diaconul său, iar Irina era o copilă de doisprezece ani, fiica primarului din Thermi, care se afla la mănăstire împreună cu părinţii ei când turcii au atacat așezământul.
Atacatorii i-au tăiat Sfintei Irina un braț și l-au aruncat în fața părinților ei. Apoi, tânăra a fost așezată într-un vas de lut pus pe foc, murind prin sufocare.
Părinții ei, Vasile și Maria, dar și verișoara de 15 ani a Sfintei Irina, Eleni, au fost de asemenea martirizați.
Prima persoană căreia i s-au arătat sfinții Rafail, Nicolae și Irina, Vasiliki Rallis, a trecut la Domnul în 2022, la vârsta de 100 de ani, după ce fusese tunsă în monahism cu numele Irina.
Din anul 1959 a început un șir neîntrerupt de vindecări documentate în mai multe cărți: oameni salvați din accidente rutiere sau din moarte cerebrală, suferinzi vindecați de arsuri grave, de cancer sau izbăviți din depresie.
Sfinții sunt cinstiți în data de 9 aprilie și în Marțea Luminată.
Sf. Prorociță Hulda – 10 aprilie
Sfânta Hulda este una dintre femeile prorocițe din Vechiul Testament, menționată în 4 Regi 22:13–30 și 2 Paralipomena 34:22–28.
Aceasta a trăit în vremea regelui Iosia, în cea de-a doua jumătate a secolului al VII-lea î.Hr. și a fost soția lui Șalum, un funcționar de la Templul din Ierusalim.
Locuia „în despărțitura a doua”, care se pare că desemna un loc de studiu, destinat cunoașterii Legii.
Tradiția mai spune că porțile dinspre sud ale Muntelui Moria se numeau „Porțile Huldei”, în semn de recunoaștere a faimei prorociței.
În sursele scripturistice este menționat faptul că în templu fusese găsită „cartea legii”, pe care scribul a citit-o regelui Iosia. Acesta înțelege că pedeapsa Domnului este asupra celor care Îi calcă poruncile și că poporul nu împlinise legea divină.
Prin urmare, regele trimite un arhiereu la prorocița Hulda pentru a afla voia lui Dumnezeu cu privire la el și la popor.
Prorocița confirmă faptul că nelegiurea oamenilor atrage mânia Domnului și astfel, regele Iosia a început să lupte împotriva idolatriei și să reinstaureze legea Domnului, inclusiv sărbătoarea pascală.
Astfel, Sfânta Prorociță Hulda a contribuit semnificativ la reforma religioasă din timpul regelui Iosia prin care poporul lui Israel s-a întors spre Dumnezeu.
Etimologic, numele ei înseamnă „nevăstuică”, iar în alte surse apare drept Olda.
Sf. Filofteia de la Pasărea – 12 aprilie
Sfânta Filofteia, un model de jertfă și credință atât în viața de familie, cât și în monahism, a fost mama Sfântului Calinic de la Cernica. Aceasta se află printre sfintele femei românce canonizate în Anul Centenar al Patriarhiei Române.
Floarea, pe numele de botez, era din București și a întemeiat de tânără o familie creștină cu Antonie, din familia boierească Antonescu.
Doi dintre cei patru fii ai lor au devenit clerici. Primul a fost preot de mir și apoi ieromonah, iar cel al doilea, Constantin, a intrat în viața monahală, cu numele Calinic, ajungând stareț și episcop.
Cuvioasa le-a insuflat copiilor săi dragostea de Dumnezeu și biserică și râvna pentru rugăciune. A influențat devenirea Sfântului Calinic drept unul dintre cei mai importanți sfinți isihaști români.
După ce a rămas văduvă, la sfatul fiului ei, s-a retras la Schitul Pasărea, a fost tunsă în monahism și a primit schima mare, devenind Schimonahia Filofteia.
În mănăstire, a fost de asemenea cunoscută ca o femeie cu viață sfântă și mare rugătoare, fiind permanent sub purtarea de grijă și ocrotirea Sfântului Calinic. Tradiția spune că acesta a construit pentru ea o catismă (locuință) după model athonit și o fântână.
Sfânta Filofteia a trecut la Domnul în 8 noiembrie 1833, dar sărbătoarea ei a fost stabilită în 12 aprilie, la o zi după cea a fiului ei, Sfântul Calinic.
A fost înmormântată în cimitirul Schitului Pasărea, iar ulterior osemintele i-au fost așezate în osuarul mănăstirii, dar în prezent nu se mai cunoaște locul lor exact.
Sf. Mc. Tomaida – 14 aprilie
Sfânta Muceniță Tomaida s-a născut în Alexandria într-o familie drept credincioasă. La vârsta de 15 ani s-a căsătorit cu un tânăr creștin, de profesie pescar.
