Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) i-a conferit miercuri profesorului Nicolae-Adrian Lemeni, de la Facultatea de Teologie a Universității din București, titlul de Doctor Honoris Causa, în semn de recunoaștere pentru contribuția sa la promovarea dialogului dintre știință și teologie.
Ceremonia solemnă a avut loc în Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara, în prezența rectorului Florin Drăgan, a președintelui Senatului, Liviu Cădariu-Brăiloiu, și a academicianul Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române.
Din partea Mitropoliei Banatului au participat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.
Discursul Laudatio a fost rostit de Sorin Mușuroi, prorector UPT, care a evidențiat contribuția profesorului Lemeni de „constructor de punți între discipline”, un gânditor care redă științei dimensiunea spirituală a cunoașterii.
Mitropolitul Banatului a evidențiat alegerea lui Adrian-Nicolae Lemeni de a urma „gravitația divină” în locul celei fizice, subliniind că știința și spiritualitatea pot dialoga armonios. Înaltpreasfinția Sa a elogiat integritatea morală a profesorului Lemeni și l-a descris ca „un om cinstit, un bun român”.
„Prin decernarea acestui titlu, Universitatea Politehnica Timișoara onorează un absolvent care, prin întreaga sa activitate, reafirmă idealul universitar al unității dintre adevăr, cunoaștere și slujire”, au transmis reprezentanții instituției de învățământ superior.
Spaţiu de dialog între raţiune şi credinţă

Profesorul Adrian Lemeni a susținut o disertație intitulată „Adevărul – temei și miză a gândirii. Implicații filosofice și teologice ale teoremelor de incompletitudine ale lui Kurt Gödel”. Structurat în trei părți – filosofică, științifică și teologică – discursul a explorat ideea că adevărul transcende demonstrația formală, deschizând un spațiu de dialog între rațiune și credință.
Profesorul a arătat că adevărul nu este doar un construct logic, ci o deschidere către misterul ființei, făcând paralele între gândirea lui Kurt Gödel și reflecțiile unor filosofi precum Husserl și Heidegger.
În partea teologică, profesorul Lemeni a adus în atenția auditoriului scrierile Sfântului Grigorie Palama și ale Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, subliniind că adevărul nu este doar un concept abstract, ci întâlnirea personală cu Hristos.
Acest eveniment a avut loc în cadrul Conferinței Internaționale „Mind and Consciousness”, organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Academia Română, în perioada 5–7 noiembrie.
Foto credit: Facebook / Universitatea Politehnică Timișoara





