Pr. Mihail Siminciuc de la Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor a fost de acord să ducă cititorii Basilica.ro în culisele celei mai mari tabere creștine de tineret din țara noastră.

Fost voluntar și beneficiar al acestor tabere creștine, preotul Mihail, în vârstă de 31 de ani, este responsabilul de proiect la „Tabăra din pridvorul satului”. Proiectul adună anual mii de tineri ce vor să se apropie mai mult de Dumnezeu și unii de alții, într-un spirit creștinesc, călăuziți de preoții Bisericii.

Pentru „Tabăra din Pridvorul satului”, la Gala Națională a Voluntarilor din 2018 s-au acordat titlurile de „Proiectul de voluntariat al Anului”, din domeniul Tineret, Echipa de voluntari a anului, precum și Coordonatorul de Voluntari al Anului, titlu revenit Pr. Mihail Siminciuc.

Basilica.ro: Părinte Mihail, cum au început aceste tabere?

Pr. Mihail Siminciuc: Pentru a înțelege mai bine, este nevoie să precizez faptul că în Arhiepiscopia Iașilor s-a organizat mai întâi, în anul 2010 Tabăra „Floare de Colț” de la Durău, unde copiii participă la activități timp de o săptămână și unde, pentru buna desfășurare a taberei, părinții plătesc o taxă.

La finele primului an de activitate s-a obținut un mic profit pe care părintele Mitropolit Teofan, a decis să-l direcționeze către comunitățile unde copiii nu au posibilități financiare pentru a plăti o taxă și s-a hotărât organizarea de tabere în sate. Mai exact, am decis să ducem tabăra acolo unde copiii nu și-o pot permite. Voluntarii noștri au de câțiva ani și o deviză: „Niciun copil fără vacanță!”.

Trebuie să menționez faptul că acest proiect început de Departamentul de Tabere a fost preluat de Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor în anul 2016. De atunci, am încercat să creștem numărul acestor întâlniri în fiecare an. Dacă în anul 2012 s-au făcut 3 tabere, în 2024 avem programate 125. În cei 13 ani de lucrare am ajuns cu acest proiect în peste 400 de parohii și la peste 40.000 de copii și tineri.

Basilica.ro: Ce satisfacție vă aduc aceste activități?

Pr. Mihail Siminciuc: Trăiesc bucuria unei misiuni, a unei mărturisiri pe care împreună cu echipa noastră o facem în rândul copiilor și a tinerilor. Este un prilej binecuvântat pentru a dialoga cu copiii, pentru a le propune Calea, Adevărul și Viața.

Personal, văd normale aceste activități. Aceasta este normalitatea, să conștientizăm că Dumnezeu este cu noi în toată vremea. Trăiesc în fiecare vară și bucurie și frică. Organizarea acestor tabere este și o mare responsabilitate. Ne dorim ca toată activitatea frumoasă pe care o propunem și pentru care muncim peste 300 de persoane să se desfășoare fără incidente neplăcute.

Cu ceva ani în urmă, am fost mai întâi voluntar. Îmi aduc aminte de entuziasmul de la început, de faptul că această lucrare mi-a oferit un sens, m-a ținut aproape de tinerii care împărtășeau aceleași convingeri ca și mine… Am avut spațiul și contextul în care să-mi descopăr și să-mi cultiv darurile. Bucuriile din această lucrare, din acest proiect se văd în timp și se așază, în timp.

„Vrem doar să așezăm o sămânță de speranță”

Tinerii care au fost participanți în tabere și care acum sunt voluntari sau coordonatori cu experiență sunt o dovadă că aceste tabere își ating scopul. Bucurie pentru noi sunt și preoții implicați care înțeleg să ofere o șansă copiilor cu posibilități limitate, să le ofere șansa acestora de a se apropia de Dumnezeu. Bucurie este și frumoasa conlucrare cu instituțiile statului, cu primăriile și cu școlile din comunități. O bucurie pentru noi este și zâmbetul părinților care au uitat să zâmbească, dar care se luminează atunci când își văd copiii fericiți.

