„Sf. Ier. Iacob Putneanul, împreună cu toți cei din casa sa din ceruri, ajută pe toți cei care sunt în încercările acestei vieți aici și pretutindeni, în familia mică, dar și în familia extinsă a Bisericii”, a spus Episcopul Macarie al Europei de Nord vineri, la Mănăstirea Putna, care îl cinstește pe sfânt ca al doilea mare ctitor.
Ziua a început cu Acatistul Sf. Ier. Iacob Putneanul, oficiat lângă racla sfântului de preoți din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, și a continuat cu Sfânta Liturghie oficiată de un numeros sobor, condus de Episcopul Macarie al Europei de Nord, împreună cu Episcopii vicari Damaschin Dorneanul al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și Teofil Trotușanul al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
În cadrul Liturghiei, au fost pomeniți membrii familiei Sf. Iacob Putneanul: părinții lui după trup, Ieroschimonahul Adrian și Monahia Mariana, înmormântați la Putna; surorile sale, Monahiile Pelagia și Sofia; frații săi, Monahii Ioil și Iosif; și o soră, Maria, care a fost soție de preot în Bucovina.
„Iată o familie sfântă care a ajuns la desăvârșire”, a spus Preasfințitul Părinte Macarie în cuvântul de învățătură. „O familie sfântă, așa cum au fost familiile Sfinților Ierarhi Vasile cel Mare și Grigorie Palama și ale altor sfinți.”

Sf. Ier. Iacob Putneanul „binecuvântează și pe copii, și pe tineri. Le-a purtat de grijă și cât a fost aici pe pământ, le poartă și mai multă grijă după ce s-a strămutat la cer și a dobândit și mai multe harisme de la Mântuitorul Iisus Hristos, pe Care L-a urmat și pe Care L-a slujit.”
O parte extinsă a cuvântului a fost dedicată convertirilor la Ortodoxie din rândul nord-europenilor, la care Episcopul Macarie este martor direct. „Sunt foarte multe minuni la care am fost și eu martor, săvârșite de Sfântul Iacob Putneanul, în mod deosebit cu cei mici, cu copiii și cu tinerii”, a spus ierarhul.
Preasfinția Sa a participat la sărbătoare împreună cu cinci preoți din Episcopia Europei de Nord – trei tineri preoți români și doi preoți suedezi – și cu un tânăr danez botezat anul trecut, care a primit numele Sfântului Iacob Putneanul.
Distincții pentru educatori și promotori ai culturii creștine

După Liturghie, a avut loc o ceremonie în care a fost înmânată distincția eparhială Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, oferită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, unor specialiști în educație și unor persoane implicate în promovarea culturii creștine.
Pentru că Sf. Ier. Iacob Putneanul a fost preocupat de educația copiilor, de sărbătoarea lui au primit distincția care-i poartă numele numeroși specialiști în educație la nivel județean, în frunte cu prof. Nicolae-Ciprian Anton – inspector școlar general, prof. Daniela-Luminița Cearedeev, inspector școlar pentru disciplina Religie, și prof. Gabriela-Parascheva Hisem – inspector școlar pentru limbi moderne – limba engleză.
Au fost, de asemenea, distinși profesorii de religie pr. Iosif Andronic, Vera-Elena Bîndiul, Alina-Elena Burlică, prof. Irina Buta, prof. Maria Gavril, prof. Oana-Diana Onesim, prof. Lăcrimioara-Măriuca Parasca, prof. Miriam Leon-Postolache.

„Noi, ca mănăstire, am simțit nevoia să mulțumim dascălilor care îi formează pe elevii din acest județ, pentru că acești elevi sunt copiii și tinerii de care Biserica este chemată să se ocupe în mod deosebit”, a explicat Arhim. Melchisedec Velnic, starețul mănăstirii.
De aceea, Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților a acordat aceeași distincție cadrelor didactice pensionate care au predat la Școala gimnazială „Mitropolit Iacob Putneanul” din Putna, a anunțat starețul.
Au mai fost distinși, pentru merite culturale, Simona-Ștefania Iordache, realizatoare la Trinitas TV, Oana Georgiana Enăchescu, realizatoare la Radio România Actualități, Angela Bilcea, bibliotecar la Biblioteca Națională a României, și prof. Valentina Bilcea de la Colegiul Național „Spiru Haret” din București, ambele implicate în activitățile Fundației „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta”.
Un posibil ocrotitor al învățământului sucevean

Programul liturgic-cultural al zilei s-a încheiat cu un recital de versuri și cântece patriotice intitulat „Așa ne-a învățat Sfântul Mitropolit Iacob”, susținut de Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni”, de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, județul Suceava.
La final, amintind că, în Acatistul Sf. Ier. Iacob Putneanul, sfântul este numit „ocrotitor al copiilor și al tinerilor creștini” și „stâlp de foc al dascălilor evlavioși”, Părintele Stareț Melchisedec Velnic a subliniat că „nu putem fi indiferenți față de cei care îi formează pe copii, pe tineri”.
Părintele arhimandrit a mai amintit că școala gimnazială din Putna este ctitorită de Sf. Iacob Putneanul, acesta publicând și primul abecedar în limba română din Moldova. Acest pionierat în educația publică a fost continuat mult mai târziu în alte părți. Al doilea abecedar românesc în Moldova avea să apară abia peste 40 de ani, la Dubăsari.
În acest sens, starețul Putnei a făcut sugestia ca Sfântul Ierarh Iacob Putneanul să devină ocrotitor al învățământului suceavean.
„Ne dăm seama că oameni ca el sunt de mult preț pentru societate și că e bine să îi sprijinim să-și împlinească lucrarea lor”, a continuat părintele stareț.
„Pentru aceasta, avem nevoie de smerenie, căci fără smerenie nu dorim să îi sprijinim pe alții. Tot la Sfântul Iacob să alergăm pentru smerenie, căci el a știut să fie smerit când a fost sus pe scara socială, și a știut să fie smerit și când nu a mai fost.”
Moaștele sfântului rămân câteva zile în biserica mare
Sărbătoarea a început joi dimineața, cu aducerea în procesiune a moaștelor sfântului din paraclisul mănăstirii și așezate spre cinstire în pridvorul bisericii voievodale. Au mai fost depuse spre cinstire moaște ale Sfinților Putneni Sila, Paisie și Natan, ale Sfinților Trei Ierarhi și ale Sf. Ier. Nectarie, din patrimoniul așezământului monahal.
În a doua parte a zilei de joi, slujba Privegherii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
La manifestări au participat și preoți români din regiunea Cernăuți.
Sărbătoarea se încheie duminică seară, când moaștele Sf. Ier. Iacob Putneanul vor fi duse în procesiune în Paraclisul „Sf. Ap. Petru și Pavel” al mănăstirii.
Slujbele de hram au fost transmise în direct pe paginile de Facebook și Youtube ale mănăstirii.
Foto credit: Youtube / Mănăstirea Putna






