10 ani de Bucuria Poveștilor la Radio Trinitas: Suntem parte din aceeași poveste, spune Adriana Ene

Luna aceasta, la împlinirea unui deceniu de la inaugurarea emisiunii „Bucuria Poveștilor” la Radio Trinitas, realizatoarea Adriana Ene a primit de la Părintele Patriarh Daniel Ordinul Crucea „Maria Brâncoveanu”. Ea a vorbit pentru Basilica.ro despre principalele bucurii pe care i le-a adus emisiunea în zece ani de existență.

Cel mai mare dar al acestei emisiuni este dragostea sinceră a copiilor, spune povestitoarea. Ei contribuie efectiv la realizarea ei, amintindu-ne astfel că, atunci când ne unim în bine, suntem toți parte din aceeași mare și frumoasă poveste – una adevărată, pe care o scriem chiar noi clipă de clipă.

Basilica.ro: Ce-ți amintești de la începuturile emisiunii „Bucuria Poveștilor”? Prima bucurie, prima mirare?

Adriana Ene: Prima și cea mai frumoasă amintire legată de începuturile emisiunii Bucuria Poveștilor este o emoție. Emoția începutului. Emoția de a realiza și prezenta live o emisiune radiofonică. Aveam, pe atunci, o experiență de 11 ani în Televiziunea Română dar, niciun fel de experiență de radio.

Era ora 20.05, stăteam în fața microfonului, în studioul Radio Trinitas și auzeam în căști genericul de început al emisiunii. Prin ciclopul studioului (fereastra care leagă studioul de Regie) îmi priveam colegul care urma să-mi facă semnul de Direct exact în momentul în care se aprindeau luminițele roșii ce anunțau și ele faptul că eram live.

La emisiunea aniversară de 10 ani. Foto: Radio Trinitas

Radioul ajunge mai repede în casele oamenilor

Inima îmi bătea cu putere, eram fericită pentru debutul unei emisiuni radiofonice, emoționată, deoarece era primul meu contact cu radioul, pregătită pentru cel puțin două săptămâni în care să vorbesc fără ca cineva să sune, uimită de rapiditatea cu care copiii au reacționat și telefonul a început să zbârnâie prietenos.

Prima bucurie a fost ca o revelație. Mi-am dat seama că radioul ajunge mai repede în casele oamenilor de pretutindeni. Părea că e nevoie de o emisiune pentru copii, că era așteptată și că a fost primită cu drag chiar de la început. A fost neașteptată această conștientizare.

În ajunul Sfântului Nicolae, pe 5 decembrie 2011, venisem nepregătită pentru o primire atât de caldă și de generoasă din partea publicului. Am fost, poate, asemeni unui colindător care, nici nu a apucat bine să întrebe „Primiți cu colinda?” și gazda a și deschis poarta sufletului său și m-a primit înăuntru.

Șansa cea mai mare a fost că veștile – poveștile de la „Bucuria Poveștilor” au fost primite în casele ascultătorilor lună de lună, an de an, de zece ani încoace.

Numele emisiunii a fost dat de Părintele Patriarh Daniel

Basilica.ro: Ce bucurii memorabile ți-a făcut emisiunea ție, personal? Poate câteva exemple, momente, amintiri care ți-au rămas mai vii.

Adriana Ene: Prima bucurie vine chiar de la Preafericirea Sa Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a ales să dea titlul și să susțină acest proiect radiofonic. De mai multe ori la rând, a încurajat emisiunea prin distincțiile oferite de-a lungul timpului.

Anul acesta mi-a făcut deosebita cinste de a-mi acorda Ordinul Crucea „Maria Brâncoveanu” o onoare pe care am primit-o cu foarte mare recunoștință și bucurie.

Ordinul Crucea „Maria Brâncoveanu” acordat luna aceasta Adrianei Ene de către Părintele Patriarh Daniel. Foto: Radio Trinitas

La acestea se adaugă fiecare întâlnire neașteptată cu ascultătorii emisiunii, surprizele pe care mi le fac copiii venind în vizită fără să mă anunțe, știind cât de dragi îmi sunt, tot ceea ce am construit alături de ei de-a lungul timpului.

Basilica.ro: Ce bucurii memorabile le-a oferit emisiunea ascultătorilor?

Adriana Ene: Ei, aici chiar că nu pot răspunde obiectiv… Doar ascultătorii ar putea spune în ce seară ori moment, o poveste, un gând, un cântec, un joc, un cuvânt anume a așezat bucurie în inima sa.

La cele generale putem pune acțiunile de voluntariat, surprizele copiilor sărbătoriți care au fost sunați sau aduși la radio, edițiile speciale, întâlnirile dintre părinți și copii în studio, cântecele la chitară ale liceenilor…

Dar, în realitate, nu știm când și câtă bucurie a adus în casele sau sufletele celor care ascultă emisiunea.

Foto: Radio Trinitas

Tot ceea ce aș putea împărtăși și sper ca aceasta să ajute și mai mult la a înțelege cât de multe nu știm, este mărturisirea unei bunicuțe singure, dintr-un cătun îndepărtat, care mi-a zis odată că singura ei alinare este că are în casă un radio și ascultă „Bucuria Poveștilor”. Doar așa nu se mai simte singură.

Astfel de mărturisiri am primit adeseori, dar nu e locul lor aici, le păstrez în inima mea cu recunoștință și cumințenie.

Suntem parte din aceeași poveste

Basilica.ro: Ai avut invitați copii care au fost prezenți de mai multe ori alături de tine în studio, astfel încât să poți spune că i-ai urmărit crescând alături de „Bucuria Poveștilor”?

Adriana Ene: Da, așa este. Sunt mulți cei care au crescut odată cu această emisiune. Mi-ar plăcea să am capacitatea de a vedea de undeva, de la înălțime, întreaga comunitate a celor care ascultă „Bucuria Poveștilor”. Știu că sunt mulți, că e formată nu doar din copii ci, și din părinți, bunici, călători prin lumea largă de toate vârstele.

Suntem, ca să parafrazez un titlu de carte ce mi-a plăcut foarte mult, cei rămași și, în același timp, cei plecați. Și explic imediat. Deși cei mici au crescut, fiind mereu aproape de emisiune, au rămas aproape chiar și plecând din rândul audienței principale.

Foto: Radio Trinitas

S-a creat un fel de emulație în jurul acestui program radiofonic. Părinți și copii au simțit nevoia să fie mereu aproape, să construim evenimente speciale împreună, proiecte, campanii de sprijin, atunci când a fost necesar.

Vin din urmă alte generații dar, nu lăsăm în urmă generațiile care sunt prinse, din prisma vârstei, în alte preocupări. Suntem parte din aceeași poveste și am ales să ne avem cât mai uniți chiar dacă anii trec și preocupările, firesc, se schimbă. Și e suficient să anunțăm că e timpul să ne strângem laolaltă pentru un proiect anume și cu toții vin, de oriunde s-ar afla.

Părinții să se așeze uneori în locul copiilor

Basilica.ro: Ce învață copiii și ce învață adulții din interacțiunea „Bucuria Poveștilor”?

Adriana Ene: Adeseori, am simțit nevoia să așez în copii încrederea. Curajul de a se exprima, de a rosti ceea ce gândesc, simt, doresc. De a nu se mai teme așa de tare de greșeală, de a se înțelege pe ei înșiși și de a fi atenți la cei din jurul lor. A învăța prin joc și povești despre lumea aceasta mare cu tot ceea ce se află în ea este o provocare, una frumoasă și niciodată plictisitoare.

Copiii învață de ce e mai bine să fii bun când ai posibilitatea sau este mai ușor să fii rău – să răspunzi cu rău la rău. Învață că povestea e mai mult decât un moment de petrecere a timpului seara, înainte de culcare.

Învață să caute informații, să le filtreze, să discearnă, să fie atenți și la nevoile celor din jurul lor, să înțeleagă că modelele din viața lor nu au nicio legătură cu vedetismul, cu prostul gust și lipsa de bun simț.

Învață că ei sunt importanți prin ei înșiși și nu pot fi definiți doar de rezultatele școlare sau de vestimentația pe care o poartă. Învață că sunt cu toții minunați și diferiți, că e firesc ca unora să le placă mai mult matematica, altora româna, că unii sunt mai talentați la desen, la muzică și că nu este nimic greșit în aceste daruri diferite pe care fiecare dintre ei le are.

Nu știu exact ce învață părinții… Poate ar trebui întrebați chiar pe ei.

Foto: Radio Trinitas

Mi-aș dori, însă, ca părinții să se așeze uneori în locul copiilor lor, să nu uite că au fost și ei copii, să nu uite de joacă, de nevoia copilului de a înțelege motivele pentru care trebuie să respecte anumite reguli, să-și amintească faptul că extremele nu sunt bune. Că un copil care are doar interdicții nu va ști să gestioneze libertatea pe care, odată cu vârsta, o va avea cu sau fără voia părinților.

Mi-aș dori ca părinții să comunice cu copiii lor. Să comunice. Să-i vadă pe copii ca parteneri de dialog, să-i responsabilizeze nu prin imperative ci prin a face echipă cu ei. În mod cert, de la Bucuria Poveștilor și-au putut umple cel puțin o valiză cu jocuri de familie și cu povești adaptate pentru aproape orice situație din viața lor.

Copiii sunt și ei realizatori ai emisiunii

Basilica.ro: Au fost momente când copiii au contribuit decisiv la emisiune sau ți-au dat idei pentru ea?