Aceștia trăiau în bună înțelegere, dar locuiau cu socrul Sfintei Tomaida, care nutrea gânduri pătimașe față de ea.
Într-o noapte, pe când soțul ei se afla la pescuit, socrul său a încercat să o îndemne spre păcat. Sfânta Tomaida s-a împotrivit și a început să îi vorbească despre Judecata de Apoi. Bărbatul a amenințat-o că îi va tăia capul, însă tânăra nu s-a înfricoșat și i-a spus că poate să o taie în bucăți, dar ea nu se va îndepărta de poruncile Domnului.
Cuprins de mânie, socrul său a tăiat-o în două pe Sfânta Tomaida și imediat a orbit. Mai târziu, acesta a primit pedeapsa cu moartea.
Cuviosul Părinte Daniil Schiteanul, auzind de mucenicia tinerei, a mers cu ucenicul său pentru a vedea sfintele moaște. A mers apoi la o mănăstire care se numea Octodecat și povestind monahilor despre pătimirile sfintei, i-a îndemnat să aducă acolo moaștele ei, deoarece nu se cuvenea ca acestea să rămână printre mireni. Deși la început s-au împotrivit, monahii au așezat totuși trupul sfintei în gropnița mănăstirii.
Întors la mănăstirea sa, Cuviosul Daniil l-a îndemnat pe unul din monahii săi, care se lupta cu patima desfrânării, să meargă la mormântul Sfintei Tomaida.
Acesta a mers și s-a rugat la mormântul ei până ce a adormit și a văzut-o în vis pe sfânta, care i-a spus: „Părinte, primește binecuvântarea mea și mergi în pace.”
Monahul s-a trezit și a simțit pace și bucurie în sufletul său, fiind izbăvit de lupta trupească.
Mulți oameni au găsit vindecare la mormântul ei și a devenit cunoscută pentru ajutorul dat în eliberarea de patima desfrânării.
Moaștele sale au fost mutate din Alexandria într-o mănăstire de maici din Constantinopol. Un fragment din sfântul său cap se păstrează la Mănăstirea Dionisiou din Sfântul Munte Athos.
Sfintele Agapia, Irina și Hionia – 16 aprilie
Aceste trei sfinte au fost surori, originare din Tesalonic, și au trăit în vremea persecuțiilor împăratului Dioclețian (284–305).
Au rămas orfane de la o vârstă fragedă, iar când a izbucnit o prigoană, s-au retras la un schit, fiind povățuite de preotul Zoil.
În apropiere de schitul lor, a avut loc martiriul Sfântului Hrisogon, povățuitorul Sfintei Mari Mucenițe Anastasia, sărbătorită în 22 decembrie.
Preotul Zoil a strâns cu evlavie sfintele lui moaște, iar Sfântul Hrisogon i-a profețit în vis despre martiriul celor trei surori.
Acestea au fost povățuite și încurajate de Sfânta Anastasia să rabde totul pentru Hristos.
Împăratul Dioclețian a ordonat să fie duse în fața guvernatorului Dulție. Acesta, văzând frumusețea lor, a vrut să le silească spre păcat, însă o forță nevăzută l-a oprit să intre în temnița în care erau ținute fecioarele. Din cauza patimii sale și-a pierdut mințile și s-a făcut de rușine în fața supușilor.
Tinerele au fost trimise la un alt guvernator, Sisinie. Acesta a închis-o pe Sfânta Irina, sperând ca aceasta să se sperie văzând chinurile prin care trec surorile sale. Sfintele Agapia și Hionia au fost aruncate în foc, dar au rămas nevătămate. S-au rugat însă pentru un sfârșit mucenicesc, iar Domnul le-a îndeplinit rugăciunea. Trupurile lor au fost luate de Sfânta Anastasia, care le-a uns cu aromate și le-a îngropat cu evalvie.
A doua zi, Sfânta Irina a fost dusă la o casă de desfrânare, dar doi ostași cu chip luminos i-au spus celor care o păzeau că împăratul a poruncit să fie dusă pe vârful unui deal. Astfel, Sfânta Irina a fost salvată în chip minunat de doi îngeri.
Soldații împăratului au găsit-o și au rănit-o cu săgeți. Sfânta Irina s-a întins pe pământ și și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Martiriul ei a avut loc cu o zi înainte de Paști și tot Sfânta Anastasia a fost cea care s-a îngrijit de trupul ei și l-a așezat alături de cele ale Sfintelor Agapia și Hionia.
Sf. Alexandra Împărăteasa – 21 aprilie
Sfânta Alexandra, cunoscută și sub numele Prisca, a fost soția împăratului Dioclețian, care a domnit între sfârșitul secolului al III-lea–începutul secolului al IV-lea.
Sfânta Împărăteasă a fost atât de impresionată de curajul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în timpul chinurilor la care era supus, încât a ales să devină creștină la rândul ei.
