Preotul Emil Nedelea Cărămizaru a acordat un interviu pentru Basilica.ro despre Sfânta Maria Brâncoveanu, Doamna Țării Românești, privită în cronicile vremii drept o prezență rară, cu o tărie interioară și o credință puternică, mamă devotată și stâlp de nădejde pentru domnitorul Constantin Brâncoveanu.
”Doamna Maria Brâncoveanu a scris tăcerea cu lacrimi de sânge – candelă vie pe altarul unei țări”.
Sfântul Sinod a aprobat canonizarea a 16 femei cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare). Printre acestea se numără și Doamna Maria Brâncoveanu (1661-1729), soția Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, cu titulatura de Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu și cu cinstire în data de 16 august;
Portretul Sfintei Doamne Maria
Departe de imaginea unei doamne retrase, Maria Brâncoveanu a fost activă, hotărâtă și implicată în toate treburile gospodărești și administrative ale familiei domnești. Știa rostul fiecărei moșii, inspecta personal averile, răsplătea munca și nu ierta lenea sau hoția. Cronicile vremii o descriu ca pe o femeie care nu ezita să impună rânduiala, cu autoritate și respect.
A fost nelipsită de pe șantierele ctitoriilor familiei: Horezu, Mogoșoaia, Sâmbăta de Sus, Potlogi, dar și din podgoriile de la Urlați, unde rămânea adesea în vremea culesului. Se îngrijea de mănăstirile vechi, ale strămoșilor, pe care le restaura cu grijă și viziune.
Un gest ieșit din comun pentru vremea sa a fost trimiterea unei petiții direct sultanului otoman în 1706 – o premieră istorică pentru o doamnă româncă. Cererea ei, de a proteja bunurile familiei aflate în Istanbul, a fost aprobată, fapt care ne vorbește despre influența și determinarea sa.
Puternică și statornică, a rezistat persecuției otomane fără să cedeze deznădejdii, cultivată și vizionară, a susținut școlile, tiparnițele și bibliotecile, contribuind activ la înflorirea culturală a epocii, organizatoare desăvârșită, mamă iubitoare și soție loială, portretul Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu va fi prezentat în continuare, prin fapte istorice, de părintele Emil Nedelea Cărămizaru.
Ultima ctitorie
Basilica.ro: Distanțele din București și România sunt măsurate, începând de la reperul topografic și cartografic, Kilometrul Zero. Lângă acest punct se înalță o biserică străveche brâncovenească în fața căreia se află o grădină cu vegetație bogată. Acolo predomină statuia Sf. Domnitor Constantin Brâncoveanu, păzit de doi platani seculari, ce apar ca niște străjeri în spatele operei realizate în 1938 de renumitul sculptor Oscar Han.
Despre Biserica „Sf. Gheorghe – Nou” din Capitală s-a scris mult de-a lungul secolelor și se va mai scrie, fiind ultima ctitorie a Sf. Domnitor Constantin și a Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu. Care sunt însă originile lăcașului de cult despre care Mitropolitul Ierotei al Dristrei (1711 – 1718) a spus că este „puțin mai prejos decât prea frumoasa biserică a Sfintei Sofii din Constantinopol”?
Pr. Emil Nedelea Cărămizaru: Biserica „Sf. Gheorghe – Nou”, Kilometrul Zero, este o biserică reprezentativă pentru București și pentru România, pentru românii din țară și din diaspora, deoarece este ultima ctitorie a Sfântului Domnitor și Martir Constantin Brâncoveanu.
Datată la anul 1707, biserica a fost sfințită în data de de 29 iunie, ziua de prăznuire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în prezența Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu, a soției sale, Maria, Doamna Brâncoveanu, a întregii familii și în prezența multor ierarhi, din țară și străinătate – a Patriarhului Hrisant Notara, Patriarhul Ierusalimului de atunci, un apropiat al Sfântului Domnitor.
