Episcopia Australiei și Noii Zeelande a finalizat prima etapă din construcția unui ansamblu bisericesc lângă Melbourne

Episcopia Australiei și Noii Zeelande a anunțat finalizarea primei etape din construcția unui ansamblu bisericesc românesc lângă Melbourne. Acesta va include Centrul Cultural-Misionar „Preot Dumitru Stăniloae”, un paraclis episcopal și spații pentru școala românească.

Anul acesta au fost finalizate următoarele acțiuni: depunerea actelor pentru avizul de urbanism și cel de construcție (acțiune realizată cu finanțare de la episcopie), pregătirea terenului și turnarea plăci de beton, precum și amenajarea zonei pentru fosa septică (acțiuni realizate cu o finanțare de 1,5 milioane lei de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni).

Obiectivul principal al proiectului este consolidarea identității românești în Australia și Noua Zeelandă. Pe lângă biserică și spații pentru activități culturale și educaționale, va fi amenajat și un muzeu al culturii și tradițiilor românești.

Ansamblul ortodox românesc funcționează deja în regim de mănăstire. Până la definitivarea lucrărilor, sunt înălțate rugăciuni în capela sfințită în 2012. Foto: Episcopia Australiei și Noii Zeelande

Ansamblul funcționează deja în regim de mănăstire. Un paraclis cu hramul „Izvorul Tămăduirii” a fost sfințit în 2012, unde se înalță rugăciuni pentru succesul lucrărilor.

La sfârșitul anului 2013 a fost pusă piatra de temelie pentru Paraclisul Episcopal „Sf. Mihail și Gavriil” și Centrul Cultural-Misionar „Preot Dumitru Stăniloae”, iar în 2017 s-a încheiat amenajarea parcării.

Practic, este vorba despre unica mănăstire românească din emisfera sudică.

Adresa

103 Porteous Road, Harkness (Melton West)
VIC 3337, Australia

Donează

ROMANIAN ORTHODOX EPISCOPATE OF AUSTRALIA AND NEW ZEALAND
103 Porteous Road, Melton West, VIC 3337, Australia
Commonwealth Bank of Australia
BSB: 063 000
ACC: 1155 8397

Contact

Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande

Telefon: +61387465208
Email: [email protected]
Website: www.roeanz.com.au

Foto credit: Episcopia Australiei și Noii Zeelande


Știri recente