Ziua Copilului la centrul de sprijin în criza de sarcină al Arhiepiscopiei Râmnicului

Centrul de consiliere și informare „Doamna Maria Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului a desfășurat miercuri proiectul „De ziua ta, copile bun!”, destinat consolidării relației cu beneficiarii mame și copii și a rețelei de sprijin în favoarea lor.

Copiii proveniți din familiile în dificultate sprijinite de centru au participat la o activitate organizată la sediul din Râmnicu Vâlcea al instituției, unde au serbat Ziua Copilului cu dulciuri și pizza.

Psihoterapeutul Elena Nora Rotomeza a coordonat activități educative cu copiii veniți în vizită la centru de ziua lor: desene pe asfalt, jocuri cu mingea și alte activități.

„Am simțit cât de frumos este să fii copil. Am râs, ne-am jucat, am cântat și am petrecut timp de calitate împreună”, a declarat Viorica Adriana Iancu, Consilier Social al Eparhiei Râmnicului și coordonatoarea Centrului de consiliere și informare „Doamna Maria Brâncoveanu”.

„1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, este ziua în care cu toţii ne gândim la momentele plăcute din copilărie și ziua în care încercăm să conştientizăm faptul că toți copiii au nevoie de sprijinul şi de atenţia noastră”, a adăugat ea.

Recunoștința și dragostea sinceră a copiilor s-a manifestat prin bucuria din ochii lor, a adăugat Consilierul Social al Eparhiei Râmnicului, care i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, pentru sprijinul oferit acestei acțiuni.


Centrul de Consiliere și Informare „Doamna Maria Brâncoveanu” funcționează în curtea Paraclisului Arhiepiscopal Bunavestire din Râmnicu Vâlcea și își propune să sprijine mamele în criză de sarcină și familiile numeroase. A fost inaugurat în 2021.

Familia Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu este văzută de  mișcarea pro-viață ca model pro-viață și pro-familie. Sfântul domnitor martir și Doamna Marica, soția sa, au născut 11 copii.

Contact

Centrul de Consiliere și Informare „Doamna Maria Brâncoveanu”
Paraclisul Arhiepiscopal Bunavestire
Scuarul Mircea cel Bătrân nr. 1, Râmnicu Vâlcea
Tel.: 0734207681

Foto credit: Centrul „Doamna Maria Brâncoveanu”

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente