Situația din satele colindate de noi este mai dură decât ne-o arată știrile: Organizator Tabăra din pridvorul satului

Responsabilul Taberei din pridvorul satului a transmis pentru Basilica.ro, la jumătatea proiectului, câteva impresii cu care a rămas luând contact cu viața tinerilor de la sate.

„Sute de zile de tabere, mii de kilometri parcurși, peste 25.000 de porții de mâncare, bugete peste bugete, cumpărături, zeci de cutii de materiale, sute de bonuri fiscale. Toate acestea ne arată muncă. Dar totuși, până la urmă, tot ce am enumerat rămân simple cifre”, spune Pr. Mihail Siminciuc, responsabil de proiect.


Poți dona pentru vacanța copiilor din satele Moldovei


Au fost deja 38 de tabere și urmează alte 37.

„Ca organizatori, ne gândim la ce va urma și la ce a schimbat proiectul nostru în cele 38 de parohii în care Tabăra din pridvorul satului a poposit. Sau mai bine zis, ce a schimbat proiectul nostru în viața copiilor care au beneficiat de taberele organizate de noi până acum? Doar am oferit o vacanță de trei zile unor copii sau am schimbat  concepții, idei și am dat un impuls tinerilor pe care i-am cunoscut pentru a reuși în viață?”, se întreabă preotul.

„Ce ne dorim prin Tabăra din pridvorul satului? Să fim aproape de cei care sunt la vremea căutărilor, a întrebărilor, a răspunsurilor”.

„Însă, situația din satele colindate de noi este uneori mai dură decât ne-o arată statisticile, știrile sau de cât o știm noi. Mulți dintre copiii întâlniți de noi nu mai au căutări, nu mai au întrebări, nu au răspunsuri, nu mai au vise. În tot acest context, voluntarii noștri încearcă să fie modele, să nască vise, să creeze cadre pentru ca tinerii beneficiari să simtă că pot face mai mult cu viețile lor”, mărturisește părintele Mihail.

„O vorbă românească spune că, dacă nu plouă primăvara, degeaba va ploua mai târziu”, amintește responsabilul Taberei din pridvorul satului și insistă că „Este nevoie ca tinerii să nu fie lăsaţi fără ajutor în cea mai grea perioadă a vieţii lor”.

„Ne-au mai rămas 37 tabere de organizat și mii de suflete de întâlnit. Povestea merge mai departe cu ajutorul voluntarilor, a preoților parohi și a oamenilor de bine ce au ajutat financiar proiectul nostru. Toate acestea, pentru a fi: ‹Împreună pentru tineri!›”.

Tabăra din pridvorul satului la Valea Oilor. Sursă foto: Pr. Mihail Siminiciuc

Proiectul „Tabăra din Pridvorul Satului” implementat de ATOR Iași în parteneriat cu Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor a câștigat în 2018 trei premii în cadrul Galei Naționale a Voluntarilor: Proiectul de Voluntariat al Anului în Domeniul Tineret, Echipa de voluntari a anului, Coordonatorul de voluntari al anului.

Sursă foto: Pr. Mihail Siminiciuc

 

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…