„Vino!” – o chemare la credință și iubire în Dumnezeu

Duminica a 9‑a după Rusalii (Umblarea pe mare ‑ Potolirea furtunii) Matei 14, 22‑34

În vremea aceea Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va da drumul mulţimilor. Iar El, dând drumul mulţimilor, S‑a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Şi făcându‑se seară, era singur acolo. Iar corabia era deja în mijlocul mării, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându‑L umblând pe mare, ucenicii s‑au înspăimântat, zicând că e nălucă, şi de frică au strigat. Dar el le‑a vorbit îndată zicându‑le: Eu sunt, nu vă temeţi! Atunci Petru răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i‑a zis: Vino! Iar Petru coborându‑se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s‑a temut şi, începând să se scufunde, a strigat zicând: Doamne, scapă‑mă! Iar Iisus întinzând îndată mâna, l‑a apucat şi i‑a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te‑ai îndoit? Şi suindu‑se ei în corabie, s‑a potolit vântul. Iar cei din corabie I s‑au închinat zicând: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului.

După prima înmulți­re a pâinilor, Domnul a săvârșit alte mari minuni asupra naturii: minunea umblării pe mare și cea a unei noi potoliri a furtunii pe mare (cf. Mt. 8, 23‑27). La acestea se adaugă și altele, în același context, cum vom vedea.

După ce mulţimea a mâncat şi s‑a săturat din pâinile şi peş­tii înmulţiţi prin minune, „îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă îna­intea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor” (v. 22). El face acest lucru nu numai pentru că voia „să se roage singur” (v. 23), ci mai ales pentru că, aşa cum ne spune Evanghelia de la Ioan (6, 15), mulţimea voia să‑L ia cu sila şi să‑L facă rege.

Iisus le poruncise ucenicilor să treacă pe ţărmul celălalt, adică spre Betsaida, cum precizează Evanghelia de la Marcu (6, 45). Dar vântul le era împotrivă. De aceea, „la a patra strajă din noapte” (v. 25), adică spre dimineaţă, între orele 3 şi 6 (căci cei vechi împărţeau cele 12 ore ale nopţii în patru „străji”, de câte trei ore fiecare), corabia se afla încă „în mijlocul mării” (Mc. 6, 47). Evanghelia de la Ioan ne spune că ea se afla „ca la douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii” de la ţărmul de unde plecaseră ucenicii, adică la vreo 5 km. Cum marea Galileii are o lăţime de aproximativ 10 km, înseamnă că se aflau, într‑adevăr, „în mijlocul mării”. Ucenicii erau, desigur, nu numai obosiţi peste măsură, ci şi tulburaţi de neputinţa de a ajunge la ţărmul dorit. Atunci Iisus, Care îi vedea „cum se chinuiau vâslind” (Mc. 6, 48), vine la ei pe mare. Iată o primă minune despre care ne vorbește această pericopă: Iisus umblă cu picioarele pe marea înfuriată! Urmează alte mari minuni.

Mai multe detalii în Ziarul Lumina de Duminică.

Comentarii Facebook


Știri recente