Clericii sud-americani din Mitropolia celor două Americi, primiți de PS Varlaam Ploieșteanul: Este admirabilă lucrarea lor

Clericii sud-americani din Mitropolia celor două Americi au fost primiți vineri la Palatul Patriarhiei de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, care a apreciat lucrarea lor misionară ca fiind „una admirabilă”.

Membrii delegației din America Latină au venit în România pentru a sta o lună la Mănăstirea Putna, unde vor aprofunda viața liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească.

Delegația a fost condusă de pr. Daniel Ene, vicar eparhial al Mitropoliei celor două Americi, și alcătuită din pr. Antonio García, parohul Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Caracas (Venezuela), pr. Esteban Diaz, slujitor al comunității ortodoxe române din Baranchia (Columbia), pr. Rafael Padilla, parohul Bisericii „Sfântul Iosif de la Partoș” din Quito (Ecuador), precum și pr. Alex Vladimir Aedo Vilugrón și diaconul Nicolas, de la Biserica „Sfântul Siluan Athonitul și Sfânta Filofteia” din Concepción (Chile), cea mai sudică parohie românească din lume.

Biserica Ortodoxă Română în America Latină

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a explicat că dezvoltarea comunităților ortodoxe românești din America Latină s-a produs atât prin diaspora românească, cât și prin convertirea unor localnici atrași de spiritualitatea răsăriteană.

„În ultimii 20-30 de ani, prin intermediul diasporei românești, dar mai ales prin informațiile foarte bogate despre ortodoxie, unii localnici din țările Americii Latine s-au întrebat ce înseamnă această credință necunoscută de majoritatea covârșitoare a creștinilor din America Latină și au studiat despre credința ortodoxă răsăriteană”.

PS Varlaam Ploieșteanul a primit o delagație alcătuită de preoți din America Latină. 17.07.2026. Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

Vorbind despre lucrarea pastorală a clericilor din America Latină, episcopul vicar patriarhal a remarcat „zelul extraordinar, credința foarte puternică și activitatea foarte dinamică a preoților din America Latină”.

Preasfinția Sa a evidențiat că deși existau și alte biserici ortodoxe în regiune, convertiții „au preferat Biserica Ortodoxă Română tocmai pentru această dragoste maternă pe care am arătat-o față de ei”.

Episcopul vicar patriarhal a precizat intenția pentru a înființa o instituție de învățământ teologic în limba spaniolă, pentru a răspunde noilor convertiți ce „doresc să aprofundeze creștinismul de tradiție bizantină, care a rămas de-a lungul istoriei necunoscut pentru creștinii din America Latină”.

Scopul misiunii ortodoxe românești

Părintele Daniel Ene, vicar eparhial al Mitropoliei celor două Americi, a prezentat situația comunităților din regiune.

„Avem șapte parohii ortodoxe române în America Latină. Putem spune că principalul caracter al parohiilor noastre este acela al misionarismului, al activității filantropice și, bineînțeles, al grijii pastorale față de români”.

La rândul său, părintele Alex Aedo, protopopul nou-înființatei Protoierii a Americii Latine, a vorbit despre începuturile misiunii din Chile, comunitatea având un lăcaș de cult sfințiit în anul 2025 de Mitropolitul Nicolae al celor două Americi.

Parohia românească din Venezuela

Părintele Antonio García de la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Caracas a evidențiat dimensiunea filantropică a comunității: „Suntem o parohie unică, formată din români și venezueleni. Ne bazăm în lucrarea noastră pe învățăturile Sfinților Părinți și trăim așa cum erau primele comunități creștine”.

Preotul a evidențiat lucrarea parohiei în contextul tragediei provocate de cutremurul din Venezuela, unde au murit, potrivit ultimelor estimări, peste 5.000 de oameni și încă 50.000 sunt dați dispăruți.

„Cunoscând dragostea Mitropolitului Nicolae pentru Venezuela, am fost capabili să răspundem imediat prin prezența în spitale alături de cei suferinzi, dar și printr-un proiect filantropic numit Hrana din dragoste pentru toți cei care au avut nevoie de alimente de bază”.

„Mai mult decât bani, ceea ce avem nevoie acum în Venezuela este de rugăciunile dumneavoastră”, a spus la final pr. Antonio García.

În timpul vizitei, delegația a beneficiat și de un tur ghidat al Palatului Patriarhiei, iar la final, membrii acesteia au primit daruri din partea Patriarhiei Române.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene


Știri recente