Colecția Omiliilor Sfântului Grigorie Palama, în forma pe care o avem astăzi, cuprinde doar cuvântările care s-au păstrat, fie pentru că au fost consemnate de ucenicii predicatorului, fie că au fost scrise de însuși Sfântul Grigorie. În orice caz, sursele istorice indică în unanimitate că primele Omilii au fost rostite de Sfântul Grigorie Palama în Athos, la Marea Lavră, în jurul anului 1334.
Părintele Dumitru Stăniloae ne oferă unele informații în acest sens: „În al cincilea an (1330-1331) de viețuire pe muntele de lângă Veria, silit de desele incursiuni ale sârbilor, s-a dus iarăși la Athos, așezându-se aproape de Marea Lavră, în schitul Sfântul Sava și venind numai rar la Lavră, la Sfânta Liturghie. A început să țină predici, apoi să scrie. Mai întâi a compus un cuvânt despre cuviosul Petru, apoi unul despre intrarea Născătoarei de Dumnezeu în templu și petrecerea ei acolo. Omilia aceasta se găsește în Codex Coislinus 97, ca a 49-a”.
Precizări importante ale părintelui Jean Meyendorff
Aceleași informații, însă cu câteva precizări importante, ne sunt oferite de părintele Jean Meyendorff. El accentuează faptul că Sfântul Grigorie Palama căpătase deja la Athos o anumită notorietate și că probabil cuvântările sale erau deja cunoscute în mediul athonit: „Palama a rămas 5 ani la Veria, dar a trebuit să o părăsească în 1331, pentru că incursiunile sârbilor făceau zona mai puțin sigură. S-a întors la Athos și s-a așezat în isihastirionul de la „Sfântul Sava”, în apropierea Marii Lavre, pentru a continua același mod de viețuire ca la Veria: izolare totală cinci zile pe săptămână, Liturghie și convorbiri duhovnicești cu frații în fiecare sâmbătă și duminică. Fiind ieromonah, Grigorie săvârșea, când îi venea rândul, slujbele de la Marea Lavră, și era prezent în mănăstire de-a lungul momentelor celor mai importante ale anului liturgic (așa se explică faptul că la slujba de seară din Joia mare a fost indignat de vorbăria unor călugări din timpul cântărilor, și a preferat să se adune în sine și să se dăruiască rugăciunii curate). Altă dată, câțiva ani mai târziu, la Tesalonic, a avut o vedenie în care Sfântul Antonie îi interzicea să renunțe la rugăciunile care se făceau în mănăstire sub pretextul că rugăciunea minții ar fi superioară. Aceste incidente, relatate de Filotei, reflectă atitudinea isihaștilor din secolul al XIV-lea față de monahismul comunitar contemporan lor: ei constată adesea o anumită decadență care se manifesta în cadrul monahismului comunitar, dar teologia sacramentală și liturgică ai căror promotori erau nu le permitea să opună spiritualitatea individuală, bazată pe rugăciunea lui Iisus, evlaviei eclesiale și comunitare. În acest fel, Palama, urmând exemplul lui Teolipt al Filadelfiei, a susținut la Tesalonic o adevărată renaștere liturgică, iar ucenicul si biograful său, Filotei, a fost de asemenea un codificator al Liturghiei, insistând în toate Viețile sfinților isihaști pe care le-a scris, pe fidelitatea acestora față de viața comunitară a mănăstirilor unde trăiau. La Sfântul Sava, Palama a dobândit o oarecare notorietate în lumea athonită și, în vârstă de 38 de ani, a început să scrie. Prima sa lucrare a fost Viața lui Petru Athonitul, și a doua lungul tratat despre Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (compusă pentru respingerea celor care negau caracterul istoric al evenimentului comemorat de această sărbătoare; printre ei se găsea probabil și Nichifor Gregora). Astfel, de la începutul activității sale literare, Palama a făcut dovada unui extrem atașament față de Maica Domnului: Filotei a remarcat acest lucru și vom găsi acest atașament în toată opera doctorului isihast. Nu știm care sunt celelalte opere pe care Palama le-a redactat în acea epocă și despre care tot Filotei amintește: probabil Capitolele despre rugăciune și curăția inimii, Răspunsul către Pavel Asan, despre schima mare. Omilia a 40-a, despre Sfântul Ioan Botezătorul, a fost rostită tot la Athos, dar probabil într-un sejur ulterior al lui Palama la Athos. Putem afirma cu certitudine că Palama a redactat, în jurul anului 1336 – deci la Sfântul Sava – Tratatele apodictice despre purcederea Duhului Sfânt, cu ocazia noilor discuții despre unirea Bisericilor, pentru care legații papali au venit să negocieze la Constantinopol, cu guvernul lui Andronic III, în 1333-1334″.