Prima biserică din Capitală
Arheologii au demonstrat că au existat alte biserici pe locul actualului lăcaș de cult. Conform teoriei profesorului Panait I. Panait, pe acest loc ar fi fost construită chiar prima biserică din cetatea bucureșteană, care avea același patron spiritual, Sfântul Gheorghe. Rădăcinile acelei biserici au fost găsite în săpăturile arheologice făcute de domnul profesor în anii ’70 și ’80 și erau din piatră de râu.
Ele au fost puse în valoare într-o lucrare de arheologie, care a fost publicată chiar la vremea respectivă de profesorul Panait I. Panait și maestrul său în știința arheologiei, Dinu Rosetti, care, de asemenea, a emis această ipoteză, punctând că prima biserică din București ar fi fost construită chiar aici, în inima târgului de altădată a cetății Bucureștilor.
Chipul doamnei Marica
Basilica.ro: O rază ce pătrunde tainic prin fereastra bisericii coboară blând la orele amiezii pe chipul pictat al Mariei Brâncoveanu. Aici a pășit cândva Doamna îndurerată, aducând cu ea rămășițele domnitorului, pe care le-a pus la loc de cinste în partea dreaptă a naosului, lângă mormântul din 1719 a lui Ion Vodă Mavrocordat. Care este cea mai emoționantă mărturie pe care pereții acestui lăcaș de cult o păstrează despre Maria Brâncoveanu?
Pr. Emil Nedelea Cărămizaru: Din pictura originală, care este realizată de Pârvu Mutu, trecut în rândul sfinților în 2017, considerat patron spiritual al pictorilor, au rămas aceste două petice mai mari de frescă monumentală din absidele bisericii. Astfel, cele două abside, din dreapta și din stânga, au fost recuperate și restaurate, puse în valoare, folosindu-ne de cromatica originală a picturii, pentru ca pictura maestrului Ioan Moldoveanu, în frescă monumentală, să curgă în armonie cu pictura originală a lui Pârvu Mutu.
Să spunem că, de-a lungul anilor, din cauza multor intemperii, cutremure, incendii, biserica a fost pusă de multe ori la grea încercare și, după un incendiu devastator din anul 1847, a căpătat o altă formă, care era tributară artei gotice, pentru că arhitectul-șef al Capitalei din vremea aceea, catalanul Xavier Villacrosse, i-a dat o altă dimensiune.
Slavă Domnului că au fost păstrate, chiar și așa, elementele originale de artă brâncovenească, elemente care după anii ’80 și după ultimele restaurări din 2008, au fost recuperate și repuse în valoare pentru a-și arăta identitatea originală brâncovenească.
Povestea din candelă
De biserica aceasta este legat și un eveniment important din data de 12 iulie 1720, când Sf. Maria Brâncoveanu aduce aici, pe ascuns, așa cum scriu cronicarii, moaștele, adică osemintele mucenicești ale soțului ei, transportându-le din insula Prințului Halki, de lângă Istanbul, în taină, îngropându-le în această ultimă ctitorie a soțului ei, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu.
Le-a pus în acest mormânt și să știm că a pus această candelă deasupra mormântului, lucrată în argint filigranat, ce poartă pe marginea de sus a bulbului din mijloc următoarea inscripţie cu litere chirilice:
„Această candelă, ce s-au dat la Sveti Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului Domn Io Costandin Brâncoveanu Basarab Voievod şi iaste făcută de Doamna mării sale Mariia, carea şi Măriia sa nădăjduiaşte în Domnul, iarăşi aici să i să odihnească oasele. Iulie, în 12 zile, leat 7228 [1720]”.
Pe de-o parte, într-o carte foarte cunoscută — „Trecute vieți de doamne și domnițe”, a istoricului Constantin Gane — acolo, într-un capitol dedicat Sf. Maria Brâncoveanu, se spune că și aceasta a fost astrucată, în limbaj arhaic: înmormântată, de către fetele ei, alături de soțul ei, în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.
