Ziua Costumului Tradițional aduce intrarea gratuită la Muzeul ASTRA pentru vizitatorii în port popular

Vizitatorii în costum popular complet vor intra gratuit duminică în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, cu ocazia celei de-a IX-a ediții a Zilei Naționale a Costumului Tradițional din România, a anunțat Muzeul ASTRA din Sibiu.

Gratuitatea se acordă persoanelor care poartă costum popular complet. Pentru femei, acesta trebuie să cuprindă ie, poale, șurț și cătrință sau foi, brâu, laibăr ori pieptar, iar pentru bărbați – cămașă, cioareci sau ițari, brâu, laibăr ori pieptar și clop sau căciulă.

Tot duminică, începând cu ora 11:00, muzeul va găzdui la gospodăria-atelier de țesere a straielor din lână din Tilișca un eveniment dedicat „Iei de Mărginimea Sibiului” și patrimoniului Muzeului ASTRA. Muzeografii Elena Găvan și Alina Matei vor prezenta publicului evoluția istorică, simbolistica și caracteristicile cămășii femeiești tradiționale din zonă.

Potrivit organizatorilor, ia din Mărginimea Sibiului este „una dintre cele mai reprezentative din țară”, rafinamentul său determinând adoptarea ei ca simbol al iei românești în comunități din Transilvania și din alte regiuni ale țării.

Programul evenimentului include și un atelier demonstrativ de cusut motive specifice iei din Mărginimea Sibiului.

Scurt istoric

Ziua Națională a Costumului Tradițional din România este sărbătorită în fiecare an în duminica cea mai apropiată de data de 15 mai, dată aleasă în cinstea iei românești, celebrată internațional prin inițiativa „La Blouse Roumaine”.

Instituită prin lege în 2016, această zi are ca scop promovarea și păstrarea portului popular ca element esențial al identității culturale naționale. În întreaga țară, muzee, instituții culturale și comunități locale organizează evenimente, expoziții și ateliere menite să readucă în prim-plan frumusețea și diversitatea costumului tradițional românesc, care variază semnificativ de la o regiune la alta.

Ziua reprezintă, totodată, un îndemn adresat românilor de pretutindeni să îmbrace costumul popular și să transmită mai departe generațiilor viitoare o moștenire culturală de neprețuit.

Un reper al muzeelor românești

Muzeul ASTRA din Sibiu este unul dintre cele mai importante și mai mari muzee etnografice în aer liber din Europa, întinzându-se pe o suprafață de aproximativ 96 de hectare în Pădurea Dumbrava, la marginea orașului Sibiu.

Fondat în 1963, muzeul adăpostește peste 400 de monumente de arhitectură populară autentică, aduse din toate regiunile României – gospodării țărănești, mori de apă și de vânt, pive, fierării, biserici de lemn și ateliere meșteșugărești –, reconstituind astfel un veritabil sat tradițional românesc.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Arhiva


Știri recente