Cateheze imprimate de experiența personală a vieții liturgice
Acest fragment mai amplu, redat aici pentru prima dată în limba română, cadrează foarte bine începutul activității omiletice a Sfântului Grigorie. Omiletul era deja preot, fiind hirotonit la Tesalonic, în jurul anului 1326. Faptul acesta confirmă ipoteza că deja la 1334, de când datează primele Omilii păstrate, probabil existau multe alte cuvântări, care însă nu sunt menționate de nici un document istoric. Suntem însă îndreptățiți să credem că deși Sfântul Grigorie a dus, după hirotonie, o viață pustnicească, nu și-a ignorat misiunea învățătorească. Faptul este confirmat și de editorul colecției în limba greacă, care ne oferă și el unele informații în acest sens: „În totul, Omiliile lui, pe care le-a început când a primit în vedenie harisma cuvântului, în Marea Lavră, către 1334 și pe care le-a continuat, la „timpul cuvenit”, până puțin înainte de moartea lui, trebuie să fi fost în număr mare. Este evident că nu au fost scrise toate omiliile care au fost rostite „la timpul potrivit”, atâta timp cât împrejurările stabilite nu îngăduiau aceasta. Dar totuși, cele scrise trebuie să fi fost mai numeroase decât cele care s-au păstrat și care sunt cuprinse în colecția Omiliilor lui. Vom înțelege motivul acestui fenomen dacă vom ține cont de faptul că toate omiliile au fost scrise de însuși Sfântul Grigorie, fie înainte de a fi rostite, fie după, în același manuscris. Aventurile proprii, dar și cele din Tesalonic și din apropierea centrului orașului, unde locuia omiletul, au contribuit ca numeroase omilii din acest manuscris să se piardă. Pornind de la manuscrisele găsite, probabil s-au alcătuit la început mici părți de colecție de către ucenicii săi. Se pare, chiar de către Filotei Kokinos, care în mod repetat în Encomionul său face referire la Omiliile sfântului. La fel și Dorotei al Tesalonicului a alcătuit o culegere. Este evident că, dacă existau dubluri sau mai multe omilii pe aceeași temă, a fost aleasă cele mai reprezentative, conform rațiunii colecției. Omiliile duble s-au păstrat doar pentru Înălțare, Schimbarea la Față și Intrarea în Biserică”. Activitatea omiletică prolifică a Sfântului Grigorie Palama, din care s-a păstrat doar o parte, reflectă conștiința acestuia despre importanța predicării și a catehizării imprimate de experiența personală a vieții liturgice și sacramentale a Bisericii.
„În al cincilea an (1330-1331) de viețuire pe muntele de lângă Veria, silit de desele incursiuni ale sârbilor, s-a dus iarăși la Athos, așezându-se aproape de Marea Lavră, în schitul Sfântul Sava și venind numai rar la Lavră, la Sfânta Liturghie. A început să țină predici, apoi să scrie.” – Pr. Dumitru Stăniloae.
(Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 29 ianuarie 2011, semnat de Pr. Roger Coresciuc)
