La finalul celor 264 de ore de lucru depuse de Grupul de voluntarii „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor cu prilejul Sfințirii picturii Catedralei Naționale, Basilica.ro i-a întrebat pe câțiva ce a însemnat pentru ei acest efort.
Tinerii ne-au mărturisit provocările și bucuriile din activitatea depusă spre slujirea aproapelui, precum și câteva gânduri despre semnificația Catedralei Naționale în opinia lor.
Ei simt că au participat la un moment istoric și spun că numai Dumnezeu poate uni oamenii cu adevărat. O tânără consideră că voluntariatul în Biserică este o școală a iubirii, iar un alt voluntar afirmă că implicarea noastră astăzi contribuie la ceea ce va deveni România mâine.
Iată mărturiile lor:
Alexandra Păvăloi
Sarcina mea principală, la sfințirea picurii din 26 octombrie, a fost de a primi eparhiile venite din țară, în București, în Piața Constituției. Au venit în grupuri organizate, cu autocarele, împreună cu părinții lor reprezentanți, iar la sosire eu și ceilalți colegi voluntari le-am împărțit ecusoanele care le-au facilitat accesul pe esplanada Catedralei Naționale.
Pe parcursul zilei, am fost în mijlocul pelerinilor, pentru a le răspunde la întrebări și a-i informa despre programul zilei. După programul liturgic, am împărțit hrană și apă pelerinilor și am petrecut timp cu ei până la intrarea în Catedrală, unde s-au închinat în Sfântul Altar și la moaștele Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul acestui sfânt lăcaș.
Provocări și bucurii
Cel mai dificil a fost perioada îndelungată de activitate, de pe 26 octombrie până pe 5 noiembrie seara, la orele 24: zi și noapte, membrii grupului de voluntari „Tineri în acțiune”, împreună cu părinții voluntari, a trebuit să fim prezenți în permanență, pentru a asigura o bună desfășurare. Cred că, la un moment dat, orele numeroase petrecute au început să-și spună cuvântul și pe chipurile noastre s-a așternut oboseala.
Cu toate acestea, bucuria a fost și mai mare, văzând că vin pelerini de toate vârstele, de la bebeluși, copilași, tineri, adulți și vârstnici. Am constatat credința și evlavia lor mare și dorința de a participa și de a veni să se roage lui Dumnezeu în acest nou lăcaș, încât cred că toată oboseala și poate provocările care au apărut pe parcurs s-au transformat în binecuvântări.
Ce am învățat
Concluzia pe care eu am tras-o este că poporul român are credință, poporul român are dragoste de Dumnezeu, poporul român caută binele, își dorește a da dovadă de unitate și de comuniune. Cunoaștem că au venit peste 315.000 de pelerini în această perioadă să se închine în Sfântul Altar și cred că numărul acestor persoane care au venit zi și noapte, indiferent de vreme, ne-au transmis credința prin fapta lor.
Iar un lucru pe care l-am învățat în această perioadă, atât eu cât și din ceea ce au mărturisit ceilalți voluntari, a fost răbdarea și empatia, pentru că a fost un număr extrem de mare de pelerini pe o perioadă foarte îndelungată, iar noi a trebuit să ne străduim să răspundem cu blândețe și răbdare fiecărui pelerin în parte. Cred că acest autocontrol a fost lucrul pe care noi l-am învățat în perioada aceasta.
Gânduri la final de sărbătoare
Gândul meu pentru români în general și pentru tineri în special este să vină, indiferent de vârstă, la Catedrala Mântuirii Neamului. Dar să nu vină ca la un muzeu, doar să viziteze și să admire arhitectura, ci să vină cu credința și conștiința trează că este Casa lui Hristos, este Catedrala care îl are în frunte pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat.
Iar dacă această Catedrală a fost construită în zilele noastre, cu toate că era în plan de acum 140 de ani, mai exact din veacul al XIX-lea, și totuși a fost construită cu binecuvântarea, bucuria, dragostea și munca și jertfa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, să fim recunoscători și treji în conștiință că Dumnezeu ne oferă lucrurile nu când ne dorim, ci la timpul potrivit.
Ceea ce înseamnă că Hristos a binecuvântat să avem această Catedrală astăzi, pentru a ne spori rugăciunea. Cred cu adevărat că această Catedrală este acum o dovadă a faptului că țara noastră, România, și românii sunt chemați la mântuire și la Dumnezeu, pentru a crede între Treimea cea deoființă, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Dumnezeu să ne ajute, iar Sfânta Catedrală să fie un rug aprins al rugăciunii. Doamne ajută!
