Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată la Ministerul Agriculturii printr-un târg de produse tradiționale

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va organiza, în perioada 22–24 ianuarie, un târg de produse tradiționale românești, dedicat celebrării Zilei Unirii Principatelor Române și promovării identității culinare autohtone.

Târgul va fi deschis publicului între orele 9:00 și 19:00, în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Potrivit Agerpres, „vizitatorii sunt invitați să descopere produse tradiționale realizate după rețete transmise din generație în generație”.

Organizatorii subliniază că „târgul creează un cadru în care tradiția, gustul autentic și respectul pentru munca producătorilor români se întâlnesc, celebrând spiritul Unirii Principatelor prin unitate, identitate națională și susținerea produselor autohtone”.

Alături de membrii Cooperativei Agricole Caprirom Sud-Muntenia și ai Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale din România, vor fi prezenți și producători reprezentativi din alte regiuni ale țării, în special producători și procesatori care dețin atestate în cadrul schemelor de calitate naționale – produs tradițional, produs montan sau produse alimentare obținute conform rețetelor consacrate.

Conform sursei citate, ediția din acest an aduce în atenția publicului producători noi, cu activități diverse, printre care o afacere de familie specializată în panificație și patiserie, axată pe producția zilnică de produse proaspete, producători de lactate obținute din materii prime autohtone, precum și un meșter popular.

Foto credit: Basilica.ro / Mihail Pătrășcanu


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…