Echipa de robotică AICitizens a Colegiului Național „Al. I. Cuza” a realizat și instalat plăcuțe informative în alfabetul Braille la Muzeul de Istorie și Arheologie din Focșani, pentru a facilita accesul persoanelor cu deficiențe de vedere la patrimoniul cultural.
Tinerii au colaborat cu Asociația Nevăzătorilor din Vrancea pentru a se asigura că informațiile sunt corecte și ușor de utilizat. Proiectul a pornit de la tema sezonului competițional First Tech Challenge, intitulată „Decode”.
„Ne-am dorit să ajutăm persoanele cu dificultăți de vedere să decodeze artefactele din muzeul de istorie”, a declarat pentru Agerpres Irina Curcă, responsabilul de comunicare al echipei.
Numeroase ore de cercetare și proiectare

Realizarea plăcuțelor a presupus numeroase ore de cercetare și proiectare. Potrivit tânărului Mario Atanasiu, unul dintre coordonatorii tehnici ai inițiativei, fiecare element a fost realizat manual în programele de proiectare 3D.
„Dificultatea principală a fost că plăcuțele au trebuit realizate manual, punct cu punct, în programul de proiectare. Am trecut prin foarte multe prototipuri până să ajungem la varianta finală. Ne-am încăpățânat să nu renunțăm până când produsul nu a fost unul cu adevărat util pentru cei care îl vor folosi”.
„Cred că am avut cel puțin șapte serii de prototipuri. Prima dată am avut probleme cu aderența materialului, apoi cu distanțele dintre puncte. Fiecare eroare însemna să reluăm procesul”, a precizat coordonatorul tehnic al echipei.
Lucruri care par mici
Reprezentanții Asociației Nevăzătorilor din Vrancea au apreciat inițiativa, subliniind că astfel de repere tactile oferă persoanelor cu deficiențe de vedere mai multă autonomie în timpul vizitelor la muzeu.
„Sunt lucruri care par mici pentru cei care văd, dar care ajută foarte mult la orientare și la accesibilizare”, a declarat Florin Pâsu, reprezentant al asociației.

Și specialiștii Muzeului Vrancei consideră proiectul un pas important spre accesibilizarea patrimoniului cultural. Arheologul Mădălina Stănescu și-a exprimat speranța că parteneriatul va continua și prin realizarea unor replici 3D ale unor obiecte istorice, care să poată fi explorate tactil de persoanele nevăzătoare.
„Le mulțumesc copiilor că ne-au ales pe noi, secția de Istorie și Arheologie de la Muzeul Vrancei, să fim și noi mai vizibili pentru cei care nu reușesc să ne vadă”, a afirmat arheologul.
Construirea unei comunități mai incluzive
Proiectul completează seria de activități comunitare desfășurate de AICitizens, una dintre cele mai performante echipe de robotică din România. În luna mai, liceenii din Focșani s-au clasat pe locul al patrulea la Campionatul Mondial de Robotică de la Houston, SUA, și au obținut prestigiosul premiu Inspire Award.
„Suntem mândri că prin acest proiect am reușit să facem istoria mai accesibilă și să demonstrăm că tehnologia poate fi un instrument prin care construim o comunitate mai incluzivă”, au transmis reprezentanții echipei într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
Echipa se pregătește în acest moment de o nouă participare la o competiție de elită în Statele Unite ale Americii, care se va desfășura în perioada 26–28 iunie la Universitatea Johns Hopkins din statul Maryland.
Foto credit: Facebook / AICitizens





