La Muzeul Mitropolitan din Iași s-a desfășurat luni un eveniment comemorativ la 170 de ani de la dezrobirea romilor.
Evenimentul intitulat „Împreună de Ziua Dezrobirii” a avut loc în Sala „Eclesia” a muzeului și a debutat cu un parastas oficiat pentru toți cei care au suferit și au trecut la Domnul în perioada robiei.
La manifestare au fost invitați Elena Motaș, consilier pentru problemele romilor în cadrul Prefecturii Iași și Moshe Groper, consilier pentru problemele comunităților etnice în cadrul Primăriei Municipiului Iași. Arhiepiscopia Iașilor a fost reprezentată de părintele Alexandru Baciu, coordonator al Departamentului Minorități din cadrul Sectorului de Misiune al eparhiei.
Redobândirea chipului libertății
Preotul a subliniat că libertatea trebuie înțeleasă ca o realitate interioară: „Evenimentul acesta nu amintește doar de un act juridic al trecutului. El poate fi înțeles și ca un proiect de viață sau o chemare permanentă la libertatea lăuntrică”.
„Suntem creați după chipul lui Dumnezeu, dar suntem chemați să ne străduim pentru a redobândi chipul libertății: libertatea de patimi, de nepăsare, de indiferență, de aroganță. Multe dintre tragediile lumii moderne își au rădăcina în aceste robii interioare”.
Părintele a evidențiat, totodată, rolul credinței și al educației în depășirea marginalizării sociale și în construirea unui viitor demn pentru tineri.
„Pentru a dobândi această libertate sunt necesare două lucruri care merg împreună: apropierea de Dumnezeu prin credință și educația. Apropierea de Dumnezeu ne învață să vedem în celălalt un frate. Orice pas către El este un pas către aproapele nostru. Iar educația deschide drumuri, creează șanse, oferă demnitate și viitor”.
Împreună în memorie
Referindu-se la responsabilitatea comună a instituțiilor și a societății, pr. Alexandru Baciu a subliniat: „Biserica are darul și responsabilitatea de a lucra pentru transformarea inimii. Împreună, însă, putem lucra pentru formarea minții, pentru crearea de modele și pentru sprijinirea tinerilor. Cred cu tărie că tinerii de etnie romă au șanse reale la o viață mai bună prin educație”.
„Împreună de Ziua Dezrobirii nu este doar titlul unui eveniment. Este un program de viață, împreună în rugăciune, împreună în memorie, împreună în responsabilitate”, a adăugat părintele.
La eveniment au participat profesori de limba romani, mediatori școlari, elevi ai Liceului Teoretic „Ion Neculce” din Iași și voluntari ai Departamentului Minorități din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor.
Programul a continuat cu intervenții ale invitaților și momente de dialog. La final participanții au urmărit un film dedicat temei dezrobirii, urmat de o parte culturală menită să evidențieze identitatea, valorile și contribuția comunității rome la patrimoniul spiritual și cultural românesc.
Vezi și:
Foto credit: Doxologia.ro