Tot în această biserică au fost înmormântați membri ai familiei Brâncoveanu, începând cu Sfântul Martir, care, așa cum am subliniat, a fost adus aici de Maria Doamna, în anul 1720, în ziua de 12 iulie, și două dintre fetele lor, Smaranda și Ilinca, mai apoi nepotul Constantin Brâncoveanu, care este fiul lui Constantin, fiul cel mare al Sfântului Domnitor Constantin, apoi alți membri ai familiei și, desigur, în anul 1832, ultimul descendent de parte bărbătească din familia Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu — marele ban Grigorie Brâncoveanu, despre care, la panegiricul ținut cu ocazia înmormântării în această biserică, Episcopul Ilarion al Argeșului sublinia, că „oasele domnitorului Constantin Brâncoveanu se găsesc în această biserică.”
Răspuns dat în privința moaștelor
Arheologii și antropologii au găsit și oseminte care corespund cu vârsta și perioada istorică a Mariei Brâncoveanu, care, după cum se știe, a trecut la Domnul în ziua de 19 decembrie 1729. Când vom primi o hotărâre oficială vom continua cu expertiza antropologică la Institutul Național de Medicină Legală, sub coordonarea doamnei dr. Mariana Roșu.
După această expertiză, vom avea un răspuns în privința moaștelor sf. Maria Brâncoveanu. Punând cap la cap aceste date istorice, antropologice și arheologice, se va da o decizie. O așteptăm la vremea potrivită.
Vorbind despre Maria Doamna, nu putem să vorbim numai despre ea fără să vorbim și de Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu și despre întreaga familie, și nu putem vorbi despre Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu fără să vorbim și despre Maria Doamna și despre familia întreagă.
Este o simbioză duhovnicească între membrii acestei familii, care au adus atâta lumină neamului nostru românesc prin viața lor și prin jertfa lor de sânge, în ziua de 15 august 1714, când au fost trecuți în ceata mucenicilor lui Hristos, la Ialîi Kiosk, din Constantinopol.
Aflându-ne într-un loc care Îl preaslăvește pe Dumnezeu și, mai ales, nu doar pictura, dar toate elementele de patrimoniu recuperate, aduc aminte de frumusețea și bucuria pe care Doamna Maria Brâncoveanu le dăruia în jurul ei, mai ales prin artă.
O femeie cu puterea unui bărbat
Basilica.ro: Sf. Doamna Maria era nepoata lui Antonie Vodă din Popești, Domn al Țării Românești între anii 1669 și 1672, fiind de neam ales, mama sa, Elena, făcând parte din familia Cantacuzino. Copilăria și-a petrecut-o la moșia familiei din Târgșor, județul Prahova, unde exista o curte domnească, locuită de mai mulți domnitori ai Țării Românești, printre care și Neagoe Basarab.
După instalarea bunicului său în scaunul Țării, familia s-a mutat la București. Istoricul Constantin Gane povestește despre familia Mariei, care deși avea în posesie mai multe moșii, trăia în simplitate și modestie, Vodă Antonie fiind un om „cumpătat, dacă nu zgârcit”.
Aici îl cunoaște pe tânărul Constantin, orfan de tată, care fusese crescut de unchiul din partea mamei, stolnicul Constantin Cantacuzino. Se căsătoresc în anul 1674, când viitorul domnitor își câștigase deja locul printre marii boieri ai Țării Românești. Despre Marica, așa cum o alinta familia, se spune că era frumoasă, cuviincioasă și cuminte, portretul ei devenind astăzi o mărturie a virtuților pe care le-a lăsat drept moștenire tuturor mamelor și soțiilor din România.
De peste 300 de ani, soții Brâncoveanu au rămas în conștiința românilor un model de familie, fiind curajoși și drepți, cu o credință neclintită în momentele de grea încercare, Constantin având vitejia de a primi împreună cu cei patru fii ai săi martiriul, iar Maria, căzută în robie, de a privi suferința ca pe un dar al apropierii de Dumnezeu. Care este exemplul de educație pe care Maria Brâncoveanu îl oferă mamelor de azi?
