Elevii unui liceu din Iași au oferit persoanelor vulnerabile 150 de meniuri și pachete umanitare

Elevii Liceului „Varlaam Mitropolitul” din Iași au oferit 150 de meniuri și pachete umanitare persoanelor vulnerabile cu sprijinul Platformei Faptelor Bune a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei Fiideajutor.ro.

Activitatea s-a desfășurat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași, în cadrul opționalului „Cultivarea sufletului”, coordonat de părintele Cosmin Brînză.

Alexandra Haliț, elevă implicată în proiect, a mărturisit: „Acest proiect ne-a amintit faptul că, indiferent de locul în care locuim, de ce haine purtăm, de ce educație avem sau de ce trecut avem, până la urmă suntem cu toții oameni”.

„Am avut ocazia de a asculta întâmplări din viața celor pe care i-am ajutat și am realizat că există o formă de marginalizare care nu este tratată cu suficientă seriozitate. Dacă ar exista mai multe proiecte de acest fel, am putea face o schimbare reală în viața acestor oameni”, a adăugat eleva.

Fiideajutor.ro este Platforma Faptelor Bune a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, punctul de întâlnire pentru toți cei care doresc să ofere din resursele, timpul și expertiza lor în sprijinul aproapelui, o punte între cei care au nevoie și cei care pot oferi ajutor.

Foto credit: Doxologia.ro


Știri recente