26 martie 1977 – A trecut la cele veşnice în Bucureşti, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Marina Justinian (din botez Ioan). Studii Ia Seminarul Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (1915-1923) şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1925-1929), învăţător în Olteanca-Vâlcea (1923- 1924) şi în Băbeni-Vâlcea (1924-1930), paralel preot paroh în Băbeni (1924-1932), director al Seminarului Teologic şi preot slujitor la Catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea (1932-1933), preot paroh la Biserica „Sf. Gheorghe” din aceeaşi localitate (1933-1945).
Rămas văduv, în 1945 a fost ales arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu titlul „Vasluianul” (1945- 1947); locţiitor al scaunului mitropolitan din Iaşi (din august 1947), arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei (ales 19 noiembrie 1947, înscăunat 28 decembrie); locţiitor de patriarh (din februarie 1948); la 24 mai 1948 ales, iar la 6 iunie 1948 înscăunat ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, păstorind până la moarte.
Ca patriarh rămâne în istoria Bisericii româneşti prin cunoscutul său „apostolat social”, prin care a ştiut să dea o nouă orientare activităţii Bisericii în condiţiile de viaţă instalate de regimul comunist, în pofida tuturor dificultăţilor. În cei 29 de am de patriarhat au avut loc o seamă de evenimente şi schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei româneşti în lumea creştină şi l-au făcut o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii. La 19-20 octombrie 1948, Sf. Sinod a votat un nou Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia având atunci numai 5 mitropolii, cu 13 eparhii sufragane, la care se adăugau 2 eparhii româneşti în „diaspora”. În 1950 Sf. Sinod a hotărât – pentru prima oară – trecerea unor ierarhi, călugări şi credincioşi români în rândul sfinţilor şi generalizarea cultului unor sfinţi ale căror moaşte se găsesc în ţara noastră; canonizarea lor solemnă s-a făcut în 1955. În 1948 s-a procedat la reorganizarea învăţământului teologic ortodox; de atunci şi până în 1989 au funcţionat două Institute teologice de grad universitar (Bucureşti şi Sibiu) şi şase Seminarii teologice (Bucureşti, Buzău, Mănăstirea Neamţ, Cluj, Craiova şi Caransebeş). S-au editat noi periodice bisericeşti ori şi-au continuat apariţia cele vechi: „Biserica Ortodoxă Română” (din 1874), „Ortodoxia”, „Studii Teologice” (reviste centrale), „Glasul Bisericii” (a Mitropoliei Ungrovlahiei), „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, „Mitropolia Ardealului”, „Mitropolia Olteniei” şi „Mitropolia Banatului” (reviste mitropolitane), la care se adaugă o serie de periodice editate de comunităţile ortodoxe romane de peste hotare.
S-au reeditat Biblia sinodală, în două ediţii (1968 şi 1975), Noul Testament (1951), toate cărţile de cult (fiecare în mai multe ediţii), aproape toate manualele necesare pentru învăţământul teologic universitar şi seminarial, la care se adaugă o serie de lucrări cu caracter teologic şi istoric, scrise de ierarhi, profesori de teologie şi preoţi, sau teze de doctorat. Patriarhul însuşi a publicat 12 volume, sub titlul semnificativ Apostolat social (Bucureşti, 1948-1976), cu toate pastoralele, cuvântările şi articolele sale. S-au restaurat zeci de biserici monumente de artă, s-au ridicat biserici noi şi s-au pictat fie unele din cele vechi, fie din cele noi, s-au amenajat aproximativ o sută de muzee şi colecţii de obiecte bisericeşti, mai ales în incinta unor mănăstiri. A purtat o grijă deosebită preoţilor de mir, asigurându-le salarii, precum şi pensii; a creat aşezăminte de asistenţă socială pentru preoţi şi călugări bătrâni (Dealu), pentru călugăriţe şi preotese bătrâne (Viforâta).
A întreţinut legături cu celelalte Biserici Ortodoxe surori şi cu alte Biserici creştine. El însuşi a făcut vizite, în fruntea unor delegaţii sinodale, la Bisericile: Rusă (de mai multe ori). Georgiană (1948), Sârbă (1957), Bulgară (1953, 1966 şi 1971), Patriarhiile Ecumenică (1968), de Alexandria (1971) şi Ierusalim (1975), Biserica Greciei (1963, 1971 şi 1975). S-au iniţiat relaţii cu Bisericile vechi orientale, prin vizite reciproce: patriarhul a vizitat Biserica Etiopiana (1969 şi 1971), Biserica Coptă (1969 şi 1971), Biserica Siriană din Malabar-India (1969). S-au iniţiat şi întreţinut relaţii cu o serie de Biserici romano-catolice naţionale, unele vizitate de el însuşi în fruntea unor delegata sinodale; Austria (1969), Germania (1970), Belgia (1972), cu Biserica vechilor catolici şi cu Biserica anglicană. La rândul lor, delegaţi ai tuturor acestor Biserici au vizitat pe patriarhul Justinian şi Biserica sa. După 1961, când Biserica Ortodoxă Română a reintrat în Consiliul Ecumenic al Bisericilor, ea participă la toate acţiunile desfăşurate în cadrul mişcării ecumenice actuale: Consiliul Ecumenic al Bisericilor, Conferinţa Bisericilor Europene etc.
A fost înmormântat în Biserica „Radu Vodă” din Bucureşti.
