Flux de știri
17:00basilica.ro
O comunicare mai amplă pentru o misiune mai dinamică
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL al României pentru Prima Conferinţă internaţională despre media digitală şi pastoraţia ortodoxă, Atena, 7-9 mai 2015: Hristos a înviat! În aceste zile luminate de sărbătoarea Învierii Domnului, troparul de biruință „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând” binevesteşte lumii întregi, în toate limbile pământului şi prin toate…
basilica.ro
12:26basilica.ro
Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou
Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica Schitului „Adormirea Maicii Domnului“ – Groapa Seacă (Petrila-Jieţ), care şi-a sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, informează Ziarul Lumina. De asemenea, Sfântul Efrem cel Nou a fost sărbătorit şi la Mănăstirea Floreşti,…
basilica.ro
12:00basilica.ro
Manifestări culturale la Huedin
Protopopiatul Huedin a organizat, în foaierul Casei de Cultură din oraş, expoziţia de artă fotografică „Lumină şi prietenie“, sub egida „Tinere Talente ale Huedinului“, cu lucrări ale fotografului Arthur Lonay. Expoziţia a fost coordonată de protopopul de Huedin, Ciprian Taloş, şi de părintele secretar Vlad Bob, de la Protopopiatul Huedin. De asemenea, Protopopiatul Huedin a…
basilica.ro
11:30basilica.ro
Proiectul „Masa Bucuriei“ în Maieru, Năsăud
15 persoane fără posibilităţi materiale din Parohia Maieru, Protopopiatul Năsăud, sunt ajutate zilnic de mai mulţi credincioşi din localitate, în frunte cu parohul Dan Cismaş, informează Ziarul Lumina. Persoanele fără posibilităţi materiale primesc, în cadrul proiectului „Masa bucuriei“, lansat în data de 4 mai, o masă caldă la domiciliu. „Cu toate că cei mai mulţi…
basilica.ro
11:22basilica.ro
IPS Mitropolit Andrei, Doctor Honoris Causa la Alba Iulia
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia, informează Ziarul Lumina. După festivitatea de decernare a titlului, ierarhul a susţinut o prelegere intitulată după versurile lui Tudor Arghezi: „Altarul ca să ţină şi pietrele…
basilica.ro
11:06basilica.ro
Un nou preot instalat în Parohia Dej I
La Parohia Dej I, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, a avut loc instalarea noului preot, Iuliu Teodor Leah, care până în data de 30 aprilie a fost preot în Parohia Ţagu, Protopopiatul Beclean, informează Ziarul Lumina. La Sfânta Liturghie săvârşită la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Dej, a participat un număr…
basilica.ro
09:46basilica.ro
Pompierii ieşeni au primit Drapelul de Luptă
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza“ au primit astăzi, 7 mai 2015, Drapelul de Luptă, în cadrul unui ceremonial fastuos, care s-a organizat pe pietonalul Ştefan cel Mare. Evenimentul s-a desfăşurat în contextul împlinirii a 180 de ani de la înfiinţarea, la Iaşi, a primei unităţi militare de pompieri şi a…
basilica.ro
08:45basilica.ro
File de jurnal despre credincioşii români din veacul al XVII-lea
În timpul călătoriilor sale prin Ţările Române spre Moscova, diaconul Paul din Alep, fiul Patriarhului de atunci al Antiohiei, Macarie III, şi-a notat, cu foarte multe amănunte, mai ales în ceea ce priveşte slujbele bisericeşti la care a participat, obiceiurile şi felul de a fi al românilor din secolul al XVII-lea. Acest jurnal conţine mărturii…
basilica.ro
08:30basilica.ro
Întâlnirea liceenilor din Târgu Mureş
Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia prin Protopopiatul Târgu Mureş, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş şi Liceul Electro Mureş, organizează „Întâlnirea tinerilor liceeni din municipiu“. Întâlnirea se desfăşoară la Liceul Electro Mureş, azi, 7 mai, sub genericul „Ai timp? Profită!“. La întâlnire participă liceenii din municipiul Târgu Mureş. Manifestarea începe la ora 14.00 cu susţinerea…
basilica.ro
08:30basilica.ro
Mărturii inedite despre Părintele Dumitru Stăniloae
Părintele profesor dr. Dumitru Stăniloae a participat la mai multe întruniri ale comisiilor de lucru din cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor (CEB), cum a fost Comisia pentru Credinţă şi Constituţie sau Comisia pentru Misiune şi Evanghelizare (CME). Dar în arhivele acestor comisii de la Geneva, Elveţia, s-au păstrat doar câteva mărturii, până în prezent inedite,…
basilica.ro
08:13basilica.ro
Hramul Schitului ,,Adormirea Maicii Domnului”-Groapa Seacă, Jieţ
Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei a săvârşit marţi, 5 mai 2015, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica Schitului ,,Adormirea Maicii Domnului”-Groapa Seacă (Petrila-Jieţ), care şi-a sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou. În cuvântul de învăţătură, potrivit episcopiadevei.ro, ierarhul hunedorean, a vorbit credincioşilor prezenţi despre…
basilica.ro
08:05basilica.ro
Hramul Mănăstirii „Sf. Ap și Ev. Ioan”, din Pădureni
Mănăstirea de maici din localitatea clujeană Pădureni, comuna Tritenii de jos, își va sărbători hramul vineri, 8 mai 2015, în ziua de pomenire a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan. Sărbătoarea va fi marcată prin oficierea Sfintei Liturghii în ziua de prăznuire a Sfântului ocrotitor, prin Sfânta Liturghie Arhierească oficiată de Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului,…
basilica.ro
07:39basilica.ro
Faza eparhială a Concursului naţional „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“ la Iaşi
Arhiepiscopia Iaşilor şi-a desemnat marți câştigătorii Concursului naţional de proiecte duhovniceşti pentru educaţie misionar-filantropică „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“. Faza eparhială a competiţiei, care s-a adresat copiilor, preoţilor şi profesorilor implicaţi în programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“, s-a desfăşurat la Centrul de Conferinţe „Providenţa” din Iaşi, potrivit mmb.ro. La competiţia din cadrul Arhiepiscopiei…
basilica.ro
07:30basilica.ro
Copiii din Cebza și-au întins mâinile spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu
În Duminica a IV-a după Paști, la Căminul Cultural din localitatea Cebza, județul Timiș, a avut loc prezentarea miniproiectului misionar filantropic derulat de copiii din parohie sub genericul „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”, după cum aflăm de la mitropolia-banatului.ro. Miniproiectul a fost desemnat câștigător la etapa eparhială a concursului organizat de Patriarhia Română,…
basilica.ro
07:15basilica.ro
Piatră de temelie pentru un nou centru social la Sibiu
Sute de credincioşi din Sibiu au participat la Sfânta Liturghie oficiată în Duminica Slăbănogului, 3 mai 2015, de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului în Parohia Turnişor I din cetatea transilvană, potrivit mitropolia-ardealului.ro. Vizita pastorală a ierarhului a fost prilejuită de punerea pietrei de temelie pentru un nou centru social-cultural în apropiere de vechea…
basilica.ro
07:05basilica.ro
Slujire arhierească la Gătaia
Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a slujit duminică, 3 mai 2015, la capela din incinta Spitalului de Psihiatrie Gătaia. Cu acest prilej, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Preasfinția Sa în capela cu hramul ”Sfinții Cosma și Damian”, înconjurat de…
basilica.ro
07:00basilica.ro
Proiect pentru sprijinirea vârstnicilor
Asociaţia „Psiterra“ din Iaşi organizează astăzi, 7 mai 2015, de la ora 11:00, lansarea proiectului „Refuz să mai suport abuzul în tăcere“, informează Ziarul Lumina. Evenimentul se va desfăşura în clădirea Şcolii doctorale a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi (str. Alexandru Lăpuşneanu nr. 26), proiectul fiind derulat în parteneriat cu următoarele instituţii ieşene: Spitalul…
basilica.ro
06:45basilica.ro
Prezenţă arhierească la Cercul Pedagogic al Profesorilor de Religie, Curtea de Argeș
Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, la Școala Generală Mircea cel Bătrân din municipiul Curtea de Argeș, s-a desfășurat miercuri, 6 mai 2015, Cercul Pedagogic al Profesorilor de Religie din această zonă, la care au participat peste 30 de profesori. Responsabilul de cerc, profesorul Retevoi Valentin, a prezentat un…
basilica.ro
06:30basilica.ro
Pe urmele aşezămintelor de odinioară de la Udricani
Rugăciune, istorie, cultură, filantropie, speranţă sunt cuvintele ce descriu viaţa dintotdeauna a bisericii monument istoric „Sfântul Nicolae“ – Udricani din Bucureşti. Locaşul sfânt, ridicat la anul 1734, a reuşit să spintece valurile învolburate ale timpului, asemenea unei corăbii pe mare, şi să fie astăzi loc de închinare, linişte şi mângâiere pentru mulţi credincioşi. Dintre toţi,…
basilica.ro
06:23basilica.ro
Conferință la Oficiul Avocatului Poporului din Budapesta
Miercuri, 6 mai 2015, la sediul din Budapesta al Oficiului Avocatului Poporului (sau „Oficiul pentru Protecția Drepturilor Fundamentale” – „Alapvető Jogok Biztosának Hivatala”) și sub egida acestei instituții, a avut loc o conferință despre drepturile culturale ale minorităților naționale din Ungaria și rolul Bisericilor și al cultelor în cadrul comunităților pe care le deservesc și…
basilica.ro