Pr. Emil Nedelea Cărămizaru: Când vorbim despre Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, vorbim în același timp despre Doamna Măriei Sale, Sf. Maria Brâncoveanu, care i-a fost întotdeauna apropiată.
Au avut împreună unsprezece copii, patru băieți și șapte fete. Toți băieții au primit, după cum se știe, cununa muceniciei și sunt trecuți în rândul Sfinților, alături de Tatăl lor, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, și de Sfetnicul Ianache, iar Nicolae Iorga vorbea laudativ despre Sf. Maria Doamna, ca de o femeie cu puterea unui bărbat.
Drumul Lacrimilor
Vă închipuiți că a trecut prin atâtea încercări ale vieții, încercări cumplite pe care nici nu ni le putem imagina cu mintea astăzi. Știm că s-a retras la Mănăstirea Sâmbăta, unde a avut o viață de monahie, o viață sfântă, trăită în rugăciune, în pioșenie. Se vorbește, de asemenea, despre Drumul Mariei sau Drumul Lacrimilor, un drum aflat între mănăstirea de la Sâmbăta și Mănăstirea Dintr-un Lemn.
Pentru că era nepoata voievodului Antonie Vodă din Popești, Sf. Doamna Maria Brâncoveanu provenea dintr-o familie domnească. În biserica veche, aflată într-o stare de degradare — așa cum consemna cronicarul Radu Greceanu, contemporan cu Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu — se aflau zugrăvite chipurile mai multor domnitori, inclusiv cel al lui Antonie Vodă. Iar în biserica nouă, ridicată de Constantin Brâncoveanu, a fost păstrat și reînnoit chipul acestuia, alături de alte figuri voievodale, ca un omagiu adus înaintașilor.
Marica Brâncoveanu, sprijin de nădejde
Era de viță nobilă și, căsătorindu-se din fragedă tinerețe cu domnitorul martir, au avut o viață de familie superbă, crescându-și toți copiii, și băieții, și fetele, în credință, într-o educație aleasă, cu iubire autentică de Biserică și de țară. Dacă ne uităm prin cronicile vechi, vedem că băieții erau instruiți foarte bine la școală, având profesori iluștri.
O parte dintre dascăli au predat la școala întemeiată de către Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu — Academia Sfântul Sava, aflată în apropierea actualei Universități. Sfântul este primul ctitor al unei școli de grad universitar din țara noastră.
Având în vedere faptul că era și mare ctitor de biserici, era și un ziditor de cultură și de artă românească, tocmai de aceea a rămas în istorie cu aceste componente. Dar a avut întotdeauna ca un sprijin de mare nădejde și de susținere reală, pe Doamna Maria Brâncoveanu, sau Marica, așa cum i se spunea.
Tu poți să mă ajuți!
Basilica.ro: Ce lucrare dumnezeiască ați simțit de-a lungul timpului, care are o legătură cu familia Brâncoveanu și, în special cu Sf. Doamna Maria?
Pr. Emil Nedelea Cărămizaru: Se întâmplă multe lucruri minunate, ca o lucrare a Sfinților Martiri Brâncoveni. Au venit oameni care s-au vindecat la mormântul Sfântului. Știind că urma comemorarea a 300 de ani, în 2014, de la martirizarea Sfinților Brâncoveni, m-am rugat în 2013 în dreptul mormântului Sfântului, să-mi lumineze mintea și să facem ceea ce trebuie făcut după voia lui Dumnezeu, nu după voia noastră. Și am primit atunci un semn de binecuvântare de la Sfânt, pe care îl port în inima mea pentru totdeauna.
O siluetă umană în formă de lumină s-a înfățișat pe zidul exterior al bisericii, în dreptul proscomidiarului. Am făcut o fotografie și când am apropiat cu Zoom, în partea de jos a veșmântului, se vedea clar că era monograma creștină „Hristos”, cu litere grecești, cum apare în icoanele vechi. Și atunci mi-am dat seama că Sfântul mi-a dat binecuvântarea să pornesc demersurile necesare.
