Victimele deportărilor în Bărăgan au fost comemorate la Timișoara: Programul a inclus un parastas și simpozion

Victimele deportărilor în Bărăgan au fost comemorate joi la Timișoara printr-un parastas și un simpozion organizate la împlinirea a 75 de ani de la evenimentul tragic.

Manifestările au debutat la Monumentul Deportaților din Parcul Justiției, unde Mitropolitul Ioan al Banatului a oficiat slujba de pomenire pentru cei care și-au pierdut viața în urma strămutărilor forțate din anul 1951.

Înaltpreasfinția Sa a evocat suferințele îndurate de cei care au fost obligați să-și părăsească locuințele și să înceapă o viață nouă în Câmpia Bărăganului: „V-am văzut inimile frățiilor voastre tot atât de frumoase, vii și calde și iubitoare, așa cum au avut și părinții dumneavoastră”.

„Sunteți aici într-un număr atât de important, arătând recunoștința înaintașilor dumneavoastră, a părinților, a fraților cu care ați împărțit brazda de pământ din Bărăgan în urmă cu 75 de ani”.

Mitropolitul Banatului a îndemnat la păstrarea vie a memoriei acelor evenimente și la implicarea generațiilor tinere: „E bine că veniți cu o lumânare la momentul acesta, dar poate că aveți fiu, fiică, nepot, aduceți-i cu dumneavoastră la aceste momente de comemorare ca să nu se uite încă mult timp cele petrecute în urmă cu 75 de ani în istoria poporului român”.

Victimele deportărilor în Bărăgan au fost comemorate joi, 18 iunie 2026, la Monumentul Deportaților din Parcul Justiției din Timișoara, unde Mitropolitul Ioan al Banatului a oficiat slujba de pomenire. Foto credit: Mitropolia Banatului

Memoria unei tragedii

După slujba de pomenire, manifestările au continuat la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”, unde a avut loc un simpozion dedicat memoriei celor peste 40.000 de persoane deportate din Banat și sud-vestul Olteniei.

Președintele Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan, Tiberiu Sarafolean, a explicat că programul a inclus prezentări susținute de autori care au cercetat fenomenul deportărilor, precum și vernisarea expoziției „Rusaliile Negre”, realizată de Memorialul Sighet.

Subprefectul județului Timiș, Deian Popov, a subliniat că deportările au lăsat urme adânci în comunitățile afectate: „A fost o rană adâncă lăsată în sufletele a peste 40.000 de oameni”.

„La trei sferturi de secol distanță, suntem aici nu doar pentru a rememora suferința, ci pentru a onora demnitatea, curajul și puterea celor care au supraviețuit. Ei au transformat pustiul Bărăganului într-un loc al rezistenței și al solidarității”, a declarat subprefectul pentru Trinitas TV.

Evenimentul comemorativ a continuat cu un simpozion la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara. Foto credit: Mitropolia Banatului

Eveniment dedicat memoriei deportaților

În continuarea manifestărilor a fost prezentată expoziția realizată de Fundația Academia Civică și Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și a fost lansat audiobook-ul Amarul Bărăganului, vol. I – Plecarea, realizat de un grup de studenți.

Directorul executiv al Fundației Academia Civică, Ioana Boca, a subliniat valoarea mărturiilor incluse în volum, drept „un omagiu adus tuturor celor care au suferit”.

La finalul evenimentului au fost oferite distincții unor persoane care au sprijinit activitatea Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan, fiind prezentat și Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social” în grad de Cavaler, acordat de Președintele României marți.

Manifestarea a fost organizată de Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan, în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara.

Foto credit: Mitropolia Banatului


Știri recente