Campanie națională la Crucea Roșie: Peste 5.000 de persoane au beneficiat de testări gratuite ale glicemiei
Crucea Roșie Română a organizat campania națională „Maratonul Sănătății – Prevenția salvează vieți”, prin care peste 5.000 de persoane au beneficiat de testări gratuite ale glicemiei. Inițiativa, derulată la începutul lunii aprilie, a avut ca…
Program de formare duhovnicească pentru tineri în Rep. Moldova: Au înființat un grup de voluntari
Un grup de voluntari a fost înființat miercuri, în municipiul Ungheni, Republica Moldova, în cadrul unui program de formare duhovnicească pentru tineri, desfășurat cu sprijinul Fundației Doxa. Programul își propune formarea unui nucleu activ de…
Coordonatorii Nepsis din Europa Occidentală s-au reunit la Dublin: Soluții pentru implicarea tinerilor în viața Bisericii
Coordonatorii organizațiilor Nepsis din mai multe țări din Europa Occidentală s-au reunit la Dublin, în cadrul unui colocviu dedicat identificării unor soluții concrete pentru implicarea tinerilor în viața Bisericii. Întâlnirea s-a desfășurat la Centrul Eparhial…
Drama deportărilor în Siberia, adusă pe scenă într-un turneu de teatru în Italia
Spectacolul „Dosarele Siberiei”, montat de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, aduce în fața publicului din Italia drama deportărilor românilor basarabeni în Siberia. Regizată de Petru Hadârcă, piesa de teatru a fost deja prezentată marți în…
Simpozion la Suceava: Mitropolitul Vladimir de Repta a fost evocat la un secol de la trecerea la Domnul
Mitropolitul Vladimir de Repta a fost evocat miercuri, la un secol de la trecerea la Domnul, în cadrul unui simpozion organizat la Suceava. Evenimentul a fost găzduit de Centrul Educațional „Dosoftei Mitropolitul”. Manifestarea, intitulată „Un…