Când venim într-o comunitate, în prima zi mai ales, se simte un freamăt, o emulație. Satul, parohia începe să vibreze. Cei mai în vârstă, prind și ei mai multă viață, parcă întineresc. Unii se minunează când văd atâția copii și tineri adunați în curtea bisericii.

Toate acestea nu se pot cuantifica și nici nu vrem să facem asta. Vrem doar să așezăm o sămânță de speranță, de „se poate”, o sămânță de Dumnezeu în inima celor mici pe care îi întâlnim în tabere. Apoi, nădăjduim că profesorii, părinții, preotul paroh se vor îngriji după putință de acea sămânță, să fie udată, să crească și, dacă este voia lui Dumnezeu, să rodească.

Basilica.ro: Ați declarat la un moment dat, tot pentru Basilica.ro, că situația din satele colindate este uneori „mai dură decât ne-o arată statisticile, știrile sau decât o știm noi”. Puteți detalia un caz excepțional care v-a marcat? 

Pr. Mihail Siminciuc: Cel mai mult m-a mișcat cazul unui tânăr care a încercat să se sinucidă. Este o poveste lungă care a mai fost povestită, dar nu cititorilor dumneavoastră. Ea arată ceea ce se întâmplă în Taberele din Pridvorul Satului. Mulți tineri au probleme financiare, probleme sociale, probleme care țin de locul în care trăiesc, dar cei mai mulți au probleme sufletești. Mulți dintre ei se sufocă sufletește sau sunt uciși sufletește.

„Voluntarii proiectului nostru au salvat o viață”

Povestea acestui băiat a fost următoarea: olimpic național, o situație financiară bună, dar nu îl avea pe tatăl său alături. De aici a început cumva drama vieții lui: să ai totul financiar, premii peste premii la școală dar să crești fără tatăl tău lângă tine, pentru că e plecat la muncă în străinătate pentru binele familiei. Acest tânăr a luat un pumn de pastile pentru că voia să moară, nu își găsea sensul. Printr-o împrejurare fericită a fost dus la timp la spital, a fost salvat, dar în urma mărturiei lui, știu că voia să repete acest gest după ce ajungea din nou acasă.

Între timp, noi începusem tabăra în satul lui și când a fost adus acasă de la spital, la insistențele mamei a fost lăsat în curtea bisericii pentru a participa la activități. Nu era încântat de lucrul acesta, dar totuși a rămas. Acest gest i-a schimbat viața.

Acest tânăr s-a împrietenit cu voluntarii noștri care au văzut că știe să cânte la chitară. I-au cerut să meargă cu ei în următoarea tabără, a fost sfătuit să meargă la spovedit și lucrurile s-au îndreptat. Astăzi tânărul lucrează și este pe cale să își întemeieze o familie după ce timp de câțiva ani a fost voluntar de bază în proiectul nostru.

Adesea suntem ironizați spunându-ni-se că nu putem salva lumea, dar putem zice că voluntarii proiectului nostru au salvat o viață. Cum ar fi fost dacă noi nu aveam tabăra în acel sat? Cum ar fi fost dacă voluntarii noștri erau plictisiți și nu înțelegeau lucrarea pe care o au de îndeplinit în tabere?

Mai mult decât a oferi o vacanță de câteva zile copiilor cu situații financiare slabe, rolul voluntarilor noștri este de a-i salva duhovnicește pe tinerii pe care îi întâlnesc în tabere. Starea sufletească a tinerilor ne interesează mai mult decât cea socială.

