S-au împlinit, joi, 134 de ani de la trecerea în viața veșnică a marelui poet, dramaturg și om politic, Vasile Alecsandri.

Autorul Horei Unirii, era considerat de B. P. Hasdeu drept „reprezentantul cel mai puternic, cel mai complet al gândirii şi simţirii româneşti”.

„El a cântat toate dorinţele, el a plâns toate nevoile şi necazurile românimii, el şi-a îmbărbătat neamul. În mintea lui întreagă n-a fost loc pentru nimic ce n-a fost specific românesc şi în talentul lui nici o pornire, care să nu fi fost specific românească”.

Hasdeu considera că Vasile Alecsandri a fost „gloria indiscutabilă a literaturii româneşti”.

Vasile Alecsandri

Marele poet s-a născut pe 21 iulie 1821 în zona Bacăului, în familia medelnicerului Vasile și al Elenei Alecsandri.

Și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, pe moșia tatălui său, unde va reveni ulterior cu recurență în decursul vieții.

După ce a studiat inițial cu un profesor grec, iar mai apoi cu maramureșeanul Gherman Vida, între 1828 și 1834, a studiat la Iași la pensionul lui Victor Cuenim. La Iași i-a avut colegi pe Mihail Kogălniceanu și pe faimosul actor Matei Millo, pentru care va scrie opere precum Cucoana Chirița. A continuat studiile la Paris, unde a absolvit bacalaureatul în 1835.

Primele încercări literare în limba franceză au apărut în 1838: Zunarilla, Marie, Les brigands, Le petit rameau, sau Serata. În 1839, a revenit în țară și a ocupat un post în administrație până în 1846. Anul 1840 îl va găsi la conducerea teatrului ieșean, unde a debutat ca dramaturg și a avut un succes nemaiîntâlnit.

Conform evaluărilor făcute de criticii literari, opera sa dramatică însumează circa 2.000 de pagini și reprezintă segmentul cel mai solid și mai consistent al întregii lui activități scriitoricești.

În paralel cu teatrul, a scris poezie. Călător în munții Moldovei în anul 1842, a descoperit valoarea artistică a poeziei populare, pe care o va transpune ulterior în volume precum cel de Doine. În anul 1844, ajutat de Kogălniceanu și Ion Ghica, a editat săptămânalul Propășirea, unde a publicat versuri, dar și opere de teatru precum Iorgu de la Sadagura.

În 1848, urma să fie unul dintre fruntașii Revoluției, care în Moldova a avut un caracter pașnic. Întrucât numele lui se afla pe petiția în 16 puncte adresată domnitorului Mihai Sturdza, el fiind cel care se pare că a și redactat-o, a fost exilat, context în care va ajunge din nou o vreme la Paris. În luna decembrie a anului 1849 a revenit în țară.

S-a căsăstorit cu Paulina Lucasievici în 1855, cu care a avut o fiică și, începând cu anul 1860, s-a stabilit la Mircești, de unde va pleca doar pentru diferite misiuni diplomatice.

Până în 1863 a activat în sfera politică unde a contribuit semnificativ la Unirea din 1859, având ocazia de a fi ales domnitor, însă starea de sănătate nu i-a permis asta.

După retragerea din politică a devenit membru al Societății Academice Române unde s-a manifestat ca un partizan al principiului fonetic în ortografie.

În 1884 ajunge senator, iar în 1885, ministru plenipotenţiar la Paris, însă starea sănătăţii lui e din ce în ce mai rea.

La 22 august 1890 se va stinge din viață, după o lungă suferință, fiind înmormântat la conacul său de la Mircești.

Casele memoriale, în renovare

Mausoleul și Casa memorială „Vasile Alecsandri” din Mircești au fost preluate de la Academia Română de Consiliul Județean Iași, în luna mai, pentru restaurare. Acolo au fost înmormântați Vasile Alecsandri şi soţia sa Paulina, precum şi părinţii poetului, Elena şi Vasile Alecsandri vornicul.

De asemenea, în renovare se află și casa memorială de la Bacău, care a aparținut familiei Alecsandri. Acolo, lucrările au început din luna februarie și costul este suportat de Consiliul Județean Bacău.

Sursă foto: Muzeul Literaturii Iași