Dioclețian o căsătorise pe fiica lor, Sfânta Valeria, cu forța cu un alt împărat păgân, Maximian Galeriu. Însă Sfânta Alexandra apucase să-i insufle acesteia credința creștină.
După renunțarea la tron a lui Dioclețian și moartea ginerelui său, care îi urmase, cele două femei, mamă și fiică au trăit în exil, în Siria.
S-au întors în Nicodimia în 311, după venirea la tron a împăratului Licinius, care aparent adera la Edictul de la Milan, prin care se garanta libertatea religioasă.
Însă, împăratul rămăsese un dușman ascuns al creștinilor, astfel că a dat ordin ca Sfintele Alexandra și Valeria să fie decapitate, iar trupurile lor să fie aruncate în mare.
Sf. Elisabeta, făcătoarea de minuni – 24 aprilie
Sfânta Elisabeta s-a născut în secolul al V-lea, într-o familie nobilă și credincioasă, prin mijlocirea Sfintei Glicheria. După moartea părinților săi a decis să-și dedice viața lui Dumnezeu, într-o mănăstire din Constantinopol închinată Sfântului Gheorghe.
A devenit stareță și a urmat o viață ascetică cu posturi aspre și privegheri. A fost cunoscută ca făcătoare de minuni încă din timpul vieții: vindeca boli incurabile, alunga duhurile necurate, prorocea cele viitoare. A vindecat o femeie cu scurgere de sânge, iar unele scrieri o numesc ocrotitoare a femeilor care suferă de această afecțiune.
În viața sa este menționat faptul că „precum un doctor fără de arginți vindeca bolnavii care îi cereau ajutorul.” Mormântul său a devenit un izvor de vindecări și chiar praful luat de pe mormânt dăruia vedere orbilor.
O parte din moaștele sale se găsesc în Grecia, la Mănăstirile Sfânta Ana – Lamia și Dau – Pendeli.
În România, în orașul Cluj-Napoca există o mănăstire de maici cu hramul Sfintei Elisabeta, înființată la propunerea Societății Ortodoxe a Femeilor Române în anul 1934.
Sf. Mc. Arghira – 30 aprilie
Sfânta Arghira s-a născut în Prusia Bitiniei, în prezent orașul turcesc Bursa, în jurul anului 1692. A dobândit de mică virtuți precum răbdarea și smerenia, datorită părinților săi, care i-au dat o educație creștină.
S-a căsătorit cu un tânăr grec, însă a început să fie supusă presiunilor unui pașă – eparhul din Bursa, care dorea să o aducă în haremul său.
A fugit împreună cu soțul ei în Constantinopol, însă a fost găsită și adusă cu forța în Bursa. A fost acuzată pe nedrept de revoltă și insultă a religiei musulmane și închisă.
Putea redeveni liberă doar dacă renunța la credința creștină și intra în haremul pașei. Însă, sfânta a ales să rămână în închisoare și să nu se lepede de Hristos.
Acolo se ruga neîncetat și obișnuia să coase cămășile rupte ale celorlalte femei. Se spune că ața pe care a primit-o odată pentru cusut nu se termina, ci o găsea în fiecare dimineață la fel de lungă, chiar dacă cosea cu o zi înainte.
Auzea clopotele bisericii Sfintei Paraschevi situată la doar 400 de metri și tânjea să se împărtășească, iar Domnul i-a îndeplinit această dorință spre finalul vieții când i S-a arătat și i S-a oferit printr-un bob de strugure.
Sfânta Arghira a trecut la Domnul în 5 aprilie 1725, după 17 ani de suferințe.
A fost îngropată în gropnița nobiliară a cimitirului bisericii Sfintei Paraschevi, biserică rectitorită în 1692 de Sfântul Constantin Brâncoveanu.
După trei ani, Patriarhul Paisie al II-lea a aprobat deshumarea osemintelor sale, deoarece erau semnalate din ce în ce mai multe întâmplări minunate.
Trupul ei a fost găsit neputrezit și bine mirositor la 30 aprilie 1729, iar Patriarhul Paisie a hotărât canonizarea ei.
Racla cu sfintele sale moaște a rămas în Biserica Sfintei Paraschevi până când, în 1955, au fost arse de prigonitorii grecilor ortodocși. Fragmente de moaște, inclusiv o mână a sfintei, au fost salvate de un paracliser și ele se păstrează până în prezent în biserica reconstruită a Sfintei Paraschevi și la sediul Patriarhiei Constantinopolului.
Sfânta este considerată ocrotitoare a croitoreselor și a celor care confecționează pânze, iar în trecut, în timpul procesiunilor cu moaștele sale, fetele și femeile primeau ace și ață care fuseseră atinse de racla ei.
Citește și: Materic digital: Sfintele lunii martie (II)