Este într-adevăr importantă atenția socială, dar e clar că nu putem ajuta financiar toți cei 13.000 de beneficiari pe care îi avem în anul 2024. Însă putem cu puțină grijă să pansăm sufletele rănite, să punem speranță acolo unde nu este, să ducem bucurie acolo unde lipsește, să-L arătăm pe Hristos celor care nu-L cunosc. Mulți părinți sunt plecați în străinătate, alții sunt prezenți fizic, dar prinși cu activitățile necesare traiului de zi cu zi, iar nevoile emoționale ale copiilor lor nu sunt o prioritate.

Noi încercăm, măcar pentru câteva zile, să le arătăm tinerilor că ei sunt o prioritate a Bisericii, a noastră a preoților, a adulților în general.

Basilica.ro: Cât de greu e de lucrat cu tinerii? Adolescenții sunt în plină formare cu tot felul de așteptări, comportamente… Ce probleme apar?

Pr. Mihail Siminciuc: Un lucru care cred că lipsește multora dintre copii este să simtă iubire și încredere. Lucrul acesta l-a mărturisit voluntara noastră, Paula. Ea a observat că în prima zi copiii abia băteau palma cu voluntarii, abia ridicau ochii să vorbească cu ei și, pe urmă, văzând că voluntarii sunt prietenoși, au prins încredere.

Am găsit această mărturie a ei: ,,Două zile întregi noi nu am mai avut brațele libere. La colțul bisericii erau mereu doi, trei copilași care ne luau în brațe și ne țineau până ajungeam unde aveam nevoie. Erau reticenți la început pentru că era ceva necunoscut pentru ei și am înțeles din discuțiile cu ei și cu părintele de paroh că nu sunt învățați cu iubirea, că nu o primesc, poate, în general. Ori nu are cine să le-o ofere, ori persoanele care sunt lângă ei, și ar putea să le-o ofere, nu fac asta atât cât ar trebui”.

„Cea mai mare lipsă a lor este de iubire și de încredere”

Cred că, raportat atât la tineri, cât și la copii, cea mai mare lipsă a lor este de iubire și de încredere.

Mulți tineri îmi povesteau că au făcut, la un moment dat, o greșeală față de părinții lor, față de familie și simt că greșeala este ireversibilă. Au impresia că familia lor nu-i mai iubește așa de tare cum o făcea înainte, că nu i-a iertat. Să simți lucrul acesta la 16 ani este un lucru dureros, care poate influența în mod negativ viața viitorului adult. Când te afli într-o asemenea situație ți-e greu să iubești și să te lași iubit. Când va veni timpul să fie iubiți, nu vor înțelege ce se întâmplă și mereu vor căuta un motiv ascuns pentru care persoana cealaltă face acest lucru.

Cred că atelierele pe care le facem în tabere – de comunicare, de autocunoaștere, sunt importante pentru că le arată tinerilor că toate lucrurile au o rezolvare, că ei au dreptul să simtă și să ofere emoții pozitive. Ei nu pot schimba situația de acasă, nu pot schimba familia pe care o au, dar își pot influența grupul de prieteni și pot schimba lucruri mici din viața lor.

Sunt câteva direcții în care mergem cu taberele noastre. Prima este aceea de a le arăta tinerilor că Biserica este un spațiu apropiat lor, Biserica este un mare Acasă. A doua direcție este de a încuraja tinerii că pot reuși în viață cu muncă și seriozitate. Cea de-a treia direcție este aceea de a-i asigura de sprijinul nostru, a adulților în această creștere a lor.

Basilica.ro: Ce rol au taberele în formarea caracterelor creștine?

Pr. Mihail Siminciuc: Îmi vine în minte o poveste din tabără spusă de Daria, voluntara noastră. După ce focul de tabără s-a terminat și voluntarii s-au așezat să împărtășească impresiile despre  tabără, o fetiță a venit plângând să le spună că mama ei a fost luată de urgență la spital în acea seară.

„Nu este de ajuns să bifăm niște activități”

Au luat-o lângă ei și au aflat că era singură, deoarece tatăl plecase și el cu mama la spital. Au stat cu ea în acea seară, până la venirea tatălui, și au încercat să o distragă prin diferite jocuri si discuții care să o înveselească. La un moment dat Daria a mers într-un loc mai retras cu ea și fetița i-a spus printre lacrimi că se roagă la Dumnezeu, așa cum a învățat în tabără, ca mama ei sa ajungă în siguranță acasă.

Nu este de ajuns să bifăm niște activități, ci de folos este să le arătăm tinerilor dragostea noastră, bucuria de a-i întâlni și dorința ca ei să își depășească condiția. Proiectul nostru creează cadrul în care tinerii simt că sunt apreciați, valoroși și că prin muncă și credință pot avea o viață frumoasă și curată.

Nu schimbăm lumea prin Taberele din Pridvorul Satului și nici nu o salvăm. Dar nădăjduim să schimbăm vieți care la rândul lor vor modela lumea în care trăim. Din punctul meu de vedere taberele au un rol important tocmai că prin ele ajungem la o categorie de tineri la care în mod normal nu avem acces.

„Am fost acuzați că facem jocuri copilărești, că de fapt altul este rolul preoților”

Printr-o tabără de 3-4 zile nu formăm un caracter creștin, dar formăm un loc, un context în care tânărul participant vede că Biserica este și pentru el. Am fost acuzați că facem jocuri copilărești, că de fapt altul este rolul preoților, al Bisericii. Dar lumea trebuie să înțeleagă că prin tabere noi încercăm să îi facem cunoștință tânărului cu spațiul Bisericii.

Mai de folos cred că este pentru un tânăr un atelier de istorie alături de alți tineri, în biserică, decât un joc pe consolă acasă în singurătate. Tabăra trebuie să fie acel pod pe care tânărul trece spre o viață nouă.

Am tot fost întrebați care este folosul real al taberelor. Mulți caută folosul direct. Se așteaptă ca la prima duminică după tabără biserica să fie plină de tineri. Dar folosul real este altul.

Pentru un tânăr de 16-17 ani care s-a spovedit în tabără deși nu a mai făcut lucrul acesta de la 10 ani, tabăra a fost cu folos? Dacă un tânăr a primit Sfânta Împărtășanie după 7-8 ani, tabăra a fost cu folos? Dacă un tănăr a călcat cu drag pragul bisericii după mulți ani în care nu mai făcuse asta, tabăra a fost un folos?

Basilica.ro: Cum vedeți evoluția acestor tabere? Tinerii preferă tot mai mult izolarea în fața telefoanelor și interacțiunea cât mai tehnologizată. Ce rol mai au ele în epoca inteligenței artificiale?

Pr. Mihail Siminciuc: Tinerii care preferă acest mod de viață nu au alte variante. Ei trăiesc așa pentru că noi, adulții, nu facem ceva în direcția asta.

Tinerii de astăzi sunt copiii de ieri pe care care îi lăsam în fața televizorului la desene pentru ca noi să ne bucurăm de „liniște”. Dacă astăzi tinerii nu vorbesc cu noi nu este altceva decât o urmare a faptului că noi nu am vorbit cu ei când erau mici. Adesea dialoghez cu tinerii voluntari și îmi spun că în tabere nu îi interesează telefonul, nu își mai verifică Instagramul, nu se mai îngrijesc de faptul că nu au baterie. De ce? Pentru că sunt hrăniți altfel.

„Tinerii de astăzi nu au nevoie de etichete”

Este ușor să îi etichetăm pe tinerii de astăzi ca fiind generația care stă izolată în fața tehnologiei. Dar oare cine i-a abandonat pe aceștia în fața tehnologiei?

Probleme tinerilor de astăzi sunt de fapt problemele noastre, cu care i-am împovărat pe ei. Aceștia nu sunt mai buni sau mai răi ca alte generații, ci sunt exact după cât le-am dăruit noi.