Ioan-Mihail Ștefan
În ziua sfințirii picturii Catedralei Naționale, am făcut parte dintr-o echipă de intervenție în interiorul sfântului lăcaș. Am gestionat fluxul pelerinilor care au avut acces în interior, am ajutat la organizarea spațiului, am participat la împărțirea darului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Deși am participat la numeroase activități de voluntariat, niciuna nu a fost atât de complexă precum acest eveniment.
Provocări și bucurii
Cel mai dificil aspect a fost, în opinia mea, gestionarea timpului personal, astfel încât să pot participa cât mai mult la eveniment, în calitate de voluntar.
Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult în activitatea de voluntariat a fost comunicarea cu ceilalți participanți, atât dintre voluntari, cât și dintre pelerini. Evenimentul a constituit, cu certitudine, un prilej de întărire a comuniunii dintre credincioși.
Ce am învățat
Ceea ce am învățat din activitatea de voluntariat desfășurată în această perioadă este faptul că, pentru ca totul să funcționeze la nivel optim, este necesar ca fiecare să își îndeplinească cu seriozitate propriile îndatoriri, fără a le neglija, dar și fără a trece dincolo de acestea.
Gânduri la final de sărbătoare
Catedrala Mântuirii Neamului este, fără discuție, un simbol al poporului nostru. Cu toții ne bucurăm să vizităm edificii grandioase în alte țări, însă acum avem noi înșine o asemenea destinație.
Cu toate acestea, nu putem privi Catedrala doar ca pe un apogeu arhitectural. Pentru creștinii ortodocși, ea este Casa Domnului Hristos, un mic dar pe care poporul nostru îl face lui Dumnezeu, ca mulțumire pentru darurile Sale – „Ale Tale dintru ale Tale”.
În Anul Centenar al Patriarhiei Române, cu toții suntem chemați să reflectăm asupra rolului Bisericii în societate, asupra importanței acesteia în istoria românilor.
Maria Vlaicu
Pentru a asigura buna desfășurare a acestui amplu eveniment, fiecare voluntar a avut o anumită atribuție. Eu am fost desemnată ca micro-coordonator la primirea eparhiilor.
A trebuit să mă asigur ca aceștia să fie cat mai bine primiți la noi în București, să ajungă în locul destinat de pe esplanada Catedralei, iar mai apoi la închinare în Sfântul Altar. De asemenea, am ajutat la distribuirea mâncării și a apei și la organizarea fluxului de pelerini în interiorul Catedralei.
Provocări și bucurii
Am mai luat parte la multe activități de voluntariat, cele mai importante fiind: Hramul Sfântului Dimitrie de la Catedrala Patriarhală și organizarea Întâlnirii Tinerilor Ortodocși de la Ploiești, anul trecut.
Însă niciun eveniment de până acum nu ne-a solicitat așa de mult și nu a fost la fel de complex ca acesta. Dar și bucuria a fost pe măsură!
A fost destul de dificil să interacționăm cu anumiți pelerini care veneau de la sute de kilometri distanță, erau obosiți și nu se așteptaseră să dureze atât de mult pentru a putea intra și vizita Catedrala. Dar am stat și le-am explicat cu bunătate situația, astfel încât să-i ajutăm să se poată bucura pe deplin de acest eveniment istoric.
A fost o binecuvântare pentru noi, voluntarii, că am putut să ne bucurăm de un timp mai îndelungat petrecut în Catedrală și am putut să fim alături de pelerini. Era o bucurie să le vedem chipurile luminoase după ce ieșeau din Sfântul Altar și veneau nu doar să ne pună întrebări, dar să ne și mulțumească pentru faptul că le-am fost alături.
Ce am învățat
Am învățat să fiu mai răbdătoare și mai atentă la cei din jurul meu. Nu de puține ori, în graba firească din cadrul unui astfel de eveniment, vedeam pelerini care aveau o reținere în a ne cere ajutorul, așa ca mergeam noi către aceștia.
Totodată, am învățat că, în viață, cu blândețe, răbdare, credință și bunătate poți trece prin orice situație, oricât de copleșitoare ar fi.
Gânduri la final de sărbătoare
Cred ca este o onoare pentru noi ca și popor să avem o astfel de catedrală și să fim contemporani cu evenimentul Sfințirii acestui edificiu, o dorință de veacuri la care Bunul Dumnezeu a rânduit să participăm, aducând o mică contribuție prin puțina noastră jertfă din ultimele două săptămâni.
Andrei Ștefan Cazacu
Sunt student al Facultății de Teologie Ortodoxă din București și, în ziua de 26 octombrie, am fost voluntar micro-coordonator pentru preluarea grupurilor de pelerini din eparhiile Patriarhiei Române venite la sfințirea picturii Catedralei Naționale.
Am fost responsabil de grupul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Am avut în echipă zece voluntari împărțiți în mod egal în două ture de câte șase ore pe tură. Grupul eparhiei a numărat 250 de pelerini însoțiți de 8 preoți.
Tot în ziua de 26 octombrie, din încredințarea coordonatorilor, am primit și sarcina de voluntar pentru accesul în catedrală, fiind prezent la înmânarea darurilor Preafericitului Părinte Patriarh Daniel către o parte din demnitarii și invitații prezenți în interior. De asemenea, în zilele de 28, 30, 31 octombrie și 2 noiembrie am fost voluntar în diferite ture la catedrală, răspunzând nevoilor pelerinilor.
Am mai participat în ultimii ani la hramurile catedralei patriarhale istorice, la canonizări ale sfinților, la procesiuni pe străzile capitalei, la diferite momente festive la Palatul Patriarhiei, și acelea cu prezență numeroasă, dar nu am mai fost la un eveniment de asemenea amploare și solemnitate ca sfințirea picturii Catedralei Naționale. A fost ceva unic și copleșitor!
Provocări și bucurii
Cel mai greu a fost cooperarea cu anumiți oameni mai puțini dispuși la ascultare și cooperare. A fost dificil până mi-am dat seama că nu-i pot mulțumii pe toți și nu asta e ,,fișa postului” meu. A fost dificil să fac mai multe lucruri simultan, ca Napoleon. Dar am reușit!
Cel mai mult mi-a plăcut să mă bucur de bucuria celorlalți, pelerini și colegi voluntari. Au fost lacrimile de bucurie ale copiilor și bătrânilor care au pășit în acest chivot luminos din cetatea Bucureștilor.
Ce am învățat
Am învățat că pot gestiona bine anumite situații în care nu am mai fost implicat, că pot comunica și coopera excelent cu mulți oameni și că în echipă se rezolvă totul. Am învățat câtă răspundere au coordonatorii voluntarilor și câtă muncă este în spatele oricărui lucru aparent neînsemnat.
Gânduri la final de sărbătoare
În legătură cu catedrala nu pot decât să exclam la rându-mi: ,,Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrările Tale și nu este niciun cuvânt spre lauda minunilor Tale!”
Este o mare binecuvântare să fim contemporani cu această Catedrală, o lucrare proniatoare de care încă nu suntem deplin conștienți. Suntem niște privilegiați ai istoriei, de multe ori răstignite, a acestui neam!
Tinerilor din generația mea și tuturor românilor le transmit îndemnul de a păstra credința vie, rugătoare și lucrătoare care stă la temelia Catedralei și să nu uite că – prin fiecare erou jertfit pentru libertatea, unitatea și demnitatea țării, prin fiecare martir și mărturisitor al credinței, prin fiecare suferință, năzuință și prin fiecare osteneală – este și catedrala lor, a fiecăruia. ,,Căci adevărat grăiesc vouă că mulți (…) drepți au dorit să vadă cele ce priviți voi, și n-au văzut, și să audă cele ce auziți voi, și n-au auzit” (cf. Matei 13:17).
Pentru aceasta, veniți toți! Bucurați-vă!
Ana Maria Avram
Am fost voluntar și în 2018, când s-a sfințit altarul Catedralei Naționale. În ziua Sfințirii picturii Catedralei, am fost voluntar coordonator pentru eparhii, fiind responsabilă de Arhiepiscopia Târgoviștei. În zilele următoare, am coordonat echipe de voluntari și am venit în sprijinul pelerinilor care au venit sa se închine.
Provocări și bucurii
Activitatea aceasta a fost cea mai complexă, deoarece, în calitate de voluntari pentru eparhii, am fost gazde pentru pelerinii din țară. Acest lucru a însemnat o comunicare din timp cât mai corectă a regulilor impuse de Serviciul de Pază și Protecție.
Am ținut legătura cu preoții însoțitori de grupuri, am întâmpinat pelerinii la autocare și i-am asistat pe parcursul evenimentului. Activitatea a fost foarte frumoasă. Am avut ocazia de a socializa cu grupuri din țară.
