Elevii Seminarului Teologic din București au avut festivitatea de premiere

Festivitatea de premiere a elevilor și cursanților Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București  a avut loc joia trecută, cu ocazia finalizării anului școlar 2025-2026.

Programul a început cu Sfânta Liturghie în paraclisul seminarului, oficiată de un sobor de preoți și diaconi.

La eveniment au participat atât elevii profilului teologic vocațional, cât și cursanții profilului postliceal sanitar, având specializările de Asistent Medical de Farmacie și Balneofiziokinetoterapie și Recuperare.

An aniversar

Momentul a fost celebrat în contextul împlinirii a 190 de ani de la înființarea Seminarului Central și a 10 ani de la implementarea profilului postliceal sanitar în cadrul instituției de învățământ.

„De-a lungul anului, au fost obținute numeroase premii și mențiuni la concursuri și olimpiade școlare, la nivel municipal, național și internațional. Din punct de vedere statistic, atât la profilul teologic, cât și la profilul postliceal sanitar, procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat și la examenul de certificare a calificării profesionale a fost de 100%”, a evidențiat părintele Marian Colțan, directorul seminarului.

Distincții și diplome

Au fost oferite diplome și distincții din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, persoanelor și instituțiilor care au avut o contribuție semnificativă la dezvoltarea și consolidarea profilului postliceal sanitar.

Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea (Oranta)”, pentru mireni, a fost oferit următoarelor persoane: Dogaru Mariana, președintele Consiliului ARACIP; Ana Maria Mocă­nița, director la Direcția generală de Admi­nistrație a unităților de învă­ță­mânt sector 4; Elena Liliana Mur­guleț, coordonator profil postliceal.

Cu Ordinul „Crucea Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu” au fost distinşi şefii de catedră: Teodora Badea, Tania Nicolăescu, Cristina Lăptici, Maria-Augustina Baldovinescu și Florica Crivineanu, coordonator ARACIP – sector 4.

De asemenea, Ordinul Mitropolitan „Sfântul Cuvios Dimitrie Cel Nou”, pentru mireni, a fost oferit lui Alexandru Năstase și Cosmin Vlăsceanu.

Diploma Anului omagial al pastorației familiei creștine, cu medalie, a fost oferită: Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din București; Spitalului de Urgență Floreasca; Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”; Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu“; Institutului Național de Recuperare Medicină Fizică și Balneoclimatologie din București; Școlii Postliceale Sanitare Fundeni; Clinicilor Gral Medical și Farmaciilor Dr. Max din Capitală.

La final, s-au adresat mulțumiri profesorilor, formatorilor, colaboratorilor și instituțiilor partenere pentru sprijinul acordat în formarea tinerilor și a viitorilor profesioniști din domeniul medical.

Vezi și:

Foto credit: Facebook / Seminarul Teologic Ortodox București


Știri recente

Săptămâna în imagini: 15 – 21 iunie 2026

Fotografia este o punte între privitor și universul ortodox, invitând la contemplare, reculegere și descoperirea valorilor care au modelat de-a lungul secolelor spiritualitatea răsăriteană. Vă invităm să vedeți articolul nostru în imagini din perioada 15…