Se împlinesc 170 de ani de la dezrobirea romilor din Țările Române: Rolul Bisericii în emanciparea romilor

În data de 20 februarie este serbată Ziua de comemorare a dezrobirii romilor din Țările Române.

Aproximativ 250.000 de romi au primit statutul de om liber prin legea adoptată în Țara Românească în anul 1856, după ce în Moldova a fost abolită robia la finalul anului 1855.

Ziua de comemorare a dezrobirii romilor este reglementată prin legea Nr. 28 din 11 martie 2011. „Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material și financiar organizarea de manifestări publice și de acțiuni social-culturale dedicate comemorării acestei zile”, se arată în articolul 2 al legii.

Rolul Bisericii în emanciparea romilor

Procesul emancipării a fost susținut de personalități politice, culturale și religioase, iar Biserica Ortodoxă Română a avut un rol important în promovarea libertății și demnității umane. În mesajul transmis în anul 2024 cu prilejul comemorării dezrobirii romilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat contribuția unor clerici ortodocși implicați activ în acest demers istoric.

„Acum două secole, începând cu deceniul al III-lea al secolului al XIX-lea, Arhimandritul Eufrosin Poteca, starețul Mănăstirii Gura Motrului și primul profesor român de filosofie al Academiei de la Sfântul Sava, cu studii la Pisa și Paris, a militat cu multă energie pentru dreptatea socială și eliberarea robilor”, a evidențiat Patriarhul României.

Eufrosin Poteca. Sursă foto: Arhiva Basilica.ro

Patriarhul Daniel a subliniat că tema eliberării robilor a fost prezentă constant în predicile și scrierile acestuia, fiind susținută cu argumente religioase și morale.

Personalități ale Bisericii de etnie romă

Un rol important l-a avut arhimandritul Iosafat Snagoveanul, de etnie romă, stareț al Mănăstirii Snagov și membru al Guvernului Provizoriu în anul 1848.

„Arhimandritul Iosafat Snagoveanul a făcut parte din Comisia de eliberare a romilor, împreună cu Cezar Bolliac și Petrache Poenaru. Pentru implicarea sa în procesul eliberării robilor țigani, Iosafat a luat calea exilului în Transilvania, în Dobrogea otomană și apoi în Franța, întemeind prima capelă ortodoxă românească din Paris”, a amintit Preafericirea Sa.

Iosafat Snagoveanul. Sursă Foto: Arhiva Basilica.ro

Patriarhul României a prezentat și activitatea arhimandritului Calinic Constantin Șerboianu de la Cernica, care „a desfășurat o activitate misionară intensă printre romi, precum și una de cercetare a trecutului acestora și de editare de lucrări științifice”, contribuind la emanciparea comunităților rome prin educație și organizare socială.

„Faptul că Biserica Ortodoxă Română a conferit celor doi călugări romi, Iosafat Snagoveanul (1797-1872) și Calinic Constantin Şerboianu (1883-1941), cel mai înalt rang pentru clerul monahal – rangul de arhimandrit – vorbește de la sine că ea a militat deopotrivă atât pentru libertatea cât și pentru demnitatea fiilor ei de etnie romă”, a subliniat Preafericirea Sa.

Ajutorul Bisericii în prezent

Biserica desfășoară constant activități catehetice, susține procesul educativ, dar și dezvoltarea sistemului de asistență socială pentru ajutorarea romilor.

În Patriarhia Română există mai multe instituții care se ocupă cu activitățile sociale dedicate persoanelor de etnie romă, precum Biroul de catehizare a romilor din Arhiepiscopia Râmnicului, Asociația Ortodoxă Social-Misionar-Culturală pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul” din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, și Departamentul Minorități al Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor.

În fiecare an, de ziua dezrobirii romilor, se face pomenirea romilor care au murit în lagăre, deportări și robie. Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

„Astăzi, Biserica Ortodoxă Română desfășoară o importantă lucrare pastorală, misionară și socială printre romi. Tineri aparținând etniei rome sunt pregătiți în seminariile și facultățile de teologie ortodoxă, unii dintre ei fiind promovați în cler și activând în parohii cu populație romă”, a menționat Patriarhul României în mesaj.

„Aceştia construiesc biserici în comunități rome, traduc cărți de rugăciuni și de zidire sufletească în limba romani, dezvoltă programe social-filantropice prin intermediul eparhiilor, al Asociațiilor, Departamentelor și Birourilor organizate special pentru intensificarea prezenței Bisericii în comunitățile de romi”.

De asemenea, în Arhiepiscopia Bucureștilor a fost tipărită prima Carte de rugăciuni în limba romani încă din anul 2006, iar un an mai târziu a fost imprimat un CD cu Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur în limba romani.

Un alt mod de sprijinire a romilor este hirotonirea teologilor de etnie romă pentru a sluji în comunități.

Vezi și:

Sursă foto: Historia.ro


Știri recente