Vindecarea aproapelui prin rugăciunea altora

CUVNT TEOLOGIC al părintelui Dumitru Stăniloae:

Duminica a IV-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutașului)

Rugați-vă unii pentru alții” (Iacob 5, 16)

Sfânta Scriptură ține în mare cinste rugăciunea. Pe fiecare pagină vorbește despre puterea și roadele rugăciunii. În rugăciune se înfăptuiește legătura omului credincios cu Dumnezeu. Pentru omul care se află în starea de rugăciune, Dumnezeu nu mai este numai o te-mă de gândire, ci o realitate prezentă în fața lui. În momentele de rugăciune creștinul nu este singur, chiar dacă nu e în legătură cu nimeni dintre oameni, ci vorbește cu Dumnezeu, mai bine zis este în dialog cu Dumnezeu, întrucât nu numai el vorbește către Dumnezeu, ci și Dumnezeu vorbește către el, răspunzând cu făgăduințele, cu asigurările și cu mângâierile Lui la cererile celui ce se roagă, la grijile și la durerile acestuia.

De aceea, din rugăciune îi vine celui ce se roagă liniștire, răbdare, nădejde și înseninare, oricare ar fi necazurile care îl învăluie; îi vine răbdare în a suporta greutățile și putere de a stărui în efortul pentru învingerea lor. Prin rugăciune, puterea lui Dumnezeu se comunică omului care se află în convorbire cu El.

De cele mai multe ori omul credincios nu se roagă numai pentru sine, ci și pentru alții. Chiar și atunci când se roagă pentru sine, se roagă să fie folositor altora. La rândul ei, grija pentru alții în rugăciunea lui, dragostea de alții, dă un plus de putere celui ce se roagă, face ca rugăciunea lui să fie și mai caldă.

Despre puterea deosebită a rugăciunii făcute pentru alții amintim cuvintele pline de un bo-gat și adevărat conținut ale Sfântului Apostol Iacob, cuprinse în epistola sa: „Rugați-vă unul pentru altul, ca să vă vindecați, că multă putere are rugăciunea dreptului în lucrarea ei” (Iacob 5, 16).

Dumnezeu, Care a creat și susține prin suflet viața și organizarea trupului, Își comunică puterea întăritoare și susținătoare a sufletului și prin acesta puterea de susținere și de refacere a organizării echilibrate a trupului, prin firul rugăciunii. Prin acest fir se înfăptuiește transfuzia de putere de la Dumnezeu la sufletul și trupul nostru. Dumnezeu poate aduce astfel prin rugăciune o îndreptare sau o întărire în starea tulburată sau slăbită a trupului, făcând ca substanțele infuzate în el ca medicamente să se încadreze deplin în organismul trupului și să-i refacă echilibrul tulburat, sau să restabilească acest echilibru chiar și atunci când substanțele medicale infuzate se dovedesc fără efect. De câte ori nu ne spun medicii: trebuie să-ți menții curajul, trebuie să fii optimist, să ai încredere, trebuie să te ferești de supărări, nu te lăsa deprimat de insuccese, de piedicile ce ți se pun de către cei ce nu-ți vor binele, de durata bolii! Fără aceasta, medicamentele nu-ți pot fi de mare folos.

Dar când poate câștiga credinciosul mai multă încredere, decât atunci când simte prin ru-găciune că este în comuniune cu Dumnezeu? Sfântul Apostol Iacob spune direct că prin rugăciune nu ne vindecăm numai pe noi înșine, ci și unii pe alții. Aceasta pentru că ru-găciunea făcută pentru alții, când este însuflețită de o mare grijă iubitoare față de ei, este mai puternică decât rugăciunea pentru noi înșine. Rugăciunea aceasta este plină de forță și de efect, spune Sfântul Apostol Iacob. Dacă rugăciunea în general nu este o simplă înșirare de cuvinte, ci e plină de putere, cu atât mai mult rugăciunea pentru alții poartă în ea putere, poartă puterea ființei noastre, mobilizată și sporită de puterea lui Dumnezeu, spre cei pentru care o facem.

Gândul și cuvântul nostru bun îndreptate spre altul îi duc aceluia putere, căci noi nu suntem separați unul de altul în planul nevăzut, atunci când suntem legați prin iubire. Cu atât mai mult îi duc aceluia puterea gândul și cuvântul nostru, când sunt gând și cuvânt de rugăciune, când îl prindem și pe acela în legătura noastră cu Dumnezeu. Atunci, de la noi la el curge nu numai puterea ființei noastre, ci și puterea lui Dumnezeu care e în noi prin rugăciune.

În rugăciunile ce le facem unii pentru alții nu ne unim numai cu Dumnezeu, ci și unii cu al-ții în Dumnezeu. Puterea lui Dumnezeu circulă atunci în noi. Așa circulă puterea lui Dum-nezeu în noi toți care ne rugăm împreună și unii pentru alții în vremea Sfintei Liturghii. Și prin însuși acest fapt rugăciunea este o valoare și o mângâiere prin ea însăși. Este o bucurie și o mângâiere să putem zice unii către alții ceea ce a spus Sfântul Apostol Pavel: „Sun-teți în inimile noastre, ca împreună să murim și împreună să trăim” (2 Corinteni 7, 3). Propriu-zis, cei ce au pe alții în inima lor și prin aceasta Îl au pe Dumnezeu Însuși nu mai mor, sau chiar dacă mor, ei sunt vii în vecii vecilor. Și aceasta este Biserica, ca unitate în Dumnezeu: prezența unora în inimile celorlalți. Această uni-tate este înfăptuită și trăită mai ales în rugăciunile unora pentru alții.

Dă-ne, Doamne, duhul acestei rugăciuni în toată vremea, ca odată cu aceasta să avem uni-rea cu Tine și cu ceilalți, să avem viața care nu se sfârșește. Căci viața este una cu dragos-tea și dragostea în veci nu piere. Dă-ne să Te lăudăm cu o gură și cu o inimă, adică în de-plina unitate a dragostei neîncetate și veșnice. Amin!

* (Predică) la Duminica a IV-a după Rusalii, în revista Glasul Bisericii (nr. 5-6, 1972, pp. 507-509) și publicată și în săptămânalul „Lumina de Duminică” din data de 21 iulie 2013

Comentarii Facebook


Știri recente