Activitățile metodice ale profesorilor de Religie băcăuani au debutat săptămâna trecută la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Bacău, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care a oficiat un Te Deum și le-a oferit sfaturi și distincții cadrelor didactice.
După slujba de Te Deum, Înaltpreasfinția Sa a oficiat și un Parastas pentru profesorii de Religie din județ trecuți la Domnul.
O mare șansă și responsabilitate
„În panoplia misionarilor Bisericii, profesorul de Religie are o mare șansă de a modela sufletul însetat de cunoaștere al tânărului în toate etapele maturizării sale și de a putea participa la miracolul transformării sau transfigurării sale întru Hristos”, a spus Părintele Arhiepiscop Ioachim la finalul rugăciunilor.
„Este o mare șansă, dar și o copleșitoare responsabilitate să fii misionar pentru Hristos în niște instituții care sunt trupul tainic al Hristos, dacă elevii au conștiința prezenței lui Dumnezeu în lucrarea lor.”
„În acest context social și cultural în care elevul este supus presiunii crescânde a ideologiilor și influențelor din mediul virtual, profesorul de religie este chemat să-și asume chemarea de Apostol al lui Hristos, adică trimis sau kerygmatic, cum se spune mai teologic, ca să săvârșească în școală Euharistia Cuvântului”, a mai spus Înaltpreasfinția Sa.

Ierarhul a apreciat realizările profesorilor și i-a îndemnat să fie oameni ai rugăciunii, ai echilibrului și ai iubirii, deoarece elevii nu caută doar răspunsuri la întrebări, ci și modele de credință trăită.
„Colaborați în lucrarea voastră cu parohiile, cu familiile și cu întreaga comunitate, pentru ca educația religioasă să fie un sprijin real în formarea caracterului elevului, care mâine va fi adultul care va decide viitorul neamului sau al societății în care trăiește”, a subliniat părintele arhiepiscop.
Prezentare de cărți și prelegere
Manifestarea, coordonată de părintele profesor Adrian Alexandrescu, inspector județean pentru disciplina Religie, i-a avut ca invitați pe părintele Eugen-Ciprian Ciuche, protoiereu de Bacău, pe părintele lector Daniel Enea de la Facultatea de Teologie a Universității de Vest din Timișoara, pe Ionela-Cristina Breahnă-Pravăț, președinta Consiliului Județean Bacău, și pe Ana-Maria Egarmin, Inspectorul Școlar General al județului Bacău.
Inspectorul școlar general Ana-Maria Egarmin a apreciat excelenta colaborare dintre Biserică, școală și comunitate în cadrul Olimpiadei Naționale de Religie pentru ciclul liceal, desfășurată în aprilie 2025 la Bacău, și i-a felicitat pe toți cei implicați. Ionela-Cristina Breahnă-Pravăț a confirmat că organizarea Olimpiadei de Religie la Bacău a demonstrat valoarea cadrelor didactice din județ.
În continuare, părintele lector Daniel Enea a prezentat volumul „Sfinții Trei Ierarhi – Chipuri vii ale teologiei trăite”, publicat de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim la Editura „Filocalia” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Părintele profesor Adrian Alexandrescu a prezentat o altă lucrare a ierarhului, „Imn de aleasă cinstire Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria, mărturisitori ai dreptei credințe”, amintind de perioada de ucenicie a Înaltpreafințitului Părinte Ioachim la școala duhovnicească a celor doi sfinți.
Inspectorul pentru disciplina Religie a prezentat apoi revista Olimpiadei Naționale de Religie 2025 pentru nivel liceal, pe care a descris-o drept o mărturisire de credință și de iubire.
În partea a doua a întâlnirii, responsabilii de cerc pedagogic au prezentat rapoartele activităților educaționale de tip formal și nonformal desfășurate cu tinerii, iar Asociația Profesorilor de Religie „Sfânta Paraschiva” din Bacău a invitat profesorii să participe la simpozionul județean dedicat Anului omagial 2026 în Patriarhia Română.
În ultima parte a evenimentului, seria de activități metodice aferente lunii februarie a început cu prelegerea „Profesorul de Religie – model și formator de caractere în școala contemporană. Consilierea și îndrumarea duhovnicească a elevilor în cadrul educației religioase”, susținută de prof. Bogdan Botezatu de la Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” din Berzunți.
Distincții și daruri

În încheiere, Părintele Arhiepiscop Ioachim și Inspectorul Școlar General Ana-Maria Egarmin le-au oferit distincții de vrednicie profesorilor responsabili ai Cercurilor metodice de Religie și profesorilor metodiști.
Din partea ierarhului, cadrele didactice au primit în dar cele două cărți prezentate, revista Olimpiadei 2025 și volumul „Biblia în 100 de teme”, auxiliare prețioase și inovative pentru activitatea didactică.
Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului






