Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu va găzdui din 19 februarie o expoziție dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român, Constantin Brâncuși.
Evenimentul este intitulat „Marele omagiu adus lui Brâncuși” și va aduce în prim-plan lucrări ale unor maeștri ai artei universale, alături de obiecte de colecție provenite din prestigioase muzee europene.
Expoziția va cuprinde 25 de lucrări realizate de unii dintre cei mai importanți artiști moderni, printre care Pablo Picasso, Salvador Dalí, Marc Chagall, Henri Matisse și Auguste Rodin, alături de opere semnate de alte 20 de personalități marcante ale artei europene.
Vernisajul va avea loc în data 19 februarie, de la ora 12:00. Expoziția va fi deschisă publicului până în data de 19 mai.
Anul Constantin Brâncuși
Anul 2026 a fost instituit oficial drept „Anul Constantin Brâncuși”, printr-o lege promulgată la 24 iulie 2025.
Născut în 19 februarie 1876, la Hobița, județul Gorj, Constantin Brâncuși este considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al 20-lea și un pionier al artei moderne.
Inspirată atât din arta populară românească, cât și din curentele avangardiste europene, opera lui Brâncuși a marcat decisiv limbajul plastic al secolului trecut, artistul fiind ales postum în rândul membrilor Academiei Române.
Foto credit: Radio Renașterea