Știind faptul că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel îi iubește mult pe Sfinții Martiri Brâncoveni, am scris cartea de suflet, „Mormântul Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu”, care a fost publicată, în 2014, la Editura Basilica a Patriarhiei Române, și care dovedește faptul că osemintele Sf. Constantin se află în această biserică.
Toate acestea s-au întâmplat prin lucrarea din cer a Sfinților Martiri și cu purtarea de grijă a Mariei Brâncoveanu – Sfânta Maria Brâncoveanu.
O consider un fel de administrator spiritual al acestei biserici – așa am simțit-o întotdeauna. Iar când sunt la vreme de mâhnire și am ceva de împlinit și nu pot, sau trebuie să cer ajutorul lui Dumnezeu, am vorbit întotdeauna cu Maria Doamna. Și i-am spus: „Le știi pe toate și tu poți să mă ajuți în această lucrare a Bisericii, să rezolv aceste probleme.”
Obiecte de patrimoniu național
Basilica.ro: În anul 1714, după înmormântarea domniței Stanca, domnitorul Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai săi, soția fiului cel mare, Anica, și nepotul Constantin, care avea doar șapte ani la acea vreme, împreună cu boierul Ianache Văcărescu au fost capturați de turci și duși la Constantinopol.
Femeile au fost private de libertate în închisoarea Ceauș Emini, apoi transferate la Edikule, cunoscută ca teribila închisoare a celor șapte turnuri, unde la scurt timp a fost adusă și domnița Bălașa, care se afla la Constantinopol împreună cu soțul său, pentru a pregăti nunta fratelui Radu cu fiica lui Antioh Cantemir.
Aceste femei de viță nobilă au fost luate drept sclave, au fost forțate să asiste la chinurile îndurate de domnitor, de cei patru fii și de sfetnicul Ianache. Au fost maltratate și interogate, în încercarea otomanilor de a afla unde se găsește aurul ascuns de domnitorul Brâncoveanu. După asemenea chinuri, au fost robite în palatul sultanului și cu toate acestea, Sf. Doamna Maria a găsit mereu resurse de a supraviețui.
Care sunt cele mai prețioase daruri pe care Sf. Doamna Maria le-a donat la Biserica „Sf. Gheorghe – Nou” Kilometrul Zero? Dar cea mai frumoasă lecție pe care o transmite tuturor femeilor?
Pr. Emil Nedelea Cărămizaru: Sunt bunuri de patrimoniu pe care le-am recuperat de la Muzeul Național de Artă. Sunt donate personal de Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu împreună cu Sf. Doamna Maria Brâncoveanu. O anaforniță este donată de Sf. Maria Doamna, un potir este al Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu.
Această cruce este donată de Grigorie Brâncoveanu – ultimul descendent de parte bărbătească din familia Sfinților Brâncoveni. Iar acest potir – toate fiind din argint, frumos lucrate, împodobite cu elemente de artă brâncovenească, românească și poleite cu aur – este donat de nepotul Constantin Brâncoveanu, nepotul Sfântului Martir.
Aceste obiecte sunt de patrimoniu național, pe care le păstrăm cu multă bucurie, iar pelerinii și vizitatorii le admiră.
Acest epitaf, lucrat cu fir de aur, care este expus lângă vitrina muzeală, se spune că a fost adus de Maria Brâncoveanu în anul 1720, odată cu aducerea sfintelor moaște ale soțului ei. Se zice că l-a lucrat cu mâna ei și l-a stropit cu lacrimile sale pentru soțul și cei patru fii uciși.
Credință, credință și mai multă credință
Mesajul Doamnei Maria Brâncoveanu ar fi: credință, credință și mai multă credință. Pentru că fără acest element important ne pierdem – ne pierdem ca oameni și ne pierdem cu totul. Sigur, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, dacă avem credință, punem și nădejde.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
