Preoți ortodocși din Mitropolia celor două Americi au slujit luni la biserica din cartierul Mănăștur al municipiului Cluj-Napoca. Printre ei s-au numărat și clerici sud-americani.
„N-am venit să vă învățăm nimic, ci am venit să învățăm de la dumneavoastră tainele dreptei credințe și trăirea vieții în Hristos”, a spus, în cuvântul de învățătură, părintele Alex Aedo Vilugron, protopop de America Latină în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a celor Două Americi.
Părintele Alex Aedo Vilugron are un doctorat în filosofie de la Universitatea din Oxford și în prezent păstorește Parohia Conception din Chile – unde se află cea mai sudică biserică ortodoxă din lume.
Din soborul de 12 preoți și diaconi au mai făcut parte: părintele Daniel Ene, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Americii de Nord; părintele Vasile Mureșan de la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Chicago, SUA; părintele Antonio Garcia de la Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Caracas, Venezuela; părintele Esteban Diaz Nino de la Biserica „Sf. Mucenic Ioan Valahul” din Barranquilla, Columbia; părintele Rafael Padilla de la Biserica „Sf. Iosif de la Partoş” din Quito, Ecuador; diac. Nicolas Mendel de la Biserica „Sf. Siluan Athonitul” și „Sf. Filofteia” din Conception, Chile.
Vizită în România
Preoții sud-americani, veniți în țara noastră într-o delegație condusă de Părintele Vicar administrativ Daniel Ene, fac parte din Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi, arhipăstorită de Părintele Mitropolit Nicolae.
Delegația se află pentru câteva săptămâni în România. Clericii au fost primiți vineri la Palatul Patriarhiei de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, care a apreciat lucrarea lor misionară. Oaspeții urmează să ajungă în pelerinaj la Mănăstirea Putna.
Comunități sud-americane
Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi are în prezent șapte parohii în America de Sud.
La finele anului trecut, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul celor două Americi, a discutat cu reprezentanți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Sf. Dumitru Stăniloae” din Iași despre posibilitatea formării tinerilor din America Latină care doresc să studieze Teologia în România.
Foto credit: Facebook / Catedrala Mănăștur – Cluj






