Patriarhul Ecumenic și Arhiepiscopul Albaniei au coliturghisit în Capadocia

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și Arhiepiscopul Ioan al Albaniei au coliturghisit duminică la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” din localitatea turcă Malakope (Derinkuyu), în apropierea unei cetăți subterane în care trăiau cândva creștinii din Capadocia.

„Venind aici și celebrând Taina Bisericii prin Dumnezeiasca Euharistie, nu îndeplinim o simplă datorie religioasă, ci ne alăturăm în chip tainic nesfârșitei și dumnezeieștii hore a vrednicilor fii ai Capadociei, din vechime și de astăzi, care stau înaintea Tronului lui Dumnezeu”, a precizat Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.

„Toate monumentele și locurile de pelerinaj constituie un limbaj teologic și cultural care descoperă moștenirea spirituală a neamului, credința în Dumnezeu și în purtarea Sa de grijă, cugetul ortodox, valorile, dragostea pentru cultură și artă, felul de viețuire, importanța relației și a solidarității, toate cele transmise din generație în generație prin familie, prin acțiunile sociale și prin participarea la durerea și bucuria celuilalt, prin obiceiuri, sărbători și tradiții, nu ca o impunere a trecutului asupra prezentului, ci ca o moștenire de viață și libertate”, a menționat Arhiepiscopul Ioan al Albaniei.

La slujbă au participat Mitropolitul Grigorie al Ankarei (Patriarhia Ecumenică) și Episcopul Ignatie al Amantiei (Biserica Albaniei).

Sanctitatea Sa Bartolomeu a oficiat și pomenirea pentru toți creștinii martirizați sau adormiți întru Domnul în regiunea Capadociei.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și Arhiepiscopul Ioan al Albaniei au participat săptămâna trecută la un pelerinaj în Capadocia.

Foto: Patriarhia Ecumenică / Nikos Papachristou


Știri recente