Adelina Fronea: Gala Bunei Vestiri, organizată de Asociația „Life Call”, ajunge în premieră la Cluj-Napoca

Gala Bunei Vestiri va fi organizată, în premieră, și la Cluj-Napoca, a anunțat președintele Asociației „Life Call”, Adelina Fronea, într-un interviu acordat Trinitas TV.

Evenimentul caritabil va fi găzduit în data de 25 martie, pe scena Operei Naționale din Cluj. Cu două zile înainte va avea loc ediția de la Iași, iar în 26 martie se va desfășura spectacolul de la București.

Printre artiștii care vor participa la toate cele trei ediții ale Galei Bunei Vestiri se numără, în premieră, interpreta libaneză Ribale Wehbe.

„Avem artiști ai Operei Naționale Române de la Cluj-Napoca, pe Sorin Lupu și Cristian Hodrea. Felicia Filip va fi prezentă doar la Cluj, iar actorul Sebastian Lupu va fi prezent la toate cele trei ediții. Ozana Barabancea, care este și ambasadoarea noastră, va fi prezentă în toate cele trei orașe”, a explicat Adelina Fronea.

Alin Stoica și Stephanie Radu vor concerta la Iași și București, în timp ce soprana Rodica Anghelescu va fi prezentă doar în Capitală.

Evenimentul de la București va fi găzduit de Sala Radio, în timp ce gala de la Iași se va desfășura în Sala Unirii.

Cum funcționează ajutorul oferit de Asociația „Life Call”?

Adelina Fronea a explicat cum sunt folosite fondurile pe care Asociația „Life Call” le colectează în cadrul Galei Bunei Vestiri: cea mai mare parte este folosită pentru sprijinirea femeilor însărcinate.

„Noi am ales de la bun început să avem echipe angajate care să fie acolo opt ore pe zi și de cele mai multe ori mai mult de opt ore. Deci bugetul acesta lunar se duce în primul rând pe sprijinul femeilor însărcinate, și aici mă gândesc că avem mămici cărora le plătim noi chirii, mămici care altfel ar fi putut să fie în stradă și ar fi putut să nu nască din acest motiv”.

„Avem partea asta de susținere a plății chiriilor și utilităților pentru ele. Unele mămici primesc anumite ajutoare atât financiare, cât și în produse, alimente necesare traiului de zi cu zi”, a precizat Adelina Fronea.

O altă parte importantă a fondurilor este cheltuită pentru diferitele tratamente necesare unora dintre mămici. Și centrul maternal pe care asociația dorește să-l construiască implică cheltuieli.

În total, în cei cinci ani de activitate ai asociației, au fost ajutate peste 100 de femei în criză de sarcină, a menționat Adelina Fronea.

Ce urmează

În acest an, Asociația „Life Call” va mai organiza două evenimente: maratonul „Run for Life” și ediția a cincea a Galei „Art for Life”.

Cei care doresc să participe la Gala Bunei Vestiri de la București sau de la Iași pot achiziționa bilete de pe platforma iabilet.ro.

Pentru evenimentul de la Cluj, tichetele sunt disponibile pe bilete.ro. De pe site-ul oficial al Asociației „Life Call” se pot achiziționa bilete la toate cele trei spectacole.

Foto credit: Asociația Life Call


Știri recente