Paraclisul Episcopal „Învierea Domnului” din Cahul și-a sărbătorit luni hramul, în a doua zi de Paști.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.
Referindu-se la textul Sfântului Evanghelist Ioan, în care Mântuitorul le dăruiește apostolilor puterea de a ierta păcatele, Preasfinția Sa a explicat importanța darului Duhului Sfânt, care îl pregătește pe om pentru întâlnirea cu Dumnezeu.
„Mântuitorul Hristos le-a spus apostolilor să rămână în Ierusalim până când se vor îmbrăca cu putere de sus. Iar după momentul acesta al pogorârii Duhului Sfânt, apostolii încep să boteze”.
Mărturisirea lui Hristos
Episcopul Basarabiei de Sud a subliniat chemarea la o viață de mărturisire a credinței.
„Vreau ca noi, creștini ai lumii acesteia, ca unii care am primit curățirea prin Duhul Sfânt și prin foc, să devenim mărturisitori ai lui Hristos până la marginile lumii”, a îndemnat ierarhul.
Totodată, Preasfințitul Părinte Veniamin a accentuat prezența permanentă a lui Hristos în viața credincioșilor.
„Să avem conștiința că Hristos este împreună cu noi, așa cum a fost împreună cu apostolii. Iată, Eu sunt cu voi toate zilele până la sfârșitul veacului. El este împreună cu noi, uneori în chip văzut, alteori în chip nevăzut”.
Evenimentul a coincis cu sărbătoarea Sfântului Mucenic Veniamin, diaconul, ocrotitorul spiritual al Preasfinției Sale, conform calendarului nerevizuit.
Foto credit: Facebook / Episcopia Basarabiei de Sud





