Arhiepiscopia Sucevei colectează jucării pentru copiii ucraineni: sprijinul pentru refugiați continuă (FOTO)

Acțiunile de sprijin pentru refugiații ucraineni au continuat sâmbătă în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. O atenție deosebită se acordă colectării de jucării pentru numeroșii copii ucraineni care trec granița însoțiți de părinți. Mai multe echipe de voluntari se ocupă de aceasta, pentru a aduce un zâmbet pe chipurile copiilor.

Au fost asigurate constant alimente și apă, direcționarea către locurile de cazare și oferirea de informații privind călătoria pe teritoriul României.

Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic al Sucevei și Rădăuților a vizitat repetat punctul de frontieră Siret, unde a vorbit cu voluntarii și s-a asigurat de bunul mers al acțiunilor de sprijin.

Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Arhiepiscopia a pus la dispoziție voluntari vorbitori de limbă ucraineană, iar întreaga noapte de vineri spre sâmbătă reprezentanții eparhiei au fost la Vama Siret și în Gara Burdujeni-Suceava.

Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Clerici și voluntari au transportat cetățeni ucraineni la centrele de cazare din Rădăuți și Suceava.

Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Având ca principiu iubirea creștină lucrătoare, arătată prin jertfa față de aproapele, voluntarii Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, membri ai Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) și ai Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS), precum și clerici și enoriași ai parohiilor din apropierea Vămii Siret se implică în distribuirea produselor colectate.

Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Arhiepiscopia le mulțumește autorităților pentru implicare și anunță că a primit numeroase mesaje prin care creștini din eparhie și din străinătate și-au anunțat intenția de a asigura spații de cazare și de a trimite produse de necesitate.

Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Mai multe eparhii din cadrul Patriarhiei Române au răspuns apelului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de a se alătura eforturilor filantropice de la Vama Siret.

Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

În Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a fost constituit un comitet de intervenție alcătuit din clerici ai Centrului Eparhial, protoierei, exarhi și coordonatori de voluntari.

Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Aceștia identifică cele mai eficiente măsuri de sprijin pentru cetățenii ucraineni aflați în tranzit sau care intenționează să rămână pe teritoriul României.

Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Reprezentanții eparhiei fac un apel către toți credincioșii de a spori rugăciunea în aceste zile tensionate.

Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Cei care doresc să se alăture acțiunilor umanitare sunt îndemnați să ia legătura cu preotul paroh sau să doneze în conturile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Donează

LEI: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110
Banca: Banca Comercială Română
Detalii plată: Sprijin refugiați Ucraina.

Vezi și:

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente