Personalitatea Sfântului Ilarion Felea a inspirat o expoziție inaugurată la Facultatea de Teologie din Arad
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad a găzduit luni inaugurarea unei expoziții permanente dedicate Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea. Proiectul aduce în atenția publicului documente și obiecte relevante pentru viața și activitatea părintelui Ilarion Felea:…
Episcopul Visarion: Natura este un dar al lui Dumnezeu făcut oamenilor
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a participat la activitățile din Săptămâna Verde de la Școala „Vasile Bacalu” din Mahmudia, unde a explicat elevilor faptul că natura este un dar al lui Dumnezeu pentru oameni. Ierarhul…
IPS Nicolae: Se cuvine să cinstim toate mamele, mai ales pe cele care s-au îngrijit să-și educe creștinește copiii
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul celor două Americi, a îndemnat vineri la cinstirea mamelor creștine, în cadrul cuvântului ținut la parohia românească din Olmsted Township, Ohio, Statele Unite. IPS Nicolae a oficiat Sfânta Liturghie cu ocazia…
Federația Filantropia își continuă misiunea socială: Ajutor pentru 100 de vârstnici din jud. Buzău
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a desfășurat luni o nouă acțiune social-filantropică în județul Buzău, în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”. Un număr de 100 de persoane vârstnice din mai multe localități beneficiază…
Capela unui centru pentru vârstnici din Snagov a fost sfințită: Loc pentru cei care au nevoie de mângâiere
Capela „ Sf. Nicolae și Sf. Cuv. Elisabeta de la Pasărea” a Centrului de îngrijiri pentru vârstnici „Perla Senior” din Snagov a fost sfințită marți. Lăcașul de cult a fost descris de părintele Marian Ruse-Popescu,…





