Copiii botezați la Biserica Bucur Ciobanul din Capitală au participat miercuri, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, la aniversarea a 88 de ani de la sfințirea lăcașului de cult și a opt ani de la resfințirea acestuia.
Părintele Ionuț Bărbulescu, parohul bisericii și protopop al Sectorului 4 Capitală, a subliniat rolul unic al Sfântului Ioan Botezătorul în istoria mântuirii: „A pregătit lumea pentru venirea Mântuitorului Hristos”.
„A pregătit oamenii prin îndemnul la pocăință pentru a primi mai apoi învățătura Mântuitorului Hristos, dar este și cel care L-a arătat oamenilor pe Mântuitorul Hristos ca fiind Mesia”, a spus preotul.

Copiii întăresc și înmulțesc rugăciunile
Părintele Ionuț Bărbulescu a arătat legătura dintre sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul de chemarea creștinilor la o viață nouă prin Botez: „Mare este bucuria Bisericii noastre Ortodoxe atunci când prin Taina Sfântului Botez prunci care sunt aduși înaintea Sfântului Altar se nasc duhovnicește”.
Referindu-se la prezența copiilor botezați, părintele protopop a subliniat că întâlnirea lor reprezintă o mărturie a continuității vieții bisericești și a legăturii dintre generații.
„Copilașii care au fost născuți duhovnicește prin Taina Sfântului Botez în sfântul nostru locaș de închinare au venit alături de noi și putem spune că întăresc și înmulțesc rugăciunile pe care noi aici le înălțăm către Bunul Dumnezeu”.
„De fiecare dată, atunci când, la Sfânta Liturghie, copiii sunt alături de noi, parcă rugăciunile noastre sunt mai puternice”, a mai spus preotul.
Pr. Ionuț Bărbulescu a amintit că în ultimele două decenii peste 1.900 de copii au primit Taina Botezului la Biserica Bucur Ciobanul, fapt care constituie un motiv de recunoștință și speranță pentru comunitate.

O slujire încununată cu merite
În cadrul evenimentului, Părintele Bogdan Tătaru-Cazaban, slujitor al Bisericii Bucur Ciobanul, a primit rangul de iconom stavrofor.
„Primesc cu mare emoție și cu bucurie această cinstire înaltă pe care mi-a acordat-o Părintele Patriarh Daniel”.
Preotul a subliniat că rangul de iconom stavrofor reprezintă în același timp o responsabilitate și mai mare în slujirea pastorală și duhovnicească.
„Bucuros să pot purta semnul vizibil al dragostei răstignite, care este Crucea Mântuitorului nostru, crucea purtătoare de viață, crucea mântuitoare”.

Binecuvânatare pentru comunitate
În aceeași zi a fost sfințită și o troiță amplasată în apropierea bisericii, având reprezentat în mozaic chipul Sfântului Ioan Botezătorul, iar pe cealaltă latură fiind icoana Maicii Domnului. Troița a fost realizată de artistul Andrei Bălan, fiu duhovnicesc al parohiei.
Despre noua lucrare, Pr. Bogdan Tătaru-Cazaban a subliniat că ea trebuie privită „ca o invitație la o convertire permanentă a vieții la Hristos”.
„Ceea ce aveți aici alături de dumneavoastră e ca o epifanie, ca o pogorâre din ceruri, ca o prezență care ne va străjui de acum încolo”.

La finalul evenimentului, copiii au primit diplome aniversare, icoane Sfântului Ioan Botezătorul și volume de poezii despre Biserica Bucur Ciobanul.
Biserica a fost construită de călugării de la Mănăstirea Radu Vodă pe locul unde au fost în trcut alte două biserici: cea mai veche, din lemn, construită de ciobanul Bucur, și cea de a doua, datând din 1416, din timpul domnitorului Mircea cel Bătrân.
Mai multe fotografii de la eveniment vor fi disponibile în secțiunea foto.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene





