Casa memorială a lui Vasile Alecsandri din Bacău va fi restaurată: Au început lucrările

Casa memorială a poetului Vasile Alecsandri din Bacău va fi renovată. Lucrările au debutat la începutul lunii februarie.

Contractul care prevede reabilitarea monumentului istoric a fost semnat de Consiliul Județean Bacău la mijlocul lunii decembrie.

Durata proiectului este de 27 de luni, dintre care în primele 3 luni se va face proiectarea lucrărilor apoi în următoarele 24 se va desfășura șantierul.

Costul reparațiilor se ridică la 3.3 milioane de lei și va fi suportat în totalitate de Consiliul Județean Bacău.

La semnarea contractului, Președintele Consiliului Județean a anunțat că a primit ca donație o ediție princeps (1866) „Vasile Alecsandri – Poezii Populare ale Românilor” care va fi expusă în casa memorială.

Scurt istoric

Monumentul istoric, remarcabil prin stilul conacelor boiereşti şi prin coloanele în stil grecesc, a fost construit la sfârşitul secolului al 18-lea, fiind cea mai veche clădire din municipiul Bacău.

Casa a aparţinut familiei poetului Vasile Alecsandri, apoi a fost achiziţionată de generalul Dragomir Badiu, cel care a înfiinţat aici, în 1919, primul centru de cultură din oraşul Bacău (Casa de Sfat şi Citire „Vasile Alecsandri”).

A fost naţionalizată în perioada comunistă, iar după 1989 a fost, pentru o scurtă perioadă de timp, sediul unei grădiniţe. În 1991, a fost inclusă pe lista monumentelor istorice.

În anul 2019, casa a fost cumpărată de Consiliul Județean Bacău care început ulterior demersurile pentru renovare.

Sursă foto: public domain

Comentarii Facebook


Știri recente