Tinerii de astăzi nu au nevoie de etichete, ci de dragostea, atenția și încurajarea noastră. Când vom învăța să facem acest lucru, vom face echipă cu ei.

Cât despre cum vor fi taberele, pot spune că vor fi după inima noastră. Dacă inima ne va arde să îi ajutăm pe tineri, atunci vom face tabere bune la care tinerii vor participa cu drag. Rolul taberelor lor nu este diminuat de nimic în timp. Tânărul va avea nevoie tot timpul de comunitate, apartenență, de alți oameni care să îl aprecieze și să îl iubească.

În finalul discuției, Părintele Mihail a dorit să transmită un mesaj mobilizator pentru cititorii Basilica.ro.

Pr. Mihail Siminciuc: Am un mesaj pentru cititorii dumneavoastră în general. Atunci când ne trăim viața în mod deliberat pentru cei din jur, începem să vedem lumea prin ochii lor, nu doar prin ai noștri. Acest lucru ne inspiră să nu ne limităm în a contempla, ci ne inspiră să participăm. Nu ne mulțumim să ne pese, ci chiar facem ceva. Nu suntem doar amabili, ci ne dorim să fim corecți și verticali. Nu ne oprim doar la a visa, ci ajutăm.

De ce? Fiindcă vrem să facem o schimbare în bine și să lăsăm ceva de folos acolo pe unde trecem! Un fluture nu se mai întoarce înapoi la stadiul de omidă. În momentul în care începi să trăiești o poveste plină de semnificație, îți va plăcea faptul că faci o diferență și nu vei mai privi în urmă. Asta se întâmplă la oamenii activi.

Însă, oamenii pasivi se elimină singuri din măreția propriilor povești. Își doresc mai mult, însă nu reușesc să se implice activ. De ce? Fiindcă nu au intenția de a se implica. Albert Einstein spunea că lumea este un loc periculos, nu din cauza celor care fac rău, ci a celor care privesc și nu iau nicio măsură.

Schimbarea poate începe de la o singură persoană, care acționează, făcând o schimbare sau ajutând pe cineva. O singură persoană o poate inspira pe alta să acționeze pozitiv, iar apoi pe încă o alta. Ele se alătură și lucrează împreună. Se pot transforma într-o mișcare. Pot avea un impact.

 O viață trăită în pasivitate nu are nicio semnificație, iar acest lucru l-au înțeles voluntarii noștri și m-aș bucura să îl înțeleagă și cei care citesc.

Ar fi frumos să ne dăm seama că „a fi” înseamnă să nu te gândești doar la tine, ci să ieși din comoditate, să acorzi din ceea ce ai și celorlalți, avându-L pe Hristos ca reper. În momentul în care în mod deliberat îți folosești zi de zi resursele pentru a aduce o schimbare pozitivă în viețile celorlalți, începi să ai și tu o viață care să conteze. Lucrurile către care te îndrepți se îndreaptă, la rândul lor, către tine.

Acesta este gândul meu pentru tineri: Să fie activi în viața lor, iar pentru adulți să creeze contexte în care tinerii să se poată manifesta.

Zilele trecute, David Popovici, a câștigat aurul la Jocurile Olimpice de la Paris. În primul interviu după ce a câștigat, David a subliniat următorul lucru: ,,Dacă eu am reușit, un băiat crescut în Titan – Pantelimon, complet obișnuit, absolut orice poate. Prin determinare, perseverență și multă muncă”.

Iar eu pe final, îmi permit să adaug că performanța lui David s-a datorat și oamenilor lui apropiați care au creat contextul în care acesta să se dezvolte. Deci, dacă el a reușit, absolut orice poate. Să ne aducem aminte lucrul acesta și să fim mereu așa cum o zice sloganul Departamentului Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei noastre: „Împreună pentru tineri”!

Sursă foto: Facebook / Tabăra din Pridvorul Satului