Joi se împlinesc 89 de ani de când poetul George Topîrceanu s-a mutat la cele veșnice.
Câte generații de copii nu cunosc versurile în care el descrie cu umor tandru venirea toamnei? „A trecut întâi o boare / Pe deasupra viilor, / Și-a furat de prin ponoare / Puful păpădiilor. // Cu acorduri lungi de liră / I-au răspuns fânețele. / Toate florile șoptiră, / Întorcându-și fețele”.
George Topîrceanu s-a născut la București, în familia unor meșteșugari veniți din părțile Sibiului. Taăl său, Ion, era cojocar, iar mama sa, Paraschiva, țesătoare la Azilul „Elena Doamna”, înființat de Elena Cuza pentru a sprijini copiii orfani și familiile.
Talent vizibil din pruncie
Poetul a mărturisit undeva că primele versuri au curs din inima și mintea lui când era în clasa a doua primară.
„Acele stihuri mi s-au înfățișat la început cu un aer cât se poate de inofensiv, ca oricare altă jucărie nevinovată”, avea să scrie el mai târziu.
„Nici nu bănuiam eu pe atunci peste ce pricopseală am dat. Nu știam că microbul literar, când găsește teren favorabil, e destul să pătrundă o singură dată în organism, ca să nu mai scapi de el o viață întreagă până dincolo de moarte, până te face statuie…”
A făcut liceul la Colegiile „Matei Basarab” și „Sfântul Sava”, apoi s-a înscris pe rând la Drept și la Litere, facultăți pe care nu le-a absolvit.
Viața literară și participarea la război
Îndrumat de Garabet Ibrăileanu, s-a stabilit în 1911 la Iași, unde a început colaborarea cu publicația Viața Românească, de care s-a legat destinul său literar. Avea să fie și prim-redactor al revistei.
În 1912 s-a căsătorit cu Victoria Iuga și a avut un băiat, Gheorghe. Căsnicia nu a durat mult, din cauza relației lui George Topîrceanu cu Otilia Cazimir, „poeta copiilor”, cu care împărtășea același tip de sensibilitate și care gravita și ea în jurul revistei Viața Românească.
Anul 1916 a marcat debutul lui în volum, cu Balade vesele și Parodii originale, dar și intrarea României în Primul Război Mondial. Poetul a fost mobilizat, ca subofițer de artilerie, la Turtucaia, în Bulgaria, unde a fost luat prizonier.
A consemnat experiența teribilă în „Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina”, unde descrie situația precară a soldaților români.
Eliberat la începutul anului 1918, a revenit la București, apoi la Iași, unde a editat revistele Teatrul (cu M. Sevastos) și Însemnări literare (cu M. Sadoveanu).
Recunoaștere și succes
În perioada următoare și-a publicat și reeditat volumele de versuri și proză, fiind distins în 1926 cu Premiului Național pentru Poezie.
Tot în anii 1920, când Viața Românească și-a reluat apariția, poetul a participat la expedițiile de vânătoare imortalizate în povestirile lui Sadoveanu.
Puțini știu că, în acest deceniu, Topîrceanu a devenit un pasionat colecționar de arme și un inventator în domeniul stereoscopiei și al fotografiei.
A fost ales membru corespondent al Academiei în 1936. În 1937, afectat de o boală hepatică gravă, s-a internat la Viena, acompaniat de poeta Otilia Cazimir.
Poetul s-a mutat la cele veșnice în 7 mai 1937, la Iași și este înmormântat în Cimitirul Eternitatea din acest oraș.
În apropiere de Mănăstirea Nămăiești din Județul Argeș se găsește casa memorială în care poetul a locuit și creat timp de opt ani. Aceasta a aparținut socrilor săi, iar acum aparține de Muzeul Municipal Câmpulung.
Surse: Rador; Humanitas; Istorie pe scurt
Sursa foto: Historia.ro
