„Cine Îl primește pe Hristos, primește curajul de a iubi, de a ierta și de a trăi fără frică. În El, frica se transformă în încredere, iar singurătatea – în întâlnire tainică”, scrie Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord, în Pastorala de Crăciun.
„Pentru omul contemporan, Întruparea este antidotul singurătății, pentru că ea arată că Dumnezeu nu mai este necunoscut, ci Unul asemenea cu noi, oamenii.”
„În această lumină se revelează adevărata libertate: libertatea de a nu mai trăi pentru sine, ci în comuniune cu Cel ce a biruit moartea prin iubire. Și, de fiecare dată când inima omului se deschide către Hristos, lumea întreagă devine mai luminoasă, iar întunericul istoriei se lasă străpuns de o rază de veșnicie”, adaugă Înaltpreasfinția Sa.
Darurile lui Dumnezeu pentru Biserica Ortodoxă Română
Ierarhul subliniază că, în anul 2025, dedicat Centenarului Patriarhiei Române, Dumnezeu a revărsat asupra Bisericii Ortodoxe Române numeroase binecuvântări.
„S-a sfințit pictura Catedralei Naționale, inima unui neam – visul unui secol, împlinit în lumina rugăciunii întregului popor, – s-a sfințit Sfântul și Marele Mir, iar în calendar au fost așezați peste treizeci de noi sfinți: cuvioși, mărturisitori și, în chip deosebit, sfinte femei, mame, și monahii ale timpului nostru, care au luminat lumea prin credință, curaj și jertfelnicie”, amintește părintele arhiepiscop.
Dumnezeu nu încetează să-și cerceteze poporul
Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie spune că aceste realizări ne cheamă la mulțumire smerită și la o mai mare responsabilitate.
„În lumina Nașterii Domnului, toate aceste binecuvântări ale anului ce se încheie devin pentru noi daruri ale Pruncului Hristos, Care nu încetează să-Și cerceteze poporul Său”, continuă Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord.
„Așa cum Dumnezeu Se dăruiește lumii în tăcerea Betleemului, tot astfel Se dăruiește și Bisericii noastre prin pacea, binecuvântarea și lucrarea Sa nevăzută. Să aducem, așadar, slavă și mulțumire pentru tot binele revărsat asupra noastră și să păstrăm aceste daruri cu inimă curată, ca pe niște lumini care ne conduc spre Împărăția Sa.”
Schimbarea inimilor, schimbarea lumii
Spre finalul mesajului pastoral, Înaltpreasfinția Sa subliniază necesitatea schimbării spirituale ca temelie a schimbării în bine a lumii.
„Numai acolo unde omul Îl primește pe Dumnezeu în inima sa, lumea începe să se schimbe”, scrie ierarhul.
„Să ne rugăm ca Pruncul născut în ieslea Betleemului să Se nască și în inimile noastre, să ne dăruiască lumina credinței, tăria nădejdii și căldura iubirii, pentru ca fiecare dintre noi să poată spune împreună cu Apostolul: nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine (Galateni 2, 20)”.
Citește aici textul integral al pastoralei.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene






