Calendar Ortodox 29 aprilie

Sfinţii nouă mucenici din Cizic

Cetatea Cizicului se află în Asia Mică, pe țărmul Dardanelelor (Hellespont). Creștinismul începuse deja să se răspândească acolo prin propovăduirea Sfântului Apostol Pavel (29 iunie). În vremea prigoanelor păgâne, unii dintre creștini au fugit din cetate, iar alții își păzeau cu taină credința în Hristos.

La sfârșitul secolului al treilea, Cizicul era încă îndeobște cetate păgână, deși se afla acolo și o biserică creștină. Starea cetății îi mâhnea pe creștini, care râvneau să întărească dreapta credință.Între ei se aflau și cei nouă preaslăviți mucenici: Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemon, Magnu, Teodot, Tavmasie şi Filimon, toți din Cizic. Ei erau de neamuri și vârste felurite: tineri, ca Sfântul Antipatru, și foarte bătrâni, ca Sfântul Ruf; de rânduieli diferite: ostași, țărani, orășeni și clerici. Toți au mărturisit cu îndrăzneală credința în Hristos și s-au rugat pentru înmulțirea creștinătății.

Sfinții au propovăduit cu tărie despre Hristos și au mustrat cu neînfricare necredința păgânilor. Pentru aceasta au fost prinși și duși la judecată înaintea dregătorului cetății. Multe zile au fost chinuiți, aruncați în temniță și apoi scoși la cazne.

Li s-a făgăduit eliberare dacă se vor lepăda de Hristos, dar vitejii ostași ai lui Hristos au slăvit necontenit pe Domnul. În cele din urmă, toți cei nouă mucenici au fost tăiați cu sabia (+ ca. 286-299), iar trupurile lor au fost îngropate lângă cetate.

În anul 324, când răsăritul Imperiului Roman era cârmuit de Sfântul Constantin cel Mare (21 mai), iar prigoana împotriva creștinilor încetase, creștinii din Cizic au deshumat moaștele nestricăcioase ale mucenicilor și le-au așezat cu cinste într-o biserică zidită în cinstea lor.

Din sfintele moaște s-au săvârșit felurite minuni: bolnavii se vindecau, iar cei cu mintea rătăcită își veneau în fire. Prin mijlocirea sfinților mucenici, credința lui Hristos s-a întărit în cetate și mulți dintre păgâni s-au întors la creștinism.

Când a ajuns împărat Iulian Apostatul (361-363), păgânii din Ciizic s-au plâns lui că creștinii dărâmă templele idolilor. Iulian a poruncit să se reclădească templele păgâne și să fie întemnițat episcopul Eleusie. După moartea lui Iulian, episcopul a fost slobozit, iar lumina credinței creștine a strălucit din nou cu ajutorul sfinților mucenici.

În Rusia, nu departe de cetatea Kazanului, s-a zidit o mănăstire în cinstea celor Nouă Mucenici din Cizic. A fost ridicată de ierodiaconul Ștefan, care adusese din Palestina o parte din moaștele sfinților. Mănăstirea a fost zidită cu nădejdea că, prin mijlocirea și rugăciunile lor, oamenii vor fi izbăviți de felurite boli și neputințe, mai ales de frigurile care bântuiau cu putere în Kazan în anul 1687.

Sfântul Dimitrie al Rostovului (21 septembrie), care a alcătuit slujba sfinților, scrie: „prin rugăciunile acestora s-a dat har îmbelșugat spre alungarea frigurilor și a bolilor cu tremurături”. Tot el a descris pătimirile sfinților mucenici și a alcătuit un cuvânt de învățătură pentru ziua lor de prăznuire.

Tropar
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Preacuviosul Memnon Mărturisitorul

Cuviosul Părintele nostru Memnon s-a dat din tinerețe lui Dumnezeu și s-a făcut locaș curat al Sfântului Duh; pentru că a supus pe trup duhului, omorându-și patimile cu petrecerea cea aspră în multe osteneli și a fost mai mare al călugărilor.

Iar pentru viața sa asemenea cu îngerii, a luat de la Dumnezeu dar îndestulat de faceri de minuni; căci tămăduia boli netămăduite și făcea multe minuni. Pentru că în loc uscat a scos izvor de apă cu rugăciunea sa; o corabie, înviforîndu-se și afundându-se în învăluirile mării, prin arătarea sa, a izbăvit-o de la înnecare de multe ori; lăcustele ce năvăliseră și prăpădeau tot felul de roduri și iarbă, le-a izgonit, și altele preaslăvite minuni făcea.

De aceea s-a numit făcător de minuni și, nevoindu-se în pustnicie mulți ani și plăcând lui Dumnezeu prin viața lui cea îmbunătățită, s-a dus bucurându-se la Domnul, pe Care L-a iubit. Dar nu numai în viața sa, ci și după mutare făcea minuni. Pentru că de la mormântul lui se dădeau tămăduiri de toate bolile și prin chemarea numelui cuviosului se goneau lăcustele și toată vătămarea diavolească, preamărind pe alesul Său, Dumnezeu Cel slăvit între sfinții Săi. Amin.

Mineiul mai menționează la această dată pomenirea următorilor: