Vlad Plăcintă, omul care a salvat sute de vieți prin intermediul Asociației „Salvează o inimă” a fost decorat cu Crucea Moldavă, cea mai înaltă distincție pentru mireni a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Anunțul a fost făcut la 12 ani de la demararea primului proiect social de către Vlad Plăcintă, anume Așezământul social-educațional „Sfântul Efrem cel Nou” din satul Oneaga, comuna Cristești, Botoșani.
„Astăzi, prin mila lui Dumnezeu, am primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, distincția „Crucea Moldavă” – cea mai înaltă distincție pe care Mitropolia o oferă mirenilor. Această recunoaștere nu este doar a mea, ci a fiecăruia dintre voi, cei care ați sprijinit cu jertfă, cu rugăciune, cu dragoste și cu sprijin financiar acest așezământ care va rămâne mărturie peste generații”.
„Slavă lui Dumnezeu pentru toate și mulțumesc din inimă tuturor celor care au crezut în acest drum!”, a semnalat Vlad Plăcintă.

Peste 350 de copii ajutați
Vlad Plăcintă este un tânăr botoșănean care, în decurs de șapte ani, a strâns peste 7,5 milioane de euro pentru ajutorarea a 350 de copii care sufereau de afecțiuni grave și aveau nevoie de intervenții medicale complexe și costisitoare.
Totul a fost realizat prin intermediul Asociației „Salvează o Inimă”, înființată în 2019.
Într-un interviu, Vlad Plăcintă a explicat că în realizarea dezideratelor sale apar numeroase probleme, din cauza faptului că bolile pot prezenta evoluții surprinzătoare și atunci este nevoie de și mai mulți bani decât era prevăzut inițial.
„Apar complicații și implicit cheltuieli în plus. Ni se întâmplă foarte des la cazurile cu afecțiuni oncologice, când pacientul nu răspunde la tratament. Noi continuăm campania până când reușim să strângem toți banii”, a explicat botoșăneanul.
Oamenii simpli sunt cei mai bogați români
Vlad Plăcintă a explicat că majoritatea donatorilor sunt oameni simpli, care oferă din puținul lor pentru a-i ajuta pe alții. În peste 260 de campanii s-au strâns 7,5 milioane de euro.
Vlad Plăcintă are 39 de ani și s-a născut în comuna Frumușica, județul Botoșani.
În 2023, Vlad Plăcintă a fost desemnat „Omul Anului” de către Televiziunea Română, în urma votului publicului și al unui juriu, pentru impactul său în salvarea vieților. Este cetățean de onoare al municipiului Botoșani și al comunei Frumușica. Este căsătorit și tată a doi copii.
Foto credit: Vlad Plăcintă / Facebook