Ce am învățat
A fost o experiență din care am învățat cât de importantă e comunicarea corectă și complexă. Totodată, mi-am întărit convingerea că, pentru a fi voluntari la un astfel de eveniment, e nevoie să fim diplomați, blânzi, răbdători, smeriți și mereu pregătiți să ajutăm aproapele.
Gânduri la final de sărbătoare
Catedrala Națională este un testament valoros pentru viitoarele generații. Această capodoperă a arhitecturii și picturii bisericești din România este un simbol al unității și credinței poporului nostru și ar trebui sa fim bucuroși că în țara noastră se află cea mai mare catedrală ortodoxă din lume.
În acest An Centenar al Patriarhiei Române, îi îndemn pe toți credincioșii și tinerii să se roage pentru România și să nu uite că credința în Dumnezeu este cea care ne va ține mereu uniți și care ne va ajuta sa trecem peste orice obstacol.
Alexandru Paraschiv
La Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, sau Catedrala Națională, m-am implicat activ în partea media a Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor și nu numai. Am postat și direct la mine pe pagină mai multe fotografii.
Provocări
În două nopți am ajutat la fluidizarea fluxului de pelerini din catedrală.
Cel mai greu mi s-a părut lucrul acesta, deoarece ei veneau după 16 ore de așteptat, iar când ajungeau în față, înainte să intre Sfântul Altar, deja nu mai aveau răbdare, se grăbeau și se făcea înghesuială.
Ce am învățat
Am avut de învățat din experiența aceasta că, oricât de bine ne-am organiza înainte, la locul faptei totul se schimbă. Trebuie să ne adaptăm din mers și cu pelerinii, și cu colegii, și cu toată lumea. Important este ca, la final, lucrul să fie bine făcut.
Gânduri la final de sărbătoare
Aș vrea să le transmit celor din generația mea, dar și celor mai mici și celor mai în vârstă, că a noastră Catedrală este un vis al unor oameni mari de acum 100 și ceva de ani, iar Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, prin lucrarea Duhului Sfânt și inspirație, împreună cu Sfântul Sinod și cu preoții și credincioșii, a adus la îndeplinire acest lucru măreț.
Este prima dată când am pășit în catedrală și am văzut-o real, m-a copleșit prin grandoare și prin credința și slava lui Dumnezeu care se transmit prin frumusețea acestor mozaicuri.
Maria Filip
Încă de la începutul lunii octombrie am avut parte de o perioadă de formare în care ne-am pregătit cu multă grijă și rugăciune, punând la punct fiecare detaliu al activităților noastre, pentru ca totul să se desfășoare în rânduială și spre slava lui Dumnezeu.
M-am dedicat cu totul, fără a prioritiza doar un anumit task, fiind prezentă acolo unde a fost nevoie. M-am asigurat întotdeauna că pelerinii noștri sunt bine, oferindu-le apă, ceai sau ceva de mâncare, iar în Catedrală, împreună cu ceilalți voluntari, am vegheat la buna rânduială a fluxului de pelerini, mai ales în Sfântul Altar, unde au fost așezate spre închinare cinstitele moaște ale Sfinților noștri ocrotitori, Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, care ne-au primit cu atâta iubire și ne-au umplut inimile de recunoștință și liniște.
Am trăit totul cu mult suflet, cu lacrimi de bucurie și recunoștință. În fiecare an, particip cu dragoste și evlavie la Hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Pentru mine, acele zile de slujire sunt un prilej de rugăciune neîncetată și de dăruire față de aproapele. Sunt prezentă pe Colina Bucuriei zi de zi alături de voluntari, pentru a-l cinsti pe sfânt și pentru a-i ajuta pe pelerini, considerând această lucrare o mică jertfă și o cale prin care simțim prezența vie a lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor.
Provocări și bucurii
Sfințirea picturii în mozaic a Catedralei Naționale a fost, fără îndoială, cel mai complex și cel mai înălțător eveniment la care am avut binecuvântarea să particip. A fost o clipă de mare încărcătură spirituală, în care am simțit că fac parte dintr-o lucrare sfântă, dintr-o istorie vie a credinței neamului nostru.
Ca voluntar, am trăit întreaga experiență cu multă intensitate sufletească, pentru că nu am privit-o doar ca pe o activitate, ci ca pe o misiune sfântă. Ceea ce a fost cel mai greu, dar și cel mai formator, aș spune, a fost răbdarea – răbdarea față de ceilalți voluntari, față de pelerini, față de oboseală și de provocările zilelor pline.
