Asociația CORFOO a sărbătorit două decenii de activitate în Belgia

Un eveniment aniversar a marcat, sâmbătă, două decenii de activitate ale Asociației social-culturale CORFOO. Înființată în 2005 de un grup de studenți români din Gent și recunoscută oficial în 2012, organizația s-a afirmat în timp ca un reper pentru românii din provinciile Flandra Orientală și Flandra Occidentală.

De-a lungul anilor, Asociația CORFOO a desfășurat proiecte și inițiative menite să sprijine păstrarea identității culturale, lingvistice și religioase a comunității românești din Belgia, promovând totodată dialogul și cooperarea cu societatea locală.

Programul aniversar a inclus momente artistice variate: muzică psaltică, recitaluri de pian și canto, precum și poezii în limba română și flamandă interpretate de copiii comunității românești. În cadrul evenimentului a fost prezentată și o expoziție de fotografie dedicată iei cu altiță, element de patrimoniu cultural imaterial UNESCO, realizată cu sprijinul Ambasadei României în Belgia.

La manifestare au participat reprezentanți ai autorităților locale și federale, precum și ai Ambasadei României în Regatul Belgiei. Aceștia au subliniat rolul important pe care CORFOO îl joacă în consolidarea vieții sociale și culturale a românilor din regiune.

Foto credit: Ambasada României în Regatul Belgiei


Știri recente