Adriana Ene: Consider că în fiecare seară și în fiecare emisiune contribuția copiilor este importantă Ascultând emisiunea, ei învață multe și se dezvoltă, cel puțin așa îmi doresc să fie.

Dar, în aceeași măsură, eu învăț de la ei și sunt atentă la nevoile și cuvintele lor, deoarece prospețimea cu care ei îmbracă fiecare activitate nu poate exista decât venind din partea lor.

Foto: Radio Trinitas

Anii trec și emisiunea poate evolua doar cu sprijinul și implicarea copiilor. Unii dintre ei propun rubrici în emisiune, alții spun povești, alții recită, unii cântă, alteori inventează și ei jocuri.

În concluzie, „Bucuria Poveștilor” are realizatori multipli. Poate Adriana Ene este la cârmă, dar corabia noastră alunecă pe valurile timpului având la bord ca ajutoare de nădejde toți copiii care iubesc această emisiune.

Bucuria Poveștilor este dăruire și dar

Basilica.ro: Pe tine, personal, cum te-a ajutat munca la această emisiune să crești, să te dezvolți în plan personal?

Adriana Ene: „Bucuria Poveștilor” reprezintă pentru mine dăruire și dar. Dăruirea mea profesională și umană. Sunt zece ani de când familia mea știe că eu nu pot fi acasă seara, mai devreme de ora nouă sau zece. De cele mai multe ori, ziua mea începe de la șase dimineața și se încheie foarte târziu în noapte. De asemenea, am studiat permanent.

Școala Internațională de Storytelling pe care am absolvit-o în Anglia, școala de psihodramă clasică pe care o studiez și acum, faptul că studiez psihologia ca studentă de anul acesta, toate sunt și din dorința ca în emisiunea aceasta să vin mereu cu ceva nou, să fiu cât pot de bună pentru copiii aceștia minunați care au nevoie să fie îndrumați, să crească frumos. Pentru aceasta este nevoie de multă pregătire și de permanentizarea ei. Aceasta este dăruirea.

Darul este ceea ce mi-a oferit mie acest proiect, experiență îndelungată de a face direct. Am capacitatea se a susține orice eveniment, de televiziune, de radio sau de orice altă natură, live, pot vorbi liber, fără a mă bâlbâi sau pierde tocmai datorită anilor în care am făcut acest lucru.

Foto: Radio Trinitas

De asemenea, mi-am dezvoltat abilitățile de comunicare și de înțelegere a copiilor, de improvizare de jocuri și activități, de construire de proiecte și de a simți nevoile publicului și a le aduce în emisiune prin intermediul unor programe dedicate lor.

Și cel mai mare dar al acestei emisiuni este dragostea sinceră a copiilor. La care, adeseori, se adaugă și cea a părinților și bunicilor. Sunt darul și bucuria mea neprețuite, incomensurabile, împlinitoare.

Am conștientizat importanța și valoarea fiecărui cuvânt transmis în eter și faptul că niciodată nu știi cât de departe și unde ajung mesajele rostite. Aceste conștientizări m-au responsabilizat enorm și mi-au schimbat foarte mult perspectiva legată de importanța radioului în viața oamenilor.

Să nu ne temem

Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, jud. Suceava, condus de prof. Vasile Schipor. Foto: Radio Trinitas

Basilica.ro: În final, te rugăm să ne spui o poveste sau un fragment de poveste care te-a fermecat de curând!

Adriana Ene:

A fost odată o cetate înconjurată de un zid înalt, alb, care avea o singură poartă de intrare și de ieșire.

Într-o bună zi, o ființă uriașă și înspăimântătoare s-a așezat înafara cetății, lângă intrare. Nimeni nu mai putea intra sau ieși, așa încât alimentele începuseră să se împuțineze. Ori de câte ori cineva încerca  să se apropie , ființa  se ridica fluturând o bâtă imensă. Până la urmă, însuși împăratul s-a decis să meargă și să înfrunte monstrul.

În timp ce se îndrepta către poartă, uriașul a sărit în picioare scoțînd un răget ca un tunet. Primul impuls al împăratului a fost să o ia la goană însă, a mai făcut un pas. Uriașul a urlat din nou dar împăratul a continuat să înainteze. Și atunci, a observat un lucru ciudat – pe măsură ce se apropia, părea că uriașul se micșorează.

Ba chiar, în momentul în care a ajuns lângă el, acesta nu era mai mare decât degetul cel mic al împăratului. Aplecându-se, împăratul a ridicat ființa micșorată și, punând-o în palma sa, a întrebat-o:

– Cine ești?
– Numele meu, a spus uriașul, este frica.

Să nu ne temem, deci! Să fim curajoși, să credem în visurile noastre și să ducem mai departe valorile, tradițiile, credința și zborul devenirii noastre!

Foto credit: Facebook / Radio Trinitas

Comentarii Facebook


Știri recente