Ce am învățat
Am înțeles că, fără duhul smereniei și al dragostei, nu putem duce nimic la bun sfârșit. Și tocmai munca în echipă, comuniunea și rugăciunea pe care le-am împărtășit m-au făcut să-mi doresc și mai mult să ofer din iubirea mea față de aproapele.
Cel mai copleșitor moment a fost să văd cum atâtea suflete se roagă și-I mulțumesc lui Dumnezeu, unite într-un singur glas al credinței.
A fost un prilej atât de frumos să văd cum Catedrala Mântuirii Neamului a devenit, în toată această perioadă de hram, un refugiu duhovnicesc, un loc unde am simțit că durerile sunt împărtășite, iar glasurile suferinței sunt ascultate. Acolo, în mijlocul mulțimii, am simțit cu adevărat lucrarea harului lui Dumnezeu.
Din toată această experiență, am învățat că voluntariatul în biserică nu este doar o activitate socială, ci o lucrare duhovnicească, ce adună suflete și întărește credința. Am văzut cât de frumoasă este comuniunea dintre oameni atunci când toți lucrează cu gândul la Dumnezeu.
Bucuria pelerinilor și chipurile lor luminate de rugăciune și recunoștință sunt cea mai mare răsplată și cea mai mare bucurie și cea mai frumoasă amintire pe care o voi păstra foarte mult timp.
Voluntariatul bisericesc unește, într-adevăr, oameni, ne învață să fim mai buni, mai smeriți, aduce pace în inimă și ne arată că a dărui din timpul și sufletul tău pentru aproapele înseamnă a fi cu adevărat ucenic al lui Dumnezeu.
Consider că voluntariatul în Biserică este o școală a iubirii. Este o cale prin care simțim prezența vie a lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor.
Gânduri la final de sărbătoare
Sfințirea Catedralei Naționale a fost un moment istoric și înălțător. Un moment plin de emoții, de speranță, o lucrare din iubire pentru iubire și o icoană vie a credinței și a jertfei neamului românesc.
Consider că ea nu este doar o zidire de piatră, ci o zidire de suflete, un altar al recunoștinței pentru jertfa strămoșilor noștri.
Sfatul meu pentru generația noastră, pentru tinerii din această generație, este să nu se rușineze de credință, să caute mereu frumusețea curată a slujirii și a rugăciunii. Pentru că, într-o lume grăbită și confuză, Hristos este răspunsul, iar biserica este locul unde inimile se liniștesc.
Sebastian Tureac
În calitate de voluntar la Sfințirea picturii Catedralei Mântuirii Neamului de anul acesta, am avut de îndeplinit mai multe taskuri, cum ar fi ajutarea la împărțirea hranei sau apei sau chiar a ceaiului noaptea și oferirea de informații pelerinilor.
Până în acest moment nu am avut oportunitatea de a participa ca voluntar la un eveniment atât de complex, însă mă bucur că anul acesta am putut fi printre cei care au ajutat la buna desfășurare a acestui eveniment istoric.
Provocări și bucurii
Cel mai greu lucru de îndeplinit zilele acestea a fost să gestionez volumul mare de oameni și să mă asigur că toată lumea primea informații necesare într-un timp scurt.
Mă simt onorat și mi-a plăcut cel mai mult faptul că am putut colabora cu o echipă extraordinară de voluntari și împreună am reușit să ajutăm la buna desfășurare a acestui eveniment istoric pentru țara noastră.
Ce am învățat
În această perioadă de voluntariat am învățat cât de importante sunt comunicarea eficientă, răbdarea și chiar buna organizare atunci când lucrezi într-un context cu multe responsabilități.
De asemenea, am realizat că implicarea voluntară poate avea un impact real și că fiecare gest contează, indiferent de mărimea lui.
Gânduri la final de sărbătoare
Această Catedrală Națională reprezintă un simbol important al identității și continuității noastre cultural-spirituale, iar tinerilor le-aș transmite să fie deschiși către voluntariat, să se implice în proiectele comunității și să aprecieze tradițiile și valorile pe care le moștenim.
Să nu uităm că implicarea noastră de astăzi contribuie la ceea ce va deveni România de mâine!
Vezi și:
Foto credit: Tineri în acțiune / Alexandru Rizea (deschidere articol)
