Premii şi excursii pentru elevii merituoşi din Mitropolia Olteniei

Încheierea anului şcolar a fost marcat în Mitropolia Olteniei prin numeroase activităţi dedicate elevilor cu merite deosebite la învăţătură. În acest cadru, tinerii credincioşi au fost răsplătiţi pentru osteneala depusă pe băncile şcolii, primind premii şi diplome din partea centrelor eparhiale sau a ONG-urilor bisericeşti, informează „Ziarul Lumina”.

În Arhiepiscopia Craiovei, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost prezent săptămâna trecută în mijlocul elevilor din şcolile doljene, oferindu-le premii şi diplome cu prilejul Festivalului-concurs „Icoana fereastră spre cer”. Activitatea a avut loc la Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova, fiind organizat de Fundaţia „Cuvântul care zideşte”. Tot în această perioadă, Parohia „Maica Domnului”-Mântuleasa din Craiova a acordat premii şi diplome elevilor de la Liceul de Arte „Marin Sorescu”.

Cei mai buni elevi râmniceni s-au adunat la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, unde au fost premiaţi de membrele Ligii Femeilor Creştin-Ortodoxe din Vâlcea. Activitatea s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Tu înveţi, noi te premiem”. Sponsori ai evenimentului au fost membrele Ligii Femeilor Creştin-Ortodoxe din Vâlcea, Salonul „MISS”, care a dăruit dulciuri și rechizite, Cofetăria „Agrodor”, care a oferit dulciuri, și Fundația „AKTA”, care a dăruit cărți. Membrele ligii responsabile cu monitorizarea elevilor au fost doamnele Maria Popescu, Daniela Predișor, Florica Mutu și Olga Istocescu.

La Drobeta-Turnu Severin, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, s-a întâlnit cu cei mai harnici elevi mehedinţeni la Catedrala Episcopală „Sfântul Mare Mucenic GheorgheÎ. În cadrul evenimentului, PS Părinte Nicodim le-a acordat elevilor și profesorilor îndrumători diplome și cărți cu conținut religios. Acțiunea a fost organizată de reprezentanții Sectorului învățământ și tineret din cadrul Episcopiei Severinului și de Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, reprezentat la eveniment de inspector Dana Săftoiu. Elevii premiaţi se numără printre participanţii permanenţi la activităţile organizate de Episcopia Severinului şiStrehaiei în fiecare an, ca de pildă „Ucenicii credinței” sau Concursul interdisciplinar „Cultură şi Spiritualitate Românească”.

Excursie pentru copiii Centrului „Aripi de lumină”

Copiii Centrului social „Aripi de lumină”, aflat în grija Asocia­ției Vasiliada, au vizitat săptămâna trecută atât Ansamblul monumental „Calea Eroilor” din județul Gorj, cât și Mănăstirea Tismana, ctitorie a Sfântului Nicodim. „Cei mici au vizitat ansamblul monumental dedicat soldaţilor români căzuți în Primul Război Mondial, fiind impresio­nați de Coloana Infinitului, Masa Tăcerii cu scaunele în formă de clepsidră și Poarta Sărutului, simbol al triumfului vieții asupra morții. Vizitând Mănăstirea Tismana, asezământ ctitorit de Sfân­tul Nicodim, am intrat într-o lume sfântă, în care te simți mai aproape de Dumnezeu, o lume a păcii și rugăciunii”, a precizat Renata Bănescu, psihopedagog în cadrul Centrului social „Aripi de lumină” din Craiova. Spe­cialiștii centrului spun că această excursie i-a ajutat pe cei mici în dezvoltarea relațiilor de prietenie, având totodată rol de informare. „Activitatea de explorare a județului Gorj a avut multiple valențe de informare și educare, a produs bucurie, relaxare, facilitând de asemenea acumularea de cunoștințe, creșterea coeziunii grupului și consolidarea relațiilor de prietenie, stabilirea unui climat de încredere și căldură sufletească. Mulțumirile noastre se îndreaptă către persoanele generoase care au facilitat organizarea acestei excursii, dna Roxana Popescu, cadru didactic la Colegiul Național îFrații Bu­zești”, dna Alina Cristuinea, director la Școala Particulară Terraveda, pr. Alexandru Eremia, de la Parohia Ioan Hera, dna Mădălina Iliusca, director SC Romstil SRL”, a adăugat psihopedagogul centrului social.

Comentarii Facebook


Știri recente