Rugăciune la Zalău pentru eroii neamului: Au urmat același drum pe care a mers Mântuitorul, spune PS Benedict

„Au urmat același drum pe care a mers Mântuitorul”, a subliniat joi Episcopul Benedict al Sălajului cu prilejul slujbei de pomenire pentru eroii neamului.

Preasfințitul Părinte Benedict a explicat legătura dintre jertfa eroilor și jertfa Mântuitorului Hristos: „Nu există slavă fără jertfă. Nu există înălțare fără pogorâre”.

„Și-au dat viața pentru alții. Iar Hristos Însuși a rostit despre ei cuvântul cel mai înalt: Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are ca cineva să-și pună viața pentru prietenii”, a transmis ierarhul pentru Trinitas TV.

La ceremonia dedicată eroilor au participat și reprezentanți ai autorităților locale și județene. Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a afirmat că „jertfa eroilor se leagă profund de jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, în timp ce primarul municipiului Zalău, Florin Florian, a subliniat că în astfel de momente „înțelegem mai profund cât a costat libertatea”.

Prefectul județului Sălaj, Claudiu Cristian Bîrsan, a evidențiat memoria celor care au rămas adesea necunoscuți: „Și-au dat însă viața pentru libertatea noastră, pentru demnitatea noastră și pentru identitatea noastră românească și creștină”.

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

Slujba de pomenire pentru eroii neamului a făcut parte din manifestările organizate la Catedrala Episcopală din municipiu, care și-a sărbătorit hramul.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul Lucian al Caransebeșului, împreună cu Episcopul Benedict al Sălajului și Episcopul vicar Damaschin Dorneanul al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Preasfințitul Părinte Lucian a explicat, în predică, importanța vieții în Hristos și a apropierii de Biserică: „Iisus Hristos, Fiului Dumnezeu, este sensul și esența vieții noastre și știm că fără El nu putem face nimic”.

„Se cuvine să iubim Biserica, rugăciunea, cântarea duhovnicească și să iubim Cuvântul lui Dumnezeu, care are putere multă. Să citim din Cuvântul lui Dumnezeu și să medităm permanent la mesajul Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos”, a adăugat Preasfinția Sa.

Evenimentul s-a încheiat prin depunerea de coroane de flori la obeliscul eroilor și prin defilarea gărzii de onoare.

Foto credit: Facebook / Consiliul Județean Sălaj


Știri recente