Preasfinţitul Părinte Iustin a sfinţit duminică biserica moţilor din Ianculeşti, Protopopiatul Carei. Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a sfinţit pictura, interiorul şi exteriorul bisericii, catapeteasma şi Sfântul Altar. În cuvântul său, Părintele Episcop a precizat că „Ianculeşti este una dintre cele mai frumoase localităţi de pe graniţa de vest, alcătuită din moţi, care au fost aduşi…
Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, își serbează vineri ziua numelui. Ocrotitorul spiritual al Înaltpreasfinției Sale şi al Eparhiei pe care o păstoreşte este Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului. De ziua onomastică, Patriarhul Daniel i-a transmis ierarhului un mesaj de felicitare. IPS Nifon s-a născut în 5 ianuarie 1944, în comuna…
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, îşi serbează joi ziua numelui. Sf. Mc. Laurenţiu arhidiaconul este ocrotitorul spiritual al ierarhului. Cu această ocazie, Patriarhul Daniel i-a trimis un mesaj de felicitare. IPS Laurenţiu s-a născut în data de 12 octombrie 1947 în localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, din părinţii Iulian şi Viorica. La vârsta de…
Cei aproximativ 500 de voluntari de la Întâlnirea Internaţională a Tineretului Ortodox (ITO) 2023, care va fi organizată la Timişoara, au pregătit zilele trecute ultimele detalii. Întâlnirile acestora s-au desfăşurat la sediul ITO 2023 din proximitatea Centrului eparhial. Mitropolitul Ioan al Banatului a venit în mijlocul tinerilor şi le-a vorbit tinerilor despre importanţa evenimentului şi despre…
Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi a Parcurilor este serbată anual în data de 9 august, pentru a marca importanţa conservării biodiversităţii, informează Agerpres. „Dincolo de aspectul educativ, parcurile şi grădinile zoologice reprezintă, în primul rând, şansa de a salva anumite specii aflate pe cale de dispariţie. Parcurile joacă un rol deosebit de important în…
Parohia „Miron Patriarhul” din Capitală şi-a cinstit marţi unul dintre ocrotitori, pe Sfântul Ierarh Miron, Episcopul Cretei, informează Ziarul Lumina. Racla cu un fragment din moaştele sfântului ocrotitor a fost purtată în procesiune, în ajunul sărbătorii, în jurul bisericii parohiale. În ziua de cinstire a Sfântului Ierarh Miron, Episcopul Cretei, 8 august, Sfânta Liturghie a…
La Mănăstirea Moreni din Episcopia Huşilor a fost organizată o tabără de muzică psaltică în perioada 31 iulie – 4 august. Aflat la a 3-a ediţie, evenimentul a fost organizat de Grupul Psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși. Au participat 40 de tineri, printre care membri ai Grupului Psaltic „Sf. M.…
O stradă din oraşul ucrainean Cernăuţi ar putea primi numele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, informează agenţia de ştiri BucPress, care citează ziarul „Molodîi Bukovineț”. Potrivit sursei citate, autorităţile locale intenţionează să redenumească în viitorul apropiat aproximativ 40 de străzi, ale căror denumire au legătură cu istoria spaţiului sovietic. „Avem o mulțime de personalități…
Episcopul Daciei Felix a oficiat Sfânta Liturghie de Schimbarea la Faţă a Domnului în Parohia Coștei, satul Kuštilj, comuna Vârșeț. În cuvântul său, Preasfinţitul Părinte Ieronim a vorbit despre importanţa sărbătorii pentru creştinii ortodocşi. „Acest moment, care s-a petrecut cu puțin înainte de Pătimirile Domnului, este un fel de testament al activității și lucrării lui…
Schitul „Sfântul Gheorghe Pelerinul” al Mănăstirii Oaşa, de pe vârful Oaşa Mare, îşi va serba primul hram, joi, 17 august. Slujba va începe la ora 08:45 cu Acatistul și Slujba Aghiasmei, iar de la ora 10:00 va fi oficiată Sfânta Liturghie. Drumul către schit este accesibil și autoturismelor mici, însă ultima parte a drumului forestier…
În cuvântul rostit duminică în timpul Sfintei Liturghii de la Catedrala Patriarhală, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a explicat de ce sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului este serbată în 6 august. „Praznicul de astăzi are semnificații deosebit de importante pentru viața noastră bisericească, după cum evenimentul în sine a avut o importanță deosebită în pedagogia…