„Să căutăm simplitatea și să ne străduim să dobândim rugăciunea, pentru ca în vremuri de restriște să putem lupta!” transmite Monahia Nectaria Lazăr de la mănăstirea ilfoveană Pasărea, sora după trup a Sf. Cuv. Elisabeta de la Pasărea, într-un reportaj realizat de Daniela Șontică pentru Ziarul Lumina al Patriarhiei Române.
Monahia a rememorat copilăria petrecută într-un sat sucevean alături de sora sa, o sfântă contemporană canonizată recent de Biserica Ortodoxă Română, și a relatat parcursul ei spiritual.
Sfânta Elisabeta și sora ei, Maica Nectaria, s-au născut într-o familie numeroasă, cu 10 copii, din comuna suceveană Moldova-Sulița.
Fiice ale unei familii numeroase
„De mici am avut o educație foarte frumoasă datorită bunicii Evdochia, care era extrem de aspră în cele ale sfințeniei, dar, totodată, era bucuria noastră că ne lua totdeauna cu ea la biserică, participam inclusiv la curățenie”, își amintește monahia.
„Acasă a fost bine, armonie între noi. Deși am fost o familie mai nevoiașă, am avut ce ne trebuia, slavă Domnului!”
O copilă smerită și tăcută
Viitoarea sfântă, pe numele de botez Rodica, avea de mică înclinație spre cele duhovnicești.
„De câte ori îi venea rândul să meargă să mulgă văcuțele de pe imașul nostru, care era cam la 3 km de casă, lua întotdeauna cu ea Ceaslovul. Imașul era pe un vârf de munte, unde ea tot timpul urca și citea din Ceaslov. Și, la un moment dat, a auzit un glas care i-a spus să meargă la mănăstire. Ne-a rugat ulterior să facem o troiță în acel loc și am făcut”, a relatat Maica Nectaria Lazăr.
„Era foarte smerită, tăcută și retrasă la școală, între copii. Totodată, era foarte blândă și atentă cu ceilalți, gata să-i ajute, având o delicatețe aparte față de aproapele. Până și eu, ca soră, din comportamentul ei, înțelegeam că exista o limită, aveam un respect aparte față de ea, nu mă puteam purta la fel ca față de celelalte surori.”
Călăuzită de Sf. Ioan Iacob de la Neamț
Cuvioasa Elisabeta și-a chemat sora la Ierusalim, unde, în Grădina Ghetsimani, i-a povestit răpirea ei din timpul bolii, când a călătorit în Rai și în iad.
„A fost călăuzită de Sfântul Ioan Iacob, iar când a ajuns cu Sfântulețul la niște porți ale unei cetăți foarte frumoase, a auzit un glas care i-a spus că nu este încă vrednică să intre, că nu este pregătită, ci trebuie să se întoarcă pe pământ”, a spus monahia.
Când s-a trezit, se vindecase de boala grea a trupului, spre mirarea maicilor care o îngrijeau și care-i cunoșteau până și rana pe care o avusese pe abdomen.
Pustnicie la întoarcerea în țară
„Întotdeauna ne povestea cât de groaznic este iadul și cum trebuie să luptăm ca să câștigăm Raiul, care cere multă osteneală și multă dragoste și multă rugăciune”, a subliniat sora sfintei.
După vindecarea minunată de la Ierusalim, Cuvioasa Elisabeta s-a întors în țară și, primind îndemn tainic de la Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, s-a retras în munți, unde Maica Nectaria o vizita uneori.
„Mă ajută și în ziua de azi ceea ce m-a învățat ea, cum să mă rog, cum să mă port, cum să nu rămân fără grija de rugăciune. Zicea că înșelarea cea mai mare din vremurile de acum este amânarea rugăciunii”, își amintește Maica Nectaria.
În prezent, Maica Nectaria Lazăr locuiește la Mănăstirea Pasărea, în fosta chilie a Sf. Cuv. Elisabeta, împreună cu o nepoată a lor care a ales și ea calea monahismului – Anastasia, proaspăt absolventă a seminarului monahal de la Mănăstirea Pasărea.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene (deschidere articol)
