Ce face viața umană valoroasă? Ce înseamnă, de fapt, libertatea? Cum răspundem fricii, presiunii sociale și culturii care îi vulnerabilizează pe cei mai fragili? Răspunsurile domnului David Bradshaw, profesor de Filosofie la Universiy of Kentucky, oferă perspectivă ancorată în credință, care arată sensul curajului, al responsabilității și al sacrificiului. Interviul a fost acordat pentru rubrica #vinereapentruviață.
Alexandra Nadane: Din perspectiva dumneavoastră filosofică, care este cel mai convingător motiv pentru a afirma demnitatea fiecărei vieți umane, inclusiv a vieții copilului nenăscut?
Prof. David Bradshaw: Cred că învățăm să prețuim viața umană mai întâi pentru că fiecare dintre noi își prețuiește propria viață și, dacă ar fi amenințată, ar oferi motive pentru care ar trebui să i se permită să trăiască. Pe măsură ce reflectezi la aceste motive, îți dai seama curând că ele se aplică și altora, în aceeași măsură. De exemplu, dacă spui: „Ar trebui să mi se permită să trăiesc pentru că am realizat cutare și cutare lucru, sau pentru că am un viitor grozav înainte, sau pur și simplu pentru că nu ai dreptul să mă omori”, toate aceste motive se aplică și altor oameni.
Așadar, îți dai seama că, dacă propria ta viață este valoroasă, la fel sunt și viețile celorlalți. Apoi apare întrebarea: are sens să includem doar unii oameni, dar nu pe toți? În trecut s-au făcut multe încercări de a trasa o astfel de linie, pe baza rasei, religiei, statutului social și așa mai departe, dar toate sunt arbitrare. La fel de arbitrară este orice linie trasată doar pe baza vârstei sau a locului unde se află cineva.
Avortul depinde de trasarea unei astfel de linii între un copil din pântece și un copil în afara pântecelui, însă nimic legat de locul unde se află copilul sau de faptul că este puțin mai mare decât atunci când era în pântece, nu justifică o diferență morală de raportare atât de mare.
AN: Cum poate înțelegerea creștină a libertății să corecteze viziunea modernă potrivit căreia autonomia personală justifică orice alegere – chiar și luarea unei vieți?
Prof. David B.: Hristos spune că oricine păcătuiește este rob păcatului (Ioan 8, 34). Este o iluzie să crezi că simplul fapt de a face ceea ce vrei te face liber, pentru că ceea ce vrei este supus tot felul de influențe și constrângeri – de la teama de ce vor crede alții, la rușinea de a fi însărcinată, până la mândria care spune că nimeni nu îți poate spune ce să faci. Adesea suntem dominați și controlați de astfel de patimi. Doar Hristos ne poate elibera de patimi și ne poate da capacitatea de a acționa potrivit voii Lui, care este adevărata libertate.
AN: Ce ne învață Părinții Bisericii despre răspunsul la teamă și presiune socială?
Prof. David B.: Mă gândesc aici la mărturiile martirilor, care s-au confruntat cu presiuni sociale până în punctul în care știau că vor fi omorâți, dacă nu-L vor renunța la Hristos. Și totuși, nu doar că au rămas credincioși, ci au făcut-o cu bucurie, pentru că știau că Hristos îi va primi în Împărăția Sa. Așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Căci necazul nostru de acum, ușor și trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veșnică covârșitoare” (II Corinteni 4, 17). Toți trebuie să facem față presiunii sociale de diferite feluri, dar ar trebui să o facem, știind că răsplata de la sfârșit depășește cu mult orice am putea suferi aici.
AN: Într-o cultură modelată de puterea tehnologică, cum pot creștinii să păstreze o viziune morală care protejează pe cei vulnerabili și rezistă dezumanizării?
Prof. David B.: Ar trebui să fim mai vigilenți ca oricând în a face lucrurile despre care deja știm că trebuie făcute: să studiem Scriptura, să petrecem timp în rugăciune și în slujbe, să slujim săracilor și să ne împlinim datoriile cu credincioșie. Ortodocșii au și marele privilegiu de a vizita mănăstirile și de a se folosi de învățăturile părinților duhovnicești. Cu cât facem mai mult aceste lucruri, cu atât internetul va fi redus la rolul său firesc – doar un instrument printre altele, și nu contextul întregii noastre existențe.
AN: Ce rol poate avea teologia în reconstruirea unei culturi în care maternitatea, familia și sacrificiul sunt văzute ca surse de sens, nu ca obstacole în calea împlinirii personale?
Prof. David B.: Mă bucur că menționați sacrificiul, pentru că este cel mai universal dintre acestea. Toți, fie că suntem căsătoriți sau necăsătoriți, monahi sau mireni, trebuie să învățăm să îmbrățișăm sacrificiul ca parte a ceea ce înseamnă să-L urmăm pe Hristos. Orice sacrificiu făcut pentru Hristos este binecuvântat, și nu există nici măcar un gram din el pe care Dumnezeu să nu îl cunoască și să nu îl prețuiască. Când privim maternitatea în acest fel, vom vedea că este o oportunitate, nu o povară – sau, poate, o oportunitate tocmai pentru că uneori este și o dificultate.
* David Bradshaw este profesor de filosofie la University of Kentucky și unul dintre cei mai respectați specialiști contemporani în filosofia greacă și teologia patristică. A absolvit Auburn University cu o licență în fizică (B.S., 1982), iar ulterior și-a urmat vocația intelectuală spre filosofie, obținând doctoratul (Ph.D., 1996) la University of Texas at Austin, una dintre cele mai solide școli americane de filosofie.
Este cunoscut în mediile academice internaționale pentru lucrările sale de referință privind metafizica antică și raportul dintre teologia răsăriteană și tradiția filosofică occidentală. Cartea sa, Aristotle East and West: Metaphysics and the Division of Christendom, publicată la Cambridge University Press, a devenit un reper major în studiul energiilor necreate și în înțelegerea diferențelor de fundal dintre gândirea creștină răsăriteană și cea apuseană.
Prin rigoarea cercetării sale, dar și prin deschiderea spre dialog între filozofie și teologie, între știință și credință, David Bradshaw este considerat astăzi o voce intelectuală de mare autoritate în spațiul studiilor patristice și al filosofiei antice.
Foto: Universiy of